Ministrul ucrainean al energiei, Igor Nasalyk, a anunţat despre construcţia unei uzine de producţie a combustibilului nuclear în Ucraina în colaborare cu grupul american Westinghouse, pentru a reduce dependenţa energetică a ţării de Rusia.
“Am ajuns la un acord asupra construcţiei unei uzine de combustibil nuclear pe teritoriul ucrainean”, a declarat ministrul Igor Nasalyk, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Kiev, fără a furniza amănunte suplimentare. El a adăugat că un alt acord privind livrări suplimentare de combustibil nuclear pentru centralele ucrainene a fost încheiat cu grupul american, filială a conglomeratului japonez Toshiba. Nasalyk a reamintit că Rusia furnizează în prezent aproape 95% din combustibilul nuclear pentru centralele ucrainene. Grupul Westinghouse este prezent pe piaţa ucraineană de mai mulţi ani. În 2014, Kievul şi grupul american au anunţat că şi-au prelungit acordul de cooperare până în 2020. La sfârşitul lui iunie, un diplomat rus de rang înalt a declarat că se teme de “incidente”, combustibilul Westinghouse nefiind adaptat, în opinia sa, funcţionării centralelor ucrainene de concepţie sovietică.