„Numai din adevăr naşte adevărata iubire de neam şi ţară”
(Academicianul Dimitrie Onciul)
Arestările din ziua de 1 aprilie 1941
Acei, care s-au salvat din ghearele morţii, vor fi hăituiţi, prinşi şi întemniţaţi de către cerberii regimului totalitar. Pe data de 1 aprilie au fost arestaţi 260 de martiri. Ei vor fi escortaţi la Hliboca. Fiind închişi în beciurile Secţiei Raionale a NKVD-ului, au trecut prin toată gama de metode de tortură şi bătăi bine cunoscute. După trei săptămâni de calvar, chinuri cristice şi interogatorii bestiale, 200 de băştinaşi au fost eliberaţi, fiind deportaţi în iunie, acelaşi an. 60 de osândiţi au apucat drumul Gulagurilor staliniste, unde vor fi nimiciţi. Puterea sovietică s-a răfuit crunt cu „trădătorii patriei socialiste”. Martirii de la Fântâna Albă au împărtăşit destinul martirilor de la Lunca. Masacrul din Poiana Varniţei rămâne pentru totdeauna în memoria neamului, fiindcă martirii căzuţi la Lunca şi Fântâna Albă sunt o părticică a măcelăriei conştiinţei neamului, a talentului său masacrat. Mitropolitul Antonie Plămădeală menţiona: „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră”.
În numărul celor 260 de băştinaşi, arestaţi în ziua de 1 aprilie 1941, au intrat şi fraţii Lazăr şi Toader Alerguş din Cupca. Primul s-a născut în 1922, iar al doilea a venit pe lume în 1919. Ambii erau ţărani cu studii medii. Lazăr a fost interogat de către zbirii regimului totalitar timp de 21 de luni, iar Toader a suferit chinurile cercetărilor bolşevice 20 de luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îi condamnă pe amândoi la câte 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trădarea patriei”. Martirii au dorit să trăiască în libertate, în Patria strămoşilor lor”.
Tot în aceeaşi zi îndoliată a nimerit în mâinile grănicerilor sovietici şi românul Gheorghe Carp, născut la 1905, în localitatea Carapciu, ţăran, poseda studii primare. Fiind supus fioroaselor metode de tortură stalinistă, închide ochii pentru totdeauna pe data de 1 noiembrie, acelaşi an, în lagărul comunist din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
La 1 aprilie 1941 sunt încătuşaţi ţăranii Gheorghe al lui Sava Ioneţ, născut în 1906, şi Ion al lui Grigore Ioneţ, născut la 1904. Ambii au venit pe lume în satul Carapciu din Bucovina. Vor fi condamnaţi de către autorităţile sovietice la câte 5 ani de exil „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”.
Tot în Carapciu s-au născut şi ţăranii Petru al lui Grigore Irimescu şi Traina al lui Gheorghe Irimescu. Primul a văzut pentru prima dată lumina zilei în 1904, iar al doilea s-a născut în 1918. Nemărginitul dor de libertate i-a adus în Poana Varniţei, în acea primăvară istorică. Arestările au constituit pentru ei începutul calvarului, care a durat până în toamna însângerată a aceluiaşi an. Traian Irimescu a trecut în lumea celor drepţi pe data de 23 octombrie, iar Petru Irimescu şi-a luat rămas bun de la lume în ziua de 25 noiembrie. Au murit în chinuri cristice, ducând cu ei crezul în nemurirea sufletului mioritic.
În acea zi neuitată de început de Prier va fi arestat şi polonezul Franz Korjenevski, născut în 1900, în localitatea Carapciu, neştiutor de carte, ţăran. Pe data de 17 iunie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de exil „pentru trădarea patriei”.
În satul Carapciu a venit pe lume şi ţăranul Ion Lutic, la 1901. Persecutat cu cruzime de către autorităţile bolşevice pentru participarea la „Răscoala din 1 aprilie 1941”, se stinge din viaţă pe data de 25 octombrie, acelaşi an, într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaşiei Ruse.
În localitatea Carapciu s-a născut, la 1897, Constantin Nicolaiciuc, ţăran, poseda studii primare. Fiind arestat de grănicerii sovietici în ziua de 1 aprilie 1941, va trece prin chinurile cristice ale închisorilor comuniste. Ajuns la capătul răbdării, moare pe data de 25 martie 1942, în blestematul lagăr din regiunea Sverdlovsk.
Tot în acest sat-martir Carapciu a văzut lumina zilei, la 1914, ţăranul Florea a lui Simion Opaiţ, care a participat, alături de mulţi consăteni ai săi, la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Pe data de 4 noiembrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”.
În Carapciu, la 1905, s-a născut şi Florea al lui Vasile Opaiţ, ţăran, poseda studii medii. Încătuşat în ziua de 1 aprilie 1941, va fi supus interogatoriilor bestiale, trecând prin toată gama de metode de tortură sovietică. Sleit de puteri, cu sufletul plin de durere, moare pe data de 13 octombrie, acelaşi an, în lagărul din Sverdlovsk al Federaţiei Ruse.
În satul Carapciu, în anul 1898, şi-a făcut apariţia în această lume ţăranul Ion al lui Grigore Opaiţ. „Pentru trădarea patriei” socialiste va fi condamnat de către autorităţile bolşevice la 5 ani de exil. Închide ochii pentru totdeauna în ziua de 17 iunie 1942, în regiunea blestemată Sverdlovsk.
În ziua de 1 aprilie 1941 sunt arestaţi fraţii Gheorghe şi Ilie Şorodoc, din localitatea Carapciu. Primul s-a născut în 1897, al doilea la 1896. Ambii ţărani posedau studii medii incomplete. Ilie moare pe data de 1 noiembrie, iar Gheorghe în ziua de 3 decembrie, acelaşi an. Amândoi au rămas să-şi doarmă somnul veşnic în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă.
Nicolae Tovarniţchi s-a născut la 1906, în Carapciu. La 1 aprilie 1941, cu dorul de libertate în inimă, a pornit către frontiera trasată de cei veniţi cu duiumul din alte ţinuturi, ca să treacă în Patria strămoşilor săi. Este ferecat în lanţuri şi supus teroarei comuniste în puşcăria din Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va nuri în ziua de 26 decembrie, acelaşi an.
Cu duhul neamului întruchipat în piept, s-a pornit către Patria istorică, în nemuritoarea zi de 1 aprilie 1941, tânărul Ilie Vladian, născut la 1923, în localitatea Pătrăuţii de Jos, fostul judeţ Storojineţ al României. Fiind arestat, va fi condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, pe data de 26 octombrie 1942, la 10 ani de temniţă „pentru intenţia de a-şi trăda patria”. A murit în lagărul bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk, în ziua de 2 septembrie 1943.
Tot în acea zi de primăvară au căzut în mâinile călăilor stalinişti Gheorghe lui Sava Zegrea şi Vasile al lui Tănase Zegrea. Ambii ţărani erau născuţi în satul Suceveni din Bucovina istorică. Gheorghe a venit pe lume în 1905, iar Vasile la 1900. Fiind transferaţi în regiunea Sverdlovsk, vor închide ochii pentru totdeauna departe de glia străbună. Gheorghe Zegrea a murit pe data de 8 iulie 1942, iar Vasile Zegrea a coborât în veşnic îngheţatul pământ al Siberiei la 9 februarie, acelaşi an.
Martirii arestaţi în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941 au trecut în lumea celor drepţi cu dorul de Libertate şi Ţară în inimi. Duşi în acele ţinuturi bătute de vânturi sălbatice şi de ierni îngheţate, ei s-au transformat în brazi falnici şi temerari, în care au urcat sufletele lor, împânzind întreaga întindere siberiană. Freamătul acestor brazi, străbătând timpuri şi frontiere, ajunge până la noi, în Bucovina lor dragă, fiindcă sufletul patriotului-martir e nemuritor.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com