Sărbătoarea satului Carapciu marcată prin competiții sportive

Carapciu 1

Carapciu 1A devenit o tradiție ca în fiecare an, în luna martie, la Carapciu pe Siret, regiunea Cernăuți, să se organizeze competiții sportive la tenis de masă. La mijlocul lunii lui Mărțișor, în incinta Căminului cultural din această localitate românească de pe Valea Siretului, s-au adunat 44 de amatori de tenis de masă din 12 localități ale raionului Hliboca, și anume, din satele Carapciu, Cupca, Iordănești, Hrușăuți, Stănești, Oprișeni, Volcineții Vechi, Prisăcăreni, Ceahor, Corovia, Tereblecea și din orășelul Hliboca.
La deschiderea competițiilor au luat cuvântul primarul satului, dl Vasile Ioneț, și întreprinzătorul privat Nicolae Vatamanescu (co­organizatorul competițiilor), care le-au mulțumit tuturor partici­panților și suporterilor pentru prezența lor la aceste competiții, pentru că au ales un mod de viață sănătos, dorindu-le tuturor succese. Aceste competiții au fost consacrate celor 442 de ani de la prima atestare documentară a localității Carapciu pe Siret. Arbitrul principal al competițiilor, Gheorghe Savciuc, le-a făcut cunoștință con­cu­renților cu regulamentul jocului. Toți participanții au fost împărțiți în 8 grupe. Competițiile au fost foarte spectaculoase atât prin pregătirea bună a jucătorilor, cât și prin diversitatea de vârstă a participanților. Cel mai tânăr jucător avea 9 ani, iar cel mai în vârstă — 68 de ani. După o luptă grea și spec­taculoasă în finală au ieșit Ion Scutari din satul Carapciu, Vasile Costiuc și Cristian Buliga din comuna Oprişeni, Vasile Ste­pa­novschi din orașul Cernăuți, Eugen Pavlovici din localitatea Corovia, Vitalie Suprovici și Du­mitru Grib din orășelul Hliboca, şi Ruslan Niculescu din comuna Volcineții Vechi.
Finala competițiilor a fost interesantă și intrigantă, unde câștigători au devenit Dumitru Grib din Hliboca, deținătorul premiului I, Vasile Stepanovschi din Cernăuți – locul II, şi Eugen Pavlovici din Corovia, care s-a învrednicit de premiul III. Învingătorii competițiilor au fost menționați din partea organizatorilor cu diplome și medalii. Diplome speciale au mai primit Ion Scutari și Alexandru Virozub, ca cei mai tineri jucători, și Dumitru Zozuleac – cel mai în vârstă participant la competiții.
Primarul satului Carapciu, raionul Hliboca, domnul Vasile Ioneț, le-a adus sincere mulţumiri pentru susținere și bună or­ga­nizare a competițiilor sportive următoarelor persoane: întreprinzătorului privat Nicolae Vata­manescu, profesorului de cultură fizică de la Liceul „Mihai Emi­nescu”, domnului Gheorghe Savciuc, directorului Şcolii sportive raionale Hliboca pentru copii şi tineret, Procop Strelciuc, meto­distului la Secția de învățământ Hliboca, Nicolae Leah, și directorului Căminului cultural din Carapciu, domnului Mircea Ioneț.
Foto de Gheorghe IONEŢ

Добавить комментарий