La începutul anilor 90, când Societatea „Mihai Eminescu” a românilor din regiunea Cernăuţi organiza primele sale acţiuni culturale, la ele a participat cu mare entuziasm ansamblul familiei Talabă din Cupca: părinţii Ilie şi Elena, copiii lor Marian, Lilian şi Gheorghe. Au evoluat şi colective artistice mai cunoscute – populare şi cu titlul de colectiv „popular”, dar în memoria multora s-a întipărit anume această minunată familie muzicală din Cupca. Poate şi prin faptul că din sânul ei a ieşit un cântăreţ de operă cu renume mondial, actualmente solist al Operei din Viena, Marian TALABĂ.
Viitorul tenor bucovinean de la Opera din Viena a avut o copilărie fericită, unde cântecul i-a fost un ecou duios al vârstei de aur. Tatăl său, Ilie, originar din Iordăneşti, este muzicant înzestrat cu har deosebit. După cum mărturiseşte sora sa, doamna Floarea Costinean, acesta, fiind copil, în somn şoptea: „Vreau acordeon, vreau acordeon”, imitând cu mâinile mişcările acordeonistului. Şi din modesta bursă pe care o primea sora sa, făcându-şi studiile la universitate, i-a cumpărat fratelui un acordeon mic. Ilie Talabă a învăţat la Şcoala de iluminare culturală din Cernăuţi, actualmente Colegiul de arte „I. Vorobchievici”, unde, mai târziu, a fost înmatriculat şi fiul său, Marian. Apoi a activat la Tereblecea, stând în gazdă la părinţii viitorului interpret Ivo Bobul, ca, după o scurtă perioadă de timp, să fie transferat la Cupca, unde-l aştepta destinul. Aici şi-a creat familia, şi-a ridicat casă şi-i organizează pe săteni să găsească timp şi pentru tot ce e frumos. A scos pe scenă mulţi îndrăgostiţi de cântec şi dans. Când Marian, feciorul, avea vreo cinci anişori, rudele şi cunoscuţii îl îndemnau pe domnul Ilie: „Scoate-l pe scenă, căci are glas de îngeraş”. Tatăl a stat puţin la îndoială, căci nu vroia să audă reproşuri că-şi propagă odraslele. Şi, totuşi, l-a luat în ansamblu fără să bănuiască că el, prin propria voinţă, a deschis uşa artei muzicale în faţa viitorului tenor de marcă europeană.
„Prin clasa a noua eram deja sigur ca o să mă dedic muzicii, îşi aminteşte solistul Operei din Viena, Marian Talabă. Mi-aduc aminte că la toate festivalurile de artişti amatori, la seratele muzicale întotdeauna eram prezent şi trebuia să cânt. Această practică mi-a dezvoltat foarte mult auzul muzical şi îndeletnicirea de a cânta a fost o practică benefică şi pentru voce. Am înțeles acest lucru mai târziu, când am ajuns cântăreţ de operă”.
Calea succesului lui Marian Talabă de la Cupca până la Viena a trecut şi prin Cernăuţi, unde în perioada 1994-1996 el şi-a făcut studiile la Colegiul de arte „Isidor Vorobchievici”, având-o ca profesoară de canto pe Silvia Maksymenko, cea care i-a înlesnit accesul la încă o octavă. „Dumneaei a reuşit să scoată tot ce aveam ascuns în vocea mea – un diapazon de două octave”, va constata mai târziu cu profundă recunoştinţă Marian Talabă. Specialiştii în domeniul muzicii cunosc ce înseamnă când diapazonul vocii unui cântăreţ cuprinde două octave. Este un fenomen rar şi un har cu adevărat de la Dumnezeu. „În toamna anului 1996, am păşit pragul Academiei Naţionale de Muzică din Kiev. Primul meu îndrumător de la Conservator a fost profesorul Volodymyr Timohin, solist din pleiada lui Kozlovski şi Lemeşev. Timohin a fost un tenor renumit la timpul său. Ca om a fost de asemenea deosebit. Un sufletist adevărat. Ţinea foarte mult la studenții săi. După ce am susţinut audiţia obişnuită la Conservator, s-a pus problema să fac un an pregătitor. Eu am avut însă o ambiţie de bucovinean şi mi-am zis în gând că trebuie să reuşesc în acest an la cursul de bază şi nu să rămân în anul pregătitor. Şi am reuşit. M-am apropiat timid de profesorul Timohin, care se plimba pe culoar cu mâinile la spate, rugându-l să binevoiască să mă asculte. M-a ascultat, mi-a cerut imediat să scriu cerere la clasa de canto pe care o conducea, fără să spună un cuvânt. Era prima mea bătălie câştigată, or, ca să ajungi să studiezi la Timohin nu era atât de uşor. Doi ani şi jumătate am studiat la acest admirabil profesor, care mi-a fost şi el ca un tată, ca un prieten, ca un îndrumător adevărat.
Al doilea profesor cu care am studiat la Academia de muzică a fost Oleksandr Vostreakov, tenor şi el de anvergură. Acest profesor mi-a rămas îndrumător până în ziua de astăzi. A ştiut să lucreze admirabil cu vocea mea, dându-i coloratură şi strălucire. Avea un stil de îndrumare foarte original. Mi-a uşurat vocea. Am putut să mă lansez în arii care erau până atunci pentru mine dificil de interpretat. Cu el am şi terminat studiile la Academia de Muzică”. O pagină din biografia de creaţie a lui Marian Talabă a fost scrisă la Opera din Kiev, unde a fost angajat după absolvirea Academiei de Muzică. Şi iată că a sosit anul 2004, an de cotitură în destinul şi în carierea de solist de operă a lui Marian Talabă. În 2004 a avut loc un concurs „Moniuszko” la Varşovia, un Concurs internaţional de vocalişti. La al treilea tur al ediţiei din acel an a asistat directorul Staatsoperei din Viena, maestrul Ioan Holender. Acesta a fost norocul meu cel mare. Eu mă aşteptam să primesc cel puţin un premiu bănesc la acest concurs. Nu am obţinut nimic. În disperarea mea nu mai auzeam şi nu mai înţelegeam nimic ce se face. Şi deodată, unul dintre colegii care se afla lângă mine îmi spune: „Ai auzit că ai fost nominalizat la un premiu special?! Ai primit invitaţie să pleci la Viena, la Staatsopera din Viena!”. Bucuria mi-a creat un şoc de moment din care mi-am revenit cu greu. Abia peste vreo câteva ore am conştientizat cat de mare mi-a fost norocul. Dirijorul care a condus orchestra în turul trei al Festivalului m-a felicitat şi el, spunându-mi că acesta este de fapt cel mai mare premiu la care poate să viseze un vocalist”. La Opera de Stat din Viena, unde a fost angajat, pe Marian Talabă îl aştepta încă o surpriză: directorul ei, Ioan Holender, era român de origine, născut la Timişoara. Dar nu acesta este motivul că bucovineanul nostru se menţine atâta timp pe scena vieneză. Este vorba de un talent deosebit. Marian Talabă recunoaşte: „E foarte greu să te menţii mulţi ani la rând pe scena Operei din Viena. Unii lucrează câte trei-patru ani şi pleacă. La Viena uneori te angajezi şi fără salariu. Oricare muzician îşi doreşte acest lucru din toată inima. Ar da orice pe lume numai să ajungă acolo”.
Tenorul, solistul Operei din Viena, Marian Talabă a evoluat pe cele mai mari scene ale lumii, a fost aplaudat de publicul ales în cele mai prestigioase săli de teatru. Anul trecut a revenit şi în Kiev cu un spectacol. În curând va susţine un turneu în Germania, iar la sărbătorile de Crăciun, împreună cu soţia Ina – o frumoasă bucovineancă, originară din minunata localitate Pătrăuţii de Sus – cu fiicele sale Patricia, Daiana şi fecioraşul Marian, planifică să poposească în satul natal, în casa părintească, să asculte colinde şi împreună cu toate rudele să cânte cântece populare româneşti. „Muzica populara mă ocroteşte şi mă menţine în albia conştiinţei de neam. Cu ea am început drumul meu în marea muzică şi de aceea nu poate să-mi fie străină. Prin ea m-am ridicat, muzica populară mi-a legănat copilăria, datorită ei am ajuns unde am ajuns. Graţie muzicii populare mi-am dezvoltat vocea, auzul şi memoria muzicală. Şi astăzi, când îmi vine dor de ea, cânt cate o melodie-două din repertoriul popular românesc”.
La Iordăneşti, unde îşi are rădăcinile neamul Talabă, este un deal numit Talabă, în cinstea unui bunel de-al cântăreţului de operă de la Viena. Credem că despre piscurile atinse în arta muzicală de Marian Talabă se va scrie în manualele de specialitate. Or, orice performanţă e un urcuş – mai mic sau mai mare.
Vasile CARLAȘCIUC
Libertatea Cuvântului