OMS anunță un număr record de îmbolnăviri

427104

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a înregistrat 10.982 de cazuri noi de coronavirus în lume într-o singură zi, duminică, ceea ce creşte bilanţul total al acestei noi boli la 153.517 de cazuri.

Dintre toate, doar 27 corespund Chinei, ceea ce a înseamnă însă o uşoară revenire în comparaţie cu cazurile raportate în ultimele zile din această ţară.

Numărul deceselor provocate de COVID-19 este acum de 5.535 şi dintre acestea 343 de decese au avut loc în ultimele 24 de ore.

Gravitatea situaţiei din Italia, cea mai afectată ţară, continuă să se accentueze, cu 3.497 de cazuri noi înregistrate în ultima zi, cu un total de 21.157 de cazuri şi 1.441 de decese (173 într-o singură zi).

Nouă ţări noi au raportat cazuri, crescând la 144 numărul ţărilor sau teritoriilor afectate.

Mai multe ţări europene au raportat aproape 1.000 de cazuri noi într-o singură zi.

Pe acest continent, a doua cea mai îngrijorătoare situaţie se produce în Spania, cu 1.522 de cazuri raportate duminică la OMS, cu un total de 5.753 de îmbolnăviri.

Această situaţie a determinat mai multe guverne să întărească măsurile şi să opteze pentru închiderea frontierelor, carantine totale sau parţiale la nivel naţional şi restricţii privind transportul aerian pentru a încetini propagarea virusului şi importarea mai multor cazuri.

Statele Unite au raportat un total de 1.678 de contaminări, dar niciunul în ultimele 24 de ore.

În schimb, răspândirea rămâne foarte puternică în Iran, unde există 12.729 de cazuri, dintre care 1.365 numai în ultima zi.

Добавить комментарий