Polonia livrează gaze naturale către Moldova prin teritoriul Ucrainei

26 10 2021 INFO 4

Moldova, pentru prima dată în cei 30 de ani de independenţă, a procurat gaze naturale de la un furnizor de alternativă, dar nu din Rusia. Livrările se fac prin teritoriul Ucrainei, a comunicat Ministerul de Externe al Moldovei, citat de „Evropeiska pravda”. „Astăzi Guvernul Republicii Moldova, pentru prima dată în istoria ţării, a cumpărat gaze naturale din surse de alternativă. Compania de stat moldavă Energocom a semnat un contract cu Compania poloneză PGNiG pentru un milion metri cubi de gaze naturale”, a informat Ministerul de Externe. După cum se menţionează, în decursul a treizeci de ani de existenţă a Moldovei ca stat suveran ea a cumpărat gaze naturale în exclusivitate de la furnizorul rus „Gazprom”. La concursul deschis, organizat de Energocom, au participat 7 companii. Tenderul a fost câştigat de PGNiG. Începând de la 26 octombrie, ora 6.00, gazele naturale vor ajunge timp de o zi în Moldova prin punctul Oleksiivka, regiunea Cernăuţi, aflat la frontiera ucraineano-moldavă.

Guvernul Moldovei a introdus la 22 octombrie regimul de urgenţă pe 30 de zile în legătură cu situaţia complicată în domeniul energetic al ţării. Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, la conferinţa de presă comună de la Kiev cu omologul său moldovean, Nicu Popescu,

a declarat că Ucraina va conlucra cu Moldova în chestiunea livrărilor de gaze naturale. La 22 octombrie Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei a dat dispoziţii Cabinetului de Miniştri să examineze chestiunea acordării de ajutor Moldovei în ceea ce priveşte livrările de gaze naturale, scrie publicaţia ucraineană vizată.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий