Paştele – sărbătoare a întregii familii

2 05 2021 LC SOFIA 2

Familia Roşca este vestită nu numai în satul de baştină a ei – Marşinţi, ci şi peste hotarele regiunii, mai ales în Moldova şi România. Cândva şi-a slăvit neamul de gospodari Alcip Roşca. Specialist în domeniul agriculturii, el a fost preşedinte de colhoz la Răchitna şi Mahala, a activat la Camera de Industrie şi Comerţ. Apoi a venit rândul surorii sale, Sofia, care cu zece ani în urmă a organizat Ansamblul folcloric „Ţărăncuţa”, participant la prestigioase festivaluri din Moldova şi România. Doamna Sofia Roşca este poetă populară şi a editat două plachete de versuri.

La serviciul divin, consacrat   Învierii Domnului,  întreaga familie Roşca s-a adunat în curtea bisericii din sat, la sfinţirea coşului pascal. Iar după această ceremonie, oficiată înainte de răsăritul soarelui,  la masa de sărbătoare, în cercul mare al familiei, s-au aşezat reprezentanţii a câtorva generaţii ale acestui neam stimat. Or, după cum scrie doamna Sofia: „Ca să te simţi azi om fericit,/ Trebuie viaţa frumos s-o trăieşti,/ Ca să nu uiţi şi să nu fii umilit,/ Învaţă-te să ierţi şi pe alţii să iubeşti”.

2 05 2021 LC SOFIA 1

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий