Miniștrii fugari ai lui Ianukovyci promit să se întoarcă la Kiev

undefined

Foștii miniștri de pe vremea lui Viktor Ianukovyci au declarat că vor să revină în Ucraina. Mykola Azarov, Vitali Zaharcenko, Andrii Kliuiev si Stanislav  Șuleak  în  cadrul unei conferințe de presă la Moscova au spus că se vor întoarce  pentru a „reînvia” țara, scrie Slovo i Dilo (Cuvinte și Fapte).

„Cu siguranță ne vom întoarce  în țara noastră. Suntem reprezentanții Ucrainei pe care actualul regim nu vrea să-i vadă. Ne vom întoarce cu siguranță și vom reînvia neapărat Ucraina, schimbând actualul curs politic. Sunt profund convins de acest lucru”, a spus fostul premier ucrainean Mykola  Azarov.

De asemenea, Vitali Zaharcenko, fost ministru al Afacerilor Interne, a dat asigurări că se va întoarce în Ucraina.

„Am legături foarte strânse cu Ucraina. Toată tinerețea am consacrat-o  acestei țări și bineînțeles viitorul meu, inclusiv cel politic,  va fi legat de această țară”, a spus Vitali Zaharcenko.

A promis să se întoarcă și fostul comandant al trupelor interne din cadrul  Ministerului Afacerilor Interne, Stanislav Șuleak.

„Vreau să mă întorc în Ucraina, unde steagul roșu al victoriei și panglica Sfântului Gheorghe vor fi mândria și onoarea țării, iar divizia ”SS  Galiția” va fi obiectul unei mari rușini. Vreau să mă întorc într-o astfel de țară și voi face tot posibilul pentru a face acest lucru”, a spus Șuleak.

La conferința de presă de la Moscova , care a durat puțin peste o oră,  au participat circa 20 de reprezentanți ai mass — media, printre care și unul din Ucraina.

Добавить комментарий