Procuratura Serbiei:  Au fost intentate dosare penale împotriva a 45 de mercenari care  luptă în Ucraina și Siria

naemniki_ssha_donbass

Începând cu 2014 Procuratura sârbă a intentat  45  de dosare penale în cazul  mercenarilor care participă la conflicte militare în străinătate, inclusiv în Donbass.

Acest lucru a fost anunțat un reprezentant al procuraturii din Belgrad, Tatiana Sekulici, potrivit ziarului sârb Politika. Sekulici a menționat că în 2016 Procuratură  a adus pe banca acuzaților 24 de persoane care sunt  învinuite de săvârșirea unor astfel de infracțiuni. Curtea Supremă din Belgrad a raportat anterior că  anul trecut au fost pronunțate 28 de sentințe judecătorești în cazul  persoanelor care au participat la conflicte militare în străinătate. Publicația Politika  menționează că acum în Ucraina și Siria luptă doar câțiva zeci de sârbi. În același timp, Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat pe 11 octombrie că de la declanșarea conflictului din Donbas, peste 300 de cetățeni ai Serbiei au luptat pe teritoriul controlat de Republica Populară Lugansk.

Ambasadorul Ucrainei în Serbia a declarat în repetate rânduri că Serbia nu reacționează la datele privind participarea cetățenilor săi la războiul de la Donbas.

Добавить комментарий