Sfântă flamură a dăinuirii noastre

31 08 2021 LC LIMBA 1

Vara se încheie cu o mare sărbătoare a românilor – Ziua limbii lor materne. Ea își are începutul în Basarabia, săvârșindu-se un adevăr istoric. Pe teritoriul rupt din corpul Moldovei, unde de mai bine de un veac Imperiul țarist a aplicat în practică politica sa de deznaționalizare, „modificată” apoi de regimul comunist prin deportări în masă, a învins, în cele din urmă, „limba vechilor cazanii”. Preotul și poetul Alexe Mateevici a scris cea mai frumoasă odă, consacrată limbii române, în tranșeele Primului Război Mondial, când armata română obținea cea mai strălucită victorie a sa, deschizând calea spre unirea pământurilor românești. Peste decenii poezia „Limba noastră” a lui Alexe Mateevici urma să devină imn și flamură de luptă în Basarabia sa natală, poporul căreia a scăpat de ideologia comunistă, „înviindu-și graiul” și dându-i veșmântul cel firesc – latin.

La sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut, când Marea Adunare Națională de la Chișinău a demonstrat lumii întregi că poporul dintre Nistru și Prut revine la istoria sa spirituală, a fost instituită Ziua limbii române, inițiativă preluată imediat de românii bucovineni, încadrați și ei în procesul de renaștere națională. Marcarea sărbătorii „Limba noastră cea română” a devenit un obiectiv al activității Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Este şi semnificativ faptul că această societate a fost constituită în anul când în Moldova s-a revenit la alfabetul latin. Societatea „Mihai Eminescu” din Cernăuţi a trecut pragul istoriei împreună cu Sărbătoarea Limbii Române.

Cu prilejul Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, desfăşoară astăzi, 31 august, cea de-a XXXII-a ediţie a acestei manifestări de suflet. Ea va începe cu depunerea de flori la monumentul lui Mihai Eminescu din centrul oraşului, iar la ora 13, la sediul reînnoit  al Societăţii va avea loc o „masă rotundă” cu tema „Platforma Limba română în Ucraina: trecut, prezent şi viitor”.

31 08 2021 LIMBA 2

 (V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий