Membrii unei grupări care spărgeau bancomate în Ucraina, reținuți la hotarul cu R.Moldova (VIDEO)

bankomat_4-1024x768

Este vorba despre cinci cetăţeni moldoveni, care au reuşit să fure în ultimii doi ani o sumă în valoare de 3 milioane de grivne.

Bănuiţii au fost încătuşaţi în momentul în care încercau să traverseze frontiera, în regiunea Odesa.

Potrivit informațiilor moldovenii au fost reţinuţi după ce poliția, împreună cu agenții de pază ai uneia dintre băncile vizate de atac, au reuşit să-i identifice pe infractori. Aceştia ar fi acţionat după o schemă bine stabilită din timp. Suspecţii aflau orarul de muncă a băncilor, numărul camerelor de supraveghere şi cel al paznicilor, şi sustrăgeau pe timp de noapte, banii din bancomate.

„A fost descoperit și reținut un grup infracțional organizat, format din cinci cetățeni ai Republicii Moldova, care pe teritoriul Ucrainei în perioada 2018-2020 a comis nouă furturi de bani din bancomate, de pe teritoriul a șase regiuni ale Ucrainei”, se arată într-un comunicat al poliției.

În acest moment se cunoaşte că reținuții au jefuit bancomate în regiunile Odesa, Cerkassî, Rivne, Chernigov, Jitomir și Poltava.

Tinerii au vârste cuprinse între 28 și 33 de ani.

Cei cinci riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare cu confiscarea bunurilor.

bankomat_3-768x1024 bankomat_5-768x1024 bankomat_6-1024x399

 

Добавить комментарий