S-a stins steaua scriitorului cernăuțean Grigore Crigan

21 09 2021 ИНФО 1

A încetat să-i bată inima exact în ziua, când în satul său de baștină, Tărăsăuți, este prăznuit hramul bisericii – Nașterea Maicii Domnului. Dangătul de clopote s-a revărsat peste această așezare din Valea Prutului, anunțând nu numai vestea îmbucurătoare a marii sărbători bisericești. Un dangăt trist s-a ridicat la ceruri întru pomenirea celui care a fost Grigore Crigan, care și-a proslăvit satul, neamul prin cuvântul său așternut pe hârtie.

Cu câteva luni în urmă, la mijloc de Florar, Grigore Crigan și-a marcat jubileul de 80 de ani. N-a dorit să fie omagiat pompos, ci simplu de tot, în mijlocul familiei și prietenilor. În schimb, până la data jubiliară a reușit să termine o nuvelă istorică despre Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, care în 1711 a încercat să-și scoată țara de sub jugul turcesc, mizând pe ajutorul țarului Rusiei, Petru cel Mare. Subiectul nuvelei nu ajunge până la bătălia cu oastea otomană, autorul își încheie narațiunea în momentul sosirii la Iași a țarului Rusiei. Scriitorul pune accentul pe retrăirile lui Dimitrie Cantemir, care presimte că face un pas greșit, dar e prea târziu să dea înapoi. De aceea și nuvela a fost intitulată „Fantasmele lui Vodă-Cantemir”. Ea încă n-a văzut lumina tiparului, de aceea zilele  acestea, Grigore Crigan, fiind bolnav de coronavirus, l-a rugat pe redactorul șef al „Gazetei de Herța”, Vasile Bâcu, să aibă grijă ca nuvela să ajungă la Chișinău, în România…

Activitatea scriitoricească a lui Grigore Crigan s-a desfășurat în perioada de timp, marcată de două nuvele istorice: „Vornicul Miron”, scrisă în tinerețe și publicată cu mult mai târziu la Chișinău, și „Fantasmele lui Vodă-Cantemir”, scrisă cu câteva luni înainte de plecare la cele veșnice. În această perioadă de timp, dar mai ales în ultimele două decenii, Grigore Crigan a scos de sub tipar câteva volume de proză, o traducere minunată a romanului clasicului literaturii ucrainene, Oles Honcear, „Steaua vieții tale”, un volum de interviuri – „Cea mai curată lacrimă a noastră” – cu tematică eminesciană, povestirea „De ce ne iubesc femeile” – despre tinerețea remarcabilului poet al secolului al XX-lea, Paul Celan, născut la Cernăuți, volumul „Zoriștii” – o cronică spirituală a ziarului „Zorile Bucovinei”, în redacția căruia autorul a trudit mai mult de patru decenii.

În persoana lui Grigore Crigan scrisul românesc din Bucovina a pierdut un iscusit maestru al cuvântului artistic. Întreaga comunitate românească din ținut, inclusiv colectivul publicației „Libertatea Cuvântului”, cu care el a colaborat în ultima vreme,  este profund îndurerată și exprimă sincere condoleanțe familiei defunctului.

Fie-i veșnică amintirea!

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий