Polițiștii cernăuțeni au reținut patru indivizi care au dat buzna în casa judecătorului Boris Jelik (VIDEO)

57_2

Colaboratorii organelor de drept au reținut patru persoane suspectate care ar fi dat buzna în casa lui Boris Jelik, preşedintele Curții Economice din Cernăuți.

Potrivit lui Sergii Ratușenko, șefului interimar al Direcției Principale a „Poliției Naționale” din regiunea Cernăuți, cei patru infractori, doi dintre care sunt locuitori ai orașului Cernăuți, iar ceilalți doi — originari din Kiev și Lviv, au fost arestați la 25 iulie curent, în cadrul unei operațiuni de amploare a poliției cernăuțene.

S-a stabilit că trei dintre indivizi au participat în urmă cu doi ani la operațiunea antiteroristă din estul țării. Bărbații, cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 ani, nu au fost condamnați anterior.

Pentru fapta sa aceștia riscă să stea după gratii de la 8 până la 15 ani.

Reamintim că recent, Boris Jelik, preşedintele Curții Economice din Cernăuți, împreună cu soția sa, au fost bătuți și jefuiți în propria casă de către patru bărbați mascați. Criminalii au pus mâna pe 11 mii de euro, după care au dispărut fără urmă.

Добавить комментарий