Mandat de negociere pentru un nou protocol de colaborare între România și Ucraina în domeniul educației

800x0_149214920589b20d39

Un nou protocol de colaborare în domeniul învățământului, menit să asigure o mai bună calitate a educației în limba maternă pentru românii din Ucraina, respectiv pentru ucrainienii din România, va fi negociat de ministerele de resort din cele două state, informează Ministerul Educației din România.

Printr-un memorandum adoptat în ședința de joi, 14 decembrie, Guvernul României a oferit mandat Ministerului Educației Naționale să negocieze cu Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina un nou protocol de colaborare pentru anii de învățământ 2017-2018, 2018-1019 și 2019-2020.

În cadrul negocierilor sunt avute în vedere acordarea de burse de studii, stagii de specializare pentru perfecționarea cunoștințelor de limbă și literatură română și respectiv, de limbă și literatură ucraineană, în instituțiile de învățământ superior, stagii de formare pentru cadrele didactice care predau în limba română și respectiv limba ucraineană și schimburi de elevi și studenți pentru participarea la olimpiade internaționale, concursuri, festivaluri, competiții sportive organizate în fiecare din cele două state.

Добавить комментарий