Negustorul Gheorghe al lui Constantin Cuciureanu a apărut în această frumoasă lume la 1888. A deschis pentru prima dată ochii săi într-un sat mare din preajma Siretului. În această mândră localitate a întâlnit-o pe viitoarea sa soţie, Marcela. Din adevărata lor dragoste s-au născut cinci copii români. Pe data de 28 mai 1941, autorităţile staliniste îl arestează pe capul familiei, învinuindu-l de „activitate trădătoare”. Peste o lună, în ziua de 28 iunie, zi proslăvită în cântece şi poezii de către acei „cu chipul prefăcut”, bucovineanul din Pătrăuţii de Sus va fi împuşcat în închisoarea nr. 1 din Cernăuţi, conform indicaţiilor călăului Meşyk, Comisarul Poporului pentru Securitatea de Stat al Ucrainei Sovietice. În aceeaşi zi „glorioasă” de 28 iunie 1941, în aceeaşi groaznică temniţă din centrul regional, va cădea şi tânărul Ilarion al lui Ghorghe Cuciureanu, născut la 1920, secerat de gloanţele „eliberatorilor”. Fiul Valeriu, care a văzut lumina soarelui la 1922, în neuitata zi de început de Prier, porneşte cu dorul libertăţii în suflet spre Patria străbună. Bolşevicii au oprit convoiul martirilor neamului cu foc de mitralieră. Intră în mâinile călăilor lui Stalin şi apucă drumul Siberiei. Al treilea fiu, Constantin, este arestat pe data de 2 aprilie 1941. Ca participant al evenimentului sângeros de la Varniţa, va fi dus în blestemata regiune Sverdlovsk, împânzită de numeroase lagăre ale morţii, unde îşi va găsi sfârşitul vieţii sale în ziua de 12 mai 1942. A pornit către Domnul la vârsta de 27 de ani. Scumpa lui soţie şi draga lor mamă, cu inima sfâşiată de durere, împreună cu fiicele: Livia, născută la 1927, şi Elena, născută în 1930, conform hotărârii din 20 mai 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS se îndreaptă spre stepele pustii ale Kazahstanului, ca să-i plângă pe acei ucişi mişeleşte. Şi „ochii plini de lacrime uscate spală până azi nălţimile cazace”, fiindcă „gemetele lor sumbre izvorau din cripte moldovene”.
În aceeaşi zi de primăvară cu „voci flămânde” şi „cu libertatea atârnată-n jalbă”, în acelaşi lagăr bolşevic „de dincolo de sârmă”, a trecut în veşnicie ţăranul Gherasim al lui Nicolae Nicolaevici, născut la 1900, tot în Pătrăuţii de Sus. La 1 aprilie 1941, cu „ţăranii ce-au plecat în rând” spre Patria îmbrăcată „în straiele credinţei geto-dace”, a dorit, „cu visele de-o viaţă” să ajungă în Ţara demnităţii. Încape în mâinile grănicerilor stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS şi apucă drumul, în vagoane zăvorâte, către Siberia, ce „se-nchide în taiga”. În regiunea Sverdlovsk s-au închis pentru totdeauna ochii românului. Acolo „sunt morţii din Fântâna Albă”.
Istratie al lui Gheorghe Opaiţ a venit pe lume la 1892, în localitatea Cireş din istorica Bucovină. Este arestat de reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS în ziua de 1 august 1940. Românul va fi inclus în lista „elementelor care prezintă un pericol social”, fiindcă în perioada interbelică a fost poliţist şi „a luptat împotriva mişcării revoluţionare din ţinut”. Primeşte 5 ani de detenţie şi moare într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Pe data de 15 mai 1942 a încetat să bată îndurerata sa inimă. „Martirul ne priveşte din uitare”.
Tot în acei zi sângerândă de mai, în unul din groaznicele lagăre bolşevice din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la ceruri Gheorghe al lui Ion Ostafe, care a văzut lumina soarelui la 1909, în frumosul sat Godineşti din strămoşescul Ţinut al Herţei. Acuzat de „agitaţie antisovietică”, pe data de 29 decembrie 1940, va fi ferecat în lanţuri de către „eliberatori”. Avea 33 de ani, când s-a rupt firul vieţii sale. Au rămas fără mângâierea tatei doi copii. A rămas cu inima sfâşiată de durere tânăra-i soţie, Agripina. „Au rămas cu dorul dezgropat în gând”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com