Moment de înălțare duhovnicească la Hreațca, raionul Herța

Libertatea Cuvântului – Nr.45 (17 noiembrie 2016)

Recent, locuitorii satului Hreaţca, raionul Herţa, au trăit momente de înălţare duhovnicească, care vor rămâne de neuitat. La Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a sosit un sobor de preoţi din satele vecine în frunte cu ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuţiului şi al Bucovinei, care au participat la sfânta liturghie de resfinţire a acestui locaş de închinare după o reparaţie reuşită.

Atmosfera de mare sărbătoare au înfrumuseţat-o enoriaşii satului şi cei sosiţi din satele vecine. La acest eveniment important pentru biserică şi sat au fost prezenţi primarul comunei, doamna Emilia Matei, şi directoarea şcolii, L. Miron, împreună cu elevii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare.

Serviciul divin a fost ţinut de ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuţilor şi al Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi condus de protoiereul mitrofor Pavel Dumitru, protopopul raionului Herţa. Cei prezenţi la sfânta liturghie au avut posibilitatea să se închine şi să se roage la Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Crasna — ocrotitoarea şi mângâietoarea creştinilor.

La sfânta liturghie cuvântul de predică l-a rostit preotul Petru Apachiţă, slujitor la Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului din Mogoşeşti şi la Biserica cu hramul Tuturor Sfinţilor din Buda Mică, unde le-a vorbit celor prezenţi că sfânta biserică este maica tuturor credincioşilor.

În cuvântările lor, doamnele E. Matei şi L. Miron i-au mulţumit Mitropolitului Meletie pentru dragostea pe care o are faţă de poporul creştin, înmânându-i buchete frumoase de flori în semn de recunoştinţă din partea colectivelor pe care le conduc şi a sătenilor din localitate. Elevii şcolii au pus accentul pe cuvântul de zidire cu poezii şi cântece duhovniceşti. Toţi enoriaşii au fost miruiţi de către preoţi, primind în dar câte o iconiţă din partea Mitropolitului, felicitându-i cu ocazia acestui eveniment.

Locuitorii satului Hreaţca au avut fericirea să petreacă, în ziua de 8 noiembrie, hramul Bisericii în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu lăcaşul sfânt sfinţit cu 2 zile în urmă.

Text şi foto de Vasile Luncașu

Добавить комментарий