Sub cerul ţării, cătrănit sinistru,
S-a răstignit Hristos ca la-nceput,
Cu palma stângă sângerând pe Nistru,
Cu palma dreaptă înflorind pe Prut.
Andrei Ciurunga
În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941, peste 150 de locuitori din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, conduşi de către profesorul şcolar Vasile Morărean din Ostriţa, au hotărât să treacă clandestin în Patria-mamă. Lângă satul herţean Lunca, românii au fost întâmpinaţi de gloanţele grănicerilor sovietici. Drept mărturie serveşte documentul descoperit în fondurile arhivei Direcţiei Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei din regiunea Cernăuţi, care ne comunică faptul că în ziua de 29 ianuarie 1941, comisia alcătuită din locotenentul Lubinenko, comandantul pichetului de grăniceri nr. 25, felcerul militar Subotin şi sublocotenentul Stronenko, au întocmit un act despre moartea unor persoane care au încercat să violeze frontiera de stat. Au fost împuşcaţi românii: Andrei Mosariuc, în vârstă de 41 de ani, Ion Burlă – 35 ani, Gheorghe Voronca – 21 ani, Eugenia Florea – 28 ani, Andrei Mosariuc – 25 ani, Osa Teurean – 32 ani, Vasile Iaremei – 17 ani, Veronica Antonovici – 17 ani, Nistor Florea – 32 ani, Ion Rodici – 45 ani, Toader Florea – 49 ani. Ei au închis ochii pentru totdeauna în dimineaţa zilei de 28 ianuarie, la ora 6 şi 15 minute. Corpurile lor tinere şi neînsufleţite au rămas în zăpadă până la căderea amurgului, coborând în groapa comună a iernii, săpată în pământul istoric şi plin de durere al Ţinutului Herţa, la ora 19. Conform informaţiilor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Lunca au murit: Antonovici Dumitru – 32 ani, Doroş Toader – 26 ani, Cute Toader – 46 ani.
În mâinile călăilor stalinişti nimeresc 50 de persoane, dintre care 47 de bărbaţi şi trei femei. 20 de oameni erau născuţi în localitatea Mahala, fostul raion Noua Suliţă, 14 în localitatea Ostriţa, actualul raion Cernăuţi, 10 în oraşul Cernăuţi, câte doi în localităţile Voloca şi Ceahor, astăzi raionul Cernăuţi, un martir a venit pe lume în localitatea Plaiul Cosminului (Molodia), acelaşi raion, iar altul a văzut lumina soarelui în oraşul Drobeta – Turnu Severin din România. În numărul celor arestaţi intrau 48 de români şi doi ucraineni. 44 de oameni aveau studii primare, unul, Vasile Morărean, poseda studii medii, iar cinci martiri nu ştiau carte. Lista arestaţilor era compusă din 38 de ţărani, 11 muncitori şi un profesor şcolar. Încep interogatoriile. Timp de două luni întemniţaţii sunt supuşi diverselor metode de tortură. În zilele de 28-31 martie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev, în şedinţa de judecată, ţinută în localul închisorii cernăuţene, declară sentinţa în privinţa participanţilor la evenimentul sângeros din luna ianuarie. 12 martiri sunt condamnaţi la moarte: Ion Boiciuc, Florea Bujeniţa, Ion Cudla, Toader Eremei, Ştefan Gureliuc, Petru Guzma, Gheorghe Medvighi, Vasile Morărean, Vasile Moraru, Vasile Tihon, Ion Toderean, Ilie Voronca.
Alţii, 38, au primit câte 10 ani de puşcărie. Ei vor fi închişi în lagărele bolşevice de muncă corecţională, unde au murit în chinuri cristice 18 oameni. Martirii sunt clasificaţi de către autorităţile comuniste ca „trădători ai patriei socialiste” şi „membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare”. Decizia dată este primită datorită faptului că la 8 martie 1941, Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a adoptat Decretul, conform căruia toţi locuitorii care s-au aflat până la 28 iunie 1940 pe teritoriul actualei regiuni Cernăuţi, au fost declaraţi cetăţeni sovietici.
Ecoul măcelului de la Lunca din ianuarie 1941 s-a răspândit repede în ţinut. Cei rămaşi acasă au aflat despre marea tragedie de la ţăranii din localităţile herţene, mobilizaţi pentru a săpa gropi, în care au fost aruncaţi morţii. Ce proporţii trebuia să atingă teroarea dezlănţuită de regimul totalitar stalinist ca după zece zile către frontiera sovieto-română să se îndrepte al doilea grup de oameni, îndrumaţi de Vasile Moldovan, secretarul Consiliului Săresc Mahala, numărând peste 400 de persoane?.. Înseamnă că locuitorii meleagurilor voievodale au băut paharul suferinţelor până la fund şi povara era atât de grea, încât răbdarea devenea insuportabilă. Persecuţiile nu mai aveau sfârşit. Dorul de libertate era atât de mare, încât nu-l putea opri nici moartea. Fulgii cădeau ca nişte stele, luminând calea pământenilor, mânaţi de realitatea crudă a evenimentelor petrecute în ţinutul mioritic în primul an de dictatură bolşevică.
„Ţăcănit de mitraliere, explozii de grenade, lătrat de câini, gemetele celor răniţi şi… petele de sânge care se transformau în bălţi pe zăpada dintre gardurile de sârmă ghimpată ce aduseseră înstrăinarea şi tragedia”. Noaptea s-a transformat într-un infern. Au murit sute de destine. A fost distrusă conştiinţa generaţiilor viitoare.
În acea noapte infernală de februarie 1941, lângă satul Lunca, va fi secerat de gloanţele grănicerilor sovietici şi tânărul român Florea Hostiuc, fiul mezin al Anei Hostiuc, născut în 1922, în localitatea Mahala, fostul judeţ Cernăuţi al României.
Cei căzuţi sunt aruncaţi în patru gropi comune, rămânând să-şi doarmă somnul de veci în Lunca Prutului şi Valea Plângerii, unde se nasc legendele şi cântă doinele, unde plâng izvoarele şi se întâlnesc anotimpurile, unde se adună dorurile şi se eternizează clipele. Aici visează părinţii şi freamătă glia strămoşească. În anul 1942, când în ţinutul mioritic activau organele administrative româneşti, au fost întreprinse acţiuni de deshumare a martirilor. Sunt scoase rămăşiţele pământeşti ale osândiţilor numai dintr-o groapă comună, fiindcă celelalte trei erau înnămolite. Osemintele celor deshumaţi vor fi aduse în satul Mahala din actualul raion Cernăuţi. Martirii sunt înmormântaţi creştineşte în glia unde s-au născut şi de unde au trecut în nemurire.
În ziua de 8 februarie 1941, vor fi arestate 42 de persoane de origine română şi un ucrainean. În mâinile grănicerilor sovietici nimeresc 42 de bărbaţi şi o femeie. În numărul întemniţaţilor au intrat 41 de ţărani, un muncitor şi un funcţionar. 35 de oameni aveau studii primare, doi studii medii, patru studii medii incomplete, iar doi martiri nu ştiau carte. În cazematele bolşevice au fost incluşi 42 de osândiţi, născuţi în localitatea Mahala, fostul raion Noua Suliţă, şi un martir, Gheorghe Găină, care a văzut lumina zilei în oraşul Cernăuţi.
Pe data de 14 aprilie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev declară sentinţa în privinţa participanţilor la evenimentul sângeros din luna februarie. Sunt condamnaţi la moarte: Dumitru Balan, Ion Bujeniţa, Dumitru Costan, Vasile Doroş, Vasile Iremie, Martin Magdalin, Mihai Maiorschi, Vasile Moldovan, Dumitru Nandriş, Toader Petriuc, Nicolae Purici, Gheorghe Găină. E posibil că osemintele lor se află în Cimitirul Vechi din oraşul Cernăuţi, unde îşi dorm somnul veşnic cei 400 de martiri ai neamului, executaţi de către organele sovietice de represalii în iunie 1941.
Alţii vor primi câte 10 ani de detenţie, fiind întemniţaţi în lagărele staliniste de muncă corecţională din fosta Uniune Sovietică, unde au murit 11 martiri.
După masacrele sângeroase de la Lunca din ianuarie-februarie 1941, intrate în istoria nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, comitetul raional (până la finele lunii septembrie 1940 a purtat denumirea de comitet de plasă, iat începând cu luna octombrie, odată cu înfiinţarea raionului Herţa, devine comitet raional) al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei aduce la cunoştinţa organizaţiei raionale de partid, care număra în rândurile sale la acea vreme 73 de membri, indicaţia, conform căreia comuniştii şi lucrătorii organelor represive trebuiau să adune informaţii referitoare la toate familiile care aveau rude în rândurile Armatei Române. Sistemul bolşevic punea la cale viitoarele deportări în masă ale românilor din ţinut.
În primăvara anului 1941, a apărut Directiva Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului, care prevedea aplicarea măsurilor necesare în direcţia „curăţirii Republicii Ucrainene de elementul antisovietic”. Conform indicaţiilor de la Moscova, lucrătorii organelor represive din regiunea Cernăuţi au urgentat procesul de acumulare a informaţiilor referitoare la băştinaşii meleagurilor voievodale. În luna mai, aceşti copoi ai regimului totalitar, cu suflete pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a popilaţiei româneşti, au ajuns la concluzia că principalul „element antisovietic” îl constituie rudele „trădătorilor patriei”. În categoria „trădătorilor patriei” au fost incluşi locuitorii ţinutului care, începând cu ziua de 28 iunie 1940, pătrunşi de năzuinţele spre libertate, au încercat să ajungă ilegal în România. Unii au avut norocul să treacă hotarul instalat de sovietici, alţii au nimerit în mâinile grănicerilor stalinişti, fiind condamnaţi de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS la diferite termene de închisoare. Rudele lor din fostele raioane Herţa, Hliboca, Noua Suliţă, Storojineţ şi din oraşul Cernăuţi au apucat drumul calvarului spre Republica Autonomă Sovietică Socialistă Komi, ţinutul Krasnoiarsk şi regiunea Kirov din Federaţia Rusă. Referindu-se la dezmăţul stalinist, ziarul „Bucovina” va scrie mai târziu: „În a doua jumătate a lunii mai au năvălit asupra satelor noastre nenumărate camioane, însoţite de miliţieni, care au ridicat mii de familii româneşti şi anume dintre acelea, care aveau câte pe cineva trecut în România. Bărbaţi tineri şi bătrâni, femei de toate vârstele şi copii au fost închişi, aproape ermetic, în vagoane (…) fără apă, cei mai mulţi fără mâncare şi duşi, Dumnezeu ştie unde. Unii, care au avut norocul să scape pe drum, au mărturisit că după 10 zile nu mai rămăsese nici jumătate din acele fiinţe nenorocite. S-au înăduşit, sau au murit de boli, de foame şi de sete pe drum”.
Deportările din mai, efectuate sub conducerea celor 724 de reprezentanţi ai organelor sovietice de represiune şi activişti ai Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în timpul cărora au fost duşi în neagra străinătate românii din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, au constituit o repetiţie pentru viitoarele deportări ale locuitorilor din teriroriile ocupate de către trupele Armatei Roşii. Astfel, pe data de 8 iunie 1941, a avut loc şedinţa comună a Biroului Comitetului Regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi Comitetului Executiv al Consiliului Regional Cernăuţi, în cadrul căreia este discutată problema desfăşurării operaţiunii de deportare din regiunea Cernăuţi „în locurile îndepărtate ale Uniunii Sovietice a familiilor trădătorilor patriei, moşierilor, fabricanţilor, membrilor activi ai partidelor contrarevoluţionare, comercianţilor mari şi altor elemente contrarevoluţionare şi criminale”. În hotărârea adoptată la această şedinţă se menţiona: „Luând în consideraţie faptul că problema deportării din regiune a elementelor contrarevoluţionare constituie o importanţă primordială, Comitetul Regional al Partidului (bolşevic) al Ucrainei şi Comitetul Executiv al Consiliului Regional ordonă secretarilor comitetelor orăşeneşti şi raionale ale Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi preşedinţilor comitetelor executive orăşeneşti să acorde o atenţie deosebită procesului de pregătire şi desfăşurare a deportărilor, conform indicaţiilor Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi Consiliului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.
În scopul îndeplinirii poruncilor superiorilor de la Kiev, conducerea regiunii a întocmit planul de acţiuni pentru efectuarea viitoarelor deportări. El prevedea ca în ziua de 8 iunie, şeful Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului, căpitanul Trubnikov, să ţină o consfătuire cu participarea şefilor secţiilor raionale ale amintitului comisariat, analizându-se toate amănuntele operaţiunii bolşevice. La 9 iunie, o asemenea consfătuire trebuia să fie organizată de către Zeleniuk, secretar al Comitetului Regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, la care obligatorie devenea prezenţa secretarilor comitetelor orăşeneşti şi raionale ale partidului şi preşedinţilor comitetelor executive raionale şi orăşeneşti ale puterii sovietice. Pentru ridicarea „elementelor contrarevoluţionare”, s-a planificat mobilizarea unui număr considerabil de comunişti şi comsomolişti, la dispoziţia lor fiind puse camioanele şi căruţele necesare. Concomitent, în cele 14 raioane ale regiunii s-au deplasat trimişii Comitetului Regional al partidului, autorizaţi cu puteri nelimitate. Ei au luat sub control procesul de pregătire al viitoarelor deportări în masă. E necesar de menţionat faptul că responsabil pentru desfăşurarea acţiunilor de deportare a molnicenilor a fost numit Harjan Fedor Petrovici, redactorul-şef al gazetei raionale din Herţa „Steagul roşu”, moldovan, originar din raionul Dubosari, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Conform planului de efectuare a operaţiunii de deportare, raionul Herţa a fost împărţit în „patru sectoare de activitate”. În primul sector intrau localităţile: Herţa, Movila, Târnauca, Proboteşti, Lunca, Satu Mare (Pilipăuţi), Ţânteni, Hreaţca. În cel de-al doilea au fost incluse satele: Culiceni, Tureatca, Puieni Regat, Puieni Bucovina, Mihoreni, Mogoşeşti. Al treilea cuprindea localităţile: Buda Mare, Buda Mică, Pasat. Ultimul sector încadra satele: Horbova, Bănceni, Godineşti, Mamorniţa, Lucoviţa, Cotu Boian, Molniţa. Pentru escortarea osândiţilor din sectoarele indicate, au fost create 57 de grupuri operative, ai căror membri vor primi instrucţiunile necesare în ajunul deportărilor.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări
Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com