Rodica Zegrea – bibliotecara care scrie versuri

21 10 F 3

Printre numeroasele evenimente literare din cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului de carte BucFest, s-a numărat și întâlnirea cu bibliotecara Rodica Zegrea. Evenimentul a avut loc la sediul Palatului Național al Românilor din Cernăuți. Rodica Zegrea este șefa Bibliotecii din Prisăcăreni și manifestă un interes deosebit față de istoria ținutului natal, scrie versuri. Ea a devenit laureată a Premiului  regional „Olga Kobyleanska”. La „întâlnirea neîntâmplătoare” cu Rodica Zegrea au venit colege de ale ei de la Biblioteca Științifică Universală Regională „M. Ivasiuk” din Cernăuți, activiști ai societăților cultural-naționale românești. În deschiderea acțiunii, Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, i-a urat doamnei Rodica o activitate fructuoasă în continuare, remarcând nivelul înalt de creativitate al ei.  Printre lucrările semnate de Rodica Zegrea au fost prezentate cartea „Istoria satului Prisăcăreni” și poezii în două limbi – româna, limba ei maternă, și limba de stat, ucraineană.

Despre această eroină a zilei au relatat Olga Serebriian, bibliotecară principală la Secția de istorie a ținutului natal  a Bibliotecii „M. Ivasiuk”, Dragoș Olaru, arhivist, Maria Toacă, jurnalistă, scriitoare, președinta Societății „Doamnele Române” din regiunea Cernăuți, Nicolae Șapcă, redactor-șef al ziarului „Monitorul Bucovinean”, coleg de clasă și de studii cu Rodica Zegrea.

21 10 F 4

Sincere urări la adresa Rodicăi Zegrea au răsunat și din partea oaspetelui de onoare Teofil Rendiuc, doctor în științe istorice, membru al Consiliului Academic al Institutului de Istorie a Artei, Folclor și Etnologie „M.T. Rylski” al Academiei de Științe a Ucrainei, directorul Institutului Bunei Vecinătăți. El a participat la mai multe acțiuni din cadrul Festivalului de carte din Cernăuți, orașul tinereții sale. Iar copământeana Rodicăi Zegrea, Natalia Proțiuc, a interpretat câteva cântece în limbile română și ucraineană.

21 10 F 5

Foto Vladimir Acatrini 

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий