Sfaturi pentru Postul Paştelui

A început Postul Paştelui, cel mai lung post din calendarul creştin-ortodox. Postul Paştelui durează 48 de zile şi e cel mai restrictiv post din an. În această perioadă, nu trebuie să consumăm produse de origine animală şi, chiar şi cu alimentele vegetale, nu trebuie să fim lacomi, ci cumpătaţi. Putem profita de această ocazie pentru a consuma alimente cât mai sănătoase şi a face o cură de detoxifiere a organismului. Există câteva zile în care se “ajunează”, respectiv nu se consumă deloc mâncare şi băutură: lunea şi marţea din prima săptămână a Postului şi, în săptămâna Patimilor (ultima săptămână a Postului), luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. De asemenea, în zilele de miercuri din cadrul Postului se ajunează până seara, când se pot consuma pâine şi legume fierte, fără ulei. Există şi două dezlegări la peşte în această perioadă, respectiv de Buna Vestire şi de Florii.
Din punct de vedere medical, în perioada Postului, organismul trece de la o dietă bazată pe produse de origine animală la o alimentaţie de origine vegetală, care aduce un plus de vitamine şi minerale, ajutând organismul să treacă peste astenia de primăvară. Din păcate, din cauza scăderii aportului de proteine şi grăsimi de origine animală, s-ar putea ca organismul să aibă nevoie de mai multe mese pe zi, pentru că senzaţia de saţietate durează mai puţin.
În perioada Postului la fel pot fi gătite bucate foarte gustoase, de acea vă propunem, pentru început, aceste reţete.

Pârjoluţe de post
Ingrediente: 450 g pâine albă şi neagră, 150 g morcov, 100 grame ciuperci albe, sare şi piper după gust, 1 ceapă, mărar, pătrunjel, 1 lingură de griş, 3 căţei de usturoi, făină albă, ulei, 1 vârf de linguriţă de bicarbonat.
Mod de preparare. Se înmoaie pâinea în apă, se lasă să se îmbibe şi se scurge bine. Ciupercile crude se mărunţesc cu blenderul sau se dau prin maşina de tocat carne. Împreună cu ciupercile tocăm ceapa şi usturoiul. Mărcovul se dă pe răzătoarea măruntă. Într-un vas se pune pâinea înmuiată se adaugă ciupercile, ceapa, usturoiul şi morcovul. Potrivim de sare, piper, adăugăm verdeaţa tocată, grişul şi bicarbonatul. Se fac biluţe, se dau prin făină şi se prăjesc în ulei mult. Se servesc aparte sau cu sos.

Добавить комментарий