Sezonul legumelor și al prețurilor mari

DSCF7045

De obicei, toamna, când nu mai încap produsele pe tarabele din piață, prețurile sunt cele mai mici. La noi în țară, însă, e cu totul anapoda și de vină este el, dolarul american. Fără „injecțiile” Fondului Monetar Internațional valuta noastră națională nu-și poate menține pozițiile mult-puțin stabile față de dolar și euro, și cum funcționarii Fondului discută în privința ordinarului credit, imediat crește în preț dolarul, iar după el saltă și prețurile la combustibil și, în cele din urmă, la produsele agricole.

Toamna aceasta, în comparație cu cea precedentă, a început anume cu creșterea prețurilor la legume și la pâine, precum și la alte produse. Iar regiunea Cernăuți este lideră pe țară în această privință. S-a înregistrat cel mai mare „salt” al prețurilor la ulei, mezeluri și slănină. Dacă în medie pe Ucraina preţul la slănină a crescut cu 44 la sută, în regiunea Cernăuți – cu 77 la sută. În regiunea noastră aproape de două ori mai mare decât pe țară a fost creșterea prețului la mezeluri – cu 55 la sută față de 28 la sută. Și mai mult a crescut prețul la ulei – cu 14 la sută în regiunea Cernăuți față de 5 la sută pe țară.

Orăşenii mai demult au observat cât de repede s-au schimbat preţurile la principalele legume: la roşii şi castraveţi, căci, după cum afirmă vânzătorii intermediari, „a trecut” timpul lor. Cândva castraveţii şi roşiile erau recoltate şi în luna septembrie, acum, din cauza chimicalelor, perioada de vegetaţie a acestora în sol deschis se termină prin august. Deci, castraveţii şi roşiile care se vând acum în pieţe sunt crescute în seră şi cum să nu fie preţul mai mare?!

Experții presupun că peste două-trei luni ne vom trezi cu o nouă majorare a preţurilor la produsele alimentare, în rezultatul reacției mai întârziate la schimbările pe piața valutară. Iar guvernanții își „spală obrazul”, anunțând un nou nivel al salariului minim de la 1 ianuarie 2019 și o mică revedere a pensiilor.

Добавить комментарий