„Numai din adevăr naşte adevărata iubire de neam şi ţară”
(Academicianul Dimitrie Onciul)
Aprilie cu răni adânci
În sângeroasa zi de 1 aprilie 1941 a intrat în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS românul Leontie al lui Sava Şorodoc, născut la 1907, în satul Trestiana (Dimca), ţăran, neştiutor de carte, acuzat de autorităţile staliniste de „trădare de patrie”. Tot în aceeaşi zi va fi încătuşat şi ucraineanul Ilie al lui Vasile Sanduleac, apărut în această lume la 1924, în orăşelul Hliboca din fostul judeţ Storojineţ al României. Pe data de 14 iunie 1941, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”, fiind întemniţat într-un lagăr comunist de muncă corecţională din nemărginita Uniune Sovietică.
Paulina a lui Hariton Sucevan s-a născut la 1918, în frumosul şi istoricul oraş de pe malul Prutului. În neuitata zi de început de Prier, românca a participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Este arestată de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS şi porneşte pe „drumul de sânge”, mânată de „ciubota de chirză a puterii”. Primeşte 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională.
Persecuţiile bolşevice, îndreptate împotriva participanţilor la „Răscoala din 1 aprilie 1941”, au continuat şi în zilele următoare. Pe data de 2 aprilie, călăii regimului totalitar sovietic au întemniţat 5 ţărani din localitatea Pătrăuţii de Sus. În închisoarea din Cernăuţi vor fi aruncaţi: Gheorghe al lui Nicolae Bogdan, născut în 1912; Ilie al lui Andrei Cucereanu, născut în 1909; Ilie al lui Tudor Simionescu, născut în 1911; Aurel al lui Metodie Ursulean, născut în 1922; Constantin al lui Gheorghe Cuciureanu, născut în 1915. Toţi au apucat drumul suferinţelor spre regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă, unde vor fi nimiciţi. Gheorghe Bogdan a murit pe data de 16 noiembrie 1942; Ilie Cucereanu s-a stins din viaţă la 1 noiembrie 1941; Ilie Simionescu a trecut la cele veşnice în ziua de 17 septembrie 1942; Constantin Cuciureanu a pornit spre împărăţia Domnului la 12 mai 1942. Aurel Ursulean, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 21 august 1943, primeşte 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”.
Tot în aceeaşi zi de aprilie cuprins în doliu este arestat Gheorghe al lui Teodor Nituşcă, din acelaşi sat Pătrăuţii de Sus. Martirul s-a născut în 1914, a obţinut studii medii incomplete. Pe data de 1 aprilie 1941, când întreaga suflare românească din Valea Siretului s-a adunat în Poiana Varniţei, pornind spre „Ţara din zare”, tânărul pătrăucean se afla în primele rânduri ale luptătorilor pentru idealul libertăţii. Nu l-a răpus glontele ucigaş al staliniştilor, dar va fi încătuşat şi aruncat în beciurile închisorii cernăuţene. A suportat cu stoicism cele mai dureroase bătăi, fiindcă ştia că „în tot ceea ce înfăptuim măreţ se află prezenţa noastră în identitatea naţională, care este temelia fundamentală a neamului, răstignit pe cruce”. A pornit spre „Sălaşul străbunilor” cu demnitate, la 16 ianuarie 1942, din blestematul lagăr din Sverdlovsk, fiindcă a trăit cu demnitate şi curaj, lăsându-şi urmele vii şi grele pe pământul vetrei străbune.
La 1 aprilie 1941, cu „ţăranii ce-au plecat în rând” spre Patria îmbrăcată „în straiele credinţei geto-dace”, a dorit, „cu visele de-o viaţă” să ajungă în Ţara demnităţii. A doua zi, 2 aprilie, încape în mâinile grănicerilor stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS şi apucă drumul, în vagoane zăvorâte, către Siberia, ce „se-nchide în taiga”. În regiunea Sverdlovsk, pe data de 12 mai 1942, în acei zi de primăvară cu „voci flămânde” şi „cu libertatea atârnată-n jalbă”, într-un lagăr bolşevic „de dincolo de sârmă”, s-au închis pentru totdeauna ochii ţăranului român Gherasim al lui Nicolae Nicolaevici, născut la 1900, în localitatea Pătrăuţii de Sus. Acolo, în Sverdlovskul Federaţiei Ruse, „sunt morţii din Fântâna Albă”. Ei au trecut în veşnicie.
Nicolae al lui Simion Galac, născut în 1906; Gheorghe al lui Nicolae Holunga, născut la 1902; Dumitru al lui Onufrie Moldovan, născut în 1913; Ilie al lui Ion Melniciuc, născut la 1903. Toţi patru au venit pe lume în satul Carapciu din Bucovina. Ei au fost arestaţi în ziua de 2 aprilie 1941. În lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk şi-a găsit mormântul Nicolae Galac. El a pornit spre zările albastre ale cerului la 4 noiembrie 1942. Ceilalţi trei vor primi câte 10 ani de suferinţă în temniţele staliniste. Sentinţele pronunţate au devenit „chemarea de jertfă”, care răzbate ca un ecou, ca o „taină amară” în Siberia fără sfârşit.
În mâinile staliniştilor, pe data de 2 aprilie, au intrat: Ion al lui Teodor Ghiza, născut la 1914; Ion al lui Simion Opaiţ, născut în 1920; Vasile al lui Ion Ovaciuc, născut la 1903; Mihai al lui Ion Plevan, născut în 1910. Toţi au văzut lumina zilei în localitatea Cupca din fostul raion Hliboca. În blestemata regiune Sverdlovsk a închis ochii pentru totdeauna românul Vasile Ovaciuc, trecând în lumea celor drepţi la 7 noiembrie 1941. Ceilalţi martiri sunt condamnaţi de către puterea sovietică la câte 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. Au apucat drumul calvarului spre fioroasele lagăre comuniste de muncă corecţională.
Ţăranul Ion al lui Gheorghe Timiş, născut la 1912, în satul Cupca din Bucovina, a participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. A doua zi este arestat de reprezentanţii autorităţilor staliniste „pentru trădarea patriei”. Când au început operaţiunile militare între România şi fosta Uniune Sovietică, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde se stinge din viaţă pe data de 13 iunie 1942. Familia sa, conform hotărârii din iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, va fi deportată în stepele pustii ale Kazahstanului. În ziua de 4 februarie 1942, în blestemata regiune Aktiubinsk, a trecut în lumea îngerilor fiica Elena, care a văzut lumina zilei în 1940. Peste două luni, la 4 aprilie, închide ochii pentru totdeauna scumpa soţie, Margalina Timiş, născută în 1912. Fiul Petru, care avea doar patru anişori, văzând că mămica nu mai dă semne de viaţă şi rămâne singur în această străinătate plină de durere, a cuprins cu mânuţele lui gâtul mamei aşa de tare, încât nimeni dintre cei prezenţi n-a cutezat să-i descleşteze mâinile. Plângeau toţi deportaţii. Trei zile a rezistat sărmana-i inimă. Pe data de 7 aprilie 1942, copilul a murit la sânul mamei sale neînsufleţite.
Tot în ziua de 2 aprilie 1941 a fost încătuşat şi ţăranul Ilie al lui Vasile Zegrea, născut în 1890, în satul Suceveni din Bucovina istorică. Pe data de 20 mai, acelaşi an, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 10 ni de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trădarea patriei”.
În aceeaşi zi de început de primăvară sunt arestaţi vrednicii români din istorica şi frumoasa localitate Trestiana (Dimca). În mâinile iscoadelor comuniste nimeresc: negustorul Andrian al lui Eugen Lastoveţchi, născut la 1907, cu studii medii; poştaşul Dumitru al lui Ion Mihailiuc, născut la 1912, cu studii medii incomplete; ţăranul Nicolae al lui Ion Mihailiuc, născut la 1922, cu studii medii. Tustrei au participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Sunt duşi în interiorul fostei Uniuni Sovietice, unde martirul Andrian Lastoveţchi, „cu graiul blând”, cuprins de chinuri grele, a părăsit această lume la 1 decembrie 1941, coborând „în singurătatea pământului străin”, când primii fulgi cădeau peste întinsurile mari ale regiunii Sverdlovsk, împânzite cu numeroase lagăre ale morţii. Ceilalţi doi martiri vor primi, pe data de 14 noiembrie 1942, câte 10 ani de detenţie „şi peste ziduri negre de-nchisoare domneau nopţile cu stele sângerânde”.
La „Răscoala din 1 aprilie 1941” a participat şi tânărul Gheorghe al lui Teodor Magas, care a venit pe lume tot în mândrul sat Dimca, la 1913. A doua zi, pe data de 2 aprilie, este încătuşat de reprezentanţii regimului totalitar şi acuzat de „tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”. Porneşte, în vagoane zăvorâte, spre regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde se stinge din viaţă la 28 mai 1942. Rudele sale vor fi aspru pedepsite de către „eliberatori”. Tatăl, Teodor al lui Nicolae Magas, născut la 1881, se îndreaptă, împreună cu soţia, Leontina, născută la 1892, şi copiii: Aurora, născută la 1930; Vasile, născut la 1920; Viorica, născută la 1932; Dumitru, născut la 1927; Dochiţa, născută la 1923; Leontie, născut la 1928; Mircea, născut la 1934, spre stepele pustii şi fără margini ale Kazahstanului, fiindcă toţi aveau relaţii de rudenie cu „un trădător al patriei”. În blestemata regiune Aktiubinsk au rămas osemintele tatălui şi a fratelui Vasile. Ei au plecat în împărăţia cerului, spre locul de odihnă veşnică, în noiembrie 1943.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com