Minoritățile naționale se opun ucrainizării totale

libertatea-de-exprimare

Deputații Consiliului Raional Bolgrad (în orașul Bolgrad din regiunea Odesa a văzut lumina zilei Petro Poroșenko n.r.) au adresat Președintelui Ucrainei o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea în legătură cu proiectul de lege „Cu privire la limba de stat”.

În demersul susținut de 26 de deputați se menționează că „deputații… în numele locuitorilor raionului multinațional Bolgrad, 80% din populația căruia sunt bulgari, găgăuzi și albanezi, sunt revoltați de încercările forțate de ucrainizare totală prin proiectul de lege ”Cu privire la limba de stat” nr. 5670 înregistrat în Rada Supremă la 19 ianuarie 2017”. Deputații bolgrădeni cred că adoptarea acestei legi încalcă p.3 al articolului 10 din Constituția Ucrainei despre libera dezvoltare, utilizare și protejarea limbilor minorităților naționale. De asemenea și ex-primarul orașului Ujgorod, Serhii Ratușneak, a anunțat pe pagina sa de Facebook că proiectul de lege amintit „va duce la confruntări inevitabile”, iar în cazul adoptării legii regiunea Transcarpatia se va separa de Ucraina. ”Dacă Kievul va continua să promoveze astfel de legi, atunci vom fi nevoiți să construim ziduri cu Crimeea, Donbas, Cernăuți, Odesa, Lviv și să ne izolăm de autoritățile kievene”, spune fostul primar.

Proiectul de lege „Cu privire la limba de stat”, înregistrat în Rada Supremă la 21 ianuarie curent, prevede utilizarea obligatorie a limbii ucrainene pentru autoritățile publice, în instituțiile preșcolare, școlare și cele de învățământ superior. În plus, ucraineana urmează să fie utilizată în toate activitățile culturale, domeniul serviciilor, în mass-media și tipărirea cărților. Pentru utilizarea limbii ruse și a limbilor minorităților naționale sunt prevăzute sancțiuni administrative.

Добавить комментарий