Proiecte și parteneriate noi, inițiate de oameni de cultură din județul Bacău, pentru românii din regiunea Cernăuți

astra

Zilele trecute, o delegație de profesori și scriitori din județul Bacău, România, au întreprins o vizită în regiunea Cernăuți, la școlile din Ostrița, Mahala și Ceahor unde au făcută o mică donație de carte,  abecedare și cărți pentru copiii din învățământul primar și gimnazial.

Din delegație au făcut parte Dumitru Brăneanu, consilier județean și președinte al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, profesorii Călin Boambă, Iulian Benchea, jurnalistul Mircea Merticariu dar și preotul Constantin Abageru, cu împuternicirea Protopopiatului Bacău și a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În cadrul întâlnirii au fost încheiate parteneriate de colaborare între Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, reprezentat de directorul Călin Boambă și școlile din Ceahor, Ostrița și Mahala. Prin parteneriatele semnate de delegația din Bacău la Ceahor și Mahala vor fi organizate, cu sprijinul profesorilor băcăuani, concursuri de limba română în școlile din aceste localități și tabere pentru copii, în județul Bacău, în care aceștia se vor relaxa împreună cu elevii din România.

Pe viitor se așteaptă alte colaborări între județul Bacău și comunități românești din Ucraina, un exemplu constituindu-l faptul că satul Vancicăuți, raionul Noua Suliță și comuna Răcăciuni, județul Bacău, intenționează să semneze un acord de înfrățire. Un acord de parteneriat similar cu școlile din Ostrița, Mahala și Ceahor, în curând va fi încheiat între Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Școala medie de Cultura Generală din Vancicăuți.

32089987_448070875623825_82043560504852480_o

Foto: Eduard Ogranovici

Добавить комментарий