„Rusia la răspântie” – o carte lansată la Cernăuţi de Oleg Serebrian

0IMG_0681

0IMG_0681În incinta Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi a avut loc lansarea volumului „Rusia la răspântie”, al cărui autor este politologul Oleg Serebrian, fost ambasador al Republicii Moldova la Paris, actualmente director al Institutului de Studii Europene din Moldova.

Cu doi ani în urmă, Oleg Serebrian şi-a lansat la Uni­versitatea Naţională din Cernăuţi romanul istoric „Cântecul mării”. Acum, însă, Serebrian a lansat în capitala Bucovinei istorice o carte de analiză geopolitică şi geoistorică, dedicată problematicii ruseşti. Moderatorul întâlnirii cu domnul Oleg Serebrian a fost Vasile Tărâțeanu, membru de Onoare al Academiei Române.
Cartea „Rusia la răspântie: geoistorie, geocultură şi geopolitică” a fost prezentată de doamna Alexandrina Cernov, membru de Onoare al Academiei Române, care a menţionat că volumul domnului Serebrian reprezintă o contribuție semnificativă la conș­tientizarea rolului Rusiei în politica globală și în relațiile internaționale moderne.
Marin Gherman, doctor în științe politice, a subliniat că volumul domnului Serebrian se înscrie în seria de cărți dedicate problematicii ruse, destul de populare în occident, cum ar fi „URSS a murit, trăiască Rusia!” de Hélène Carrère d’Encausse sau volumele de geopoliticã scrise de Zbigniew Brzeziński, adăugând că lucrarea ştiinţifică a politologului şi diplomatului din Republica Moldova este o carte nu numai de geopolitică, dar şi de geostrategie şi geosociologie.
Politologul Oleg Serebrian a comunicat că a scris cartea „Ru­sia la răspântie” în timpul eve­nimentelor din Crimeea și Don­bas, fiind uimit de modul cum erau analizate evenimentele din Uc-raina de politologii și jurnaliștii din occident. Domnul Serebrian a adăugat că volumul are ca scop să arate care sunt posibilele variante ale evoluției situației din Rusia.
La lansarea cărții a participat și președintele Consiliului Re­gional, Mihail Gainiceru, care a subliniat importanța unor cercetări științifice dedicate rolului Rusiei în politica globală.
Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi, a comunicat că nu numai Rusia, dar și Europa este la răspântie, însă, potrivit lui, viitorul Rusiei este unul european. Evenimentul organizat la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hur­muzachi” a fost unul de succes, mai ales că toate volumele cărții „Rusia la răspântie” au fost vândute fulgerător la librăria „Mihai Eminescu” din cadrul Centrului Cultural Român în timpul întâlnirii autorului cu cititorii.

(Cor. nostru)
Foto de Nicolae HAUCA

Добавить комментарий