Migrează și absolvenții, și cadrele didactice

Screenshot_1

Școala din Oprișeni, după cum am menționat mai sus, se află la sfârșitul listei ratingurilor.

– O astfel de listă pentru unii funcționari din învățământ poate servi drept motiv argumentat de a critica nivelul de instruire în școlile românești, remarcă directorul instituției date, dl Nicolae Bodnariuc. Însă nu-i chiar așa. În școlile noastre se face carte, funcționează cercuri, se desfășoară o activitate extrașcolară interesantă. Unii elevi de ai noștri sunt antrenați la săpături arheologice, studiază istoria meleagului natal. Deci, se fac lucruri frumoase.

– Am observat, continuă domnul director, că în ultimii cinci ani a scăzut numărul absolvenților care susțin testele externe independente. Anul acesta din 25 de absolvenți ai noștri numai unul își continuă studiile la instituție de învățământ superior. În 2018 am avut 2 studenți, în 2016 – 5. Explicația se află la suprafață. Părinții absolvenților, ba chiar și ei înșiși, judecă în felul următor. La ce bun să plătim până la 30 mii de grivne pe an, când după absolvirea universității sau a institutului nimeni nu este garantat că va avea loc de lucru. Iar dacă și găsește loc de lucru, salariul este mizer. Nu există o perspectivă clară pentru tinerii specialiști, de aceea și scade interesul lor față de învățământ. În cazul dat pedagogii sunt dezarmați. Nu au argumente convingătoare ca să-i impună pe elevii din clasele superioare să învețe cu sârguință.

Cum se procedează la noi în sat? Elevii au absolvit școala și au plecat peste hotare, la părinții care lucrează acolo. Pleacă și băieți, și fete. Anul acesta au plecat în țări străine și patru elevi de-ai noștri după absolvirea clasei a noua.

Migrația s-a răsfrânt și asupra colectivului școlii din Oprișeni.

– Se duc la câștig și tinerii pedagogi, constată domnul Nicolae Bodnariuc. Avem locuri vacante, dar nimeni nu se grăbește să se angajeze în câmpul muncii pedagogice. În ultimii cinci ani vreo 15 tineri de-ai noștri au absolvit facultăți prestigioase, dar numai unul a venit să lucreze la școală.

– Totuși, funcționarii care dirijează cu testele externe independente au ținut cont de observațiile sau de doleanțele din partea școlilor pentru minoritățile naționale, a accentuat directorul de la Oprișeni. Pentru absolvenții acestor școli a fost coborât puțin nivelul minim obligatoriu. Și iată din 25 de absolvenți ai noștri din anul curent, 19 au depășit acest prag de trecere.

Добавить комментарий