Ţara economiseşte energie electrică pe contul consumatorilor

cdtn

cdtnÎn toiul iernii, când durata zilei-lumină e cea mai mică, companiile reţelelor electrice au revenit la practica de tristă amintire din primii ani de independenţă – în scopul economisirii energiei electrice ele deconectează, după un orar special, reţelele din localităţi şi din cartierele orăşeneşti dens populate.

Aceasta este cea mai simplă, dar şi cea mai primitivă metodă de economisire a agenţilor energetici. Populaţia, fireşte, este nemulţumită, dar se împacă şi cu aceste incomodităţi.  „Să nu fie mai rău” – se împacă în sine cu acest gând cetăţenii noştri şi aprind lumânările, aşteptând ca electricienii să conecteze peste o oră-două reţelele de curent electric.

Pe fondalul acestei triste realităţi s-a desfăşurat şedinţa Colegiului Consiliului Regional Cernăuţi în cadrul căreia a fost examinată starea aplicării tehnologiilor performante  de energoeconomie, asigurarea fără întrerupere şi calitativ cu curent electric a consumatorilor din regiune. De asemenea, a fost discutată chestiunea orarului de deconectare a curentului electric. Membrii Colegiului Consiliului Regional şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu deconectarea de la rețeaua de  curent electric a instituţiilor de învăţământ şi celor sanitare. Departamentul pentru ocrotirea sănătăţii urmează să prezinte Reţelelor electrice regionale lista instituţiilor sanitare, care urmează să fie înştiinţate de cu timp despre deconectarea curentului electric. S-a accentuat necesitatea asigurării cu surse alternative de curent electric a Spitalului de pe strada Fastovska din Cernăuţi – unica instituţie sanitară care nu dispune de surse alternative de agenţi energetici.

Vorbim despre tehnologii performante şi energoeconome, dar recurgem la cele „verificate” de toate situaţiile de criză – întrerupem, pur şi simplu, curentul electric şi aceasta-i toată economia.

Добавить комментарий