O mare responsabilitate: 2018, an decisiv pentru Europa!

o-mare-responsabilitate-2018-an-decisiv-pentru-europa-18599968

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că 2018 va fi un an decisiv pentru Europa, adăugând că va avansa planurile sale pentru reformarea Blocului comunitar şi că va continua să coopereze cu aliaţii europeni, în mod special cu Germania.

In discursul sau de Anul Nou,  Macron a afirmat că „trebuie să redescoperim ambiţia europeană, să redescoperim o Europă mai suverană, mai unită, mai democratică”.

„La nivel european, 2018 va fi decisiv. Trebuie să nu renunţăm la nimic în favoarea naţionaliştilor sau a euroscepticilor. Voi continua să lucrez cu toţi partenerii noştri europeni, în mod special cu Germania”, a declarat Macron.

Pe de alta parte, Macron incepe anul cu o vizita strategica: liderul francez se va deplasa, in perioada 8-10 ianuarie la Beijing. Ales in frunta statului in mai 2017, locatarul Palatului Elysee s-a întâlnit deja cu preşedintele chinez, Xi Jinping, la summit-ul G20 din iulie anul trecut, gazduit de oraşul german Hamburg.

Cei doi demnitari, ale căror ţări au statutul de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, ar urma să evoce îndeosebi dosarul sirian şi cel nord-coreean în cursul vizitei lui Macron la Beijing.

Duminică, în mesajul său de Anul Nou, Macron a declarat că francezii ”trebuie să-şi regăsească ambiţia europeană” pentru ”a face faţă Chinei, Statelor Unite”, notează jurnalul.ro,

Lasă un răspuns