Topul celor mai romantice oraşe din Europa Centrală

119002980-l

CNN a realizat un top al celor mai romantice 15 oraşe din Europa Centrală, în care au fost incluse mai multe aşezări din Ungaria, Cehia şi Polonia. Americanii se declară uimiţi de „vederile pastorale, vârfurile montane care taie respiraţia şi coastele spectaculoase” din regiune.

Cesky Krumlov, Cehia

Localizat în sudul Cehiei, acest orăşel este perfect pentru o călătorie în doi. Potrivit CNN, oamenii care vor să viziteze acest loc vor fi impresionaţi de castelul Cesky Krumlov şi străzile oraşului medieval, precum şi muzeele şi galeriile de artă.

Sopot, Polonia

Pe coasta de la Marea Baltică a Poloniei sunt aşezate mai multe oraşe frumoase, iar Sopot, în viziunea americanilor, este cel mai impresionant din punct de vedere arhitectural.

„Oraşul este un rai pentru cei care doresc să aibă parte de momente romantice la malul mării”, arată redactorii topului.

Oraşul are clădiri în stilul Art Nouveau, precum şi o viaţă de noapte vibrantă, cu foarte multe cluburi şi baruri aflate la ultimele etaje.

Szentendre, Ungaria

Plin de galerii de artă şi muzee, Szentendre este unul dintre cele mai romantice oraşe din Ungaria, arată americanii. Aflat pe malul Dunării, aşezarea este o destinaţie foarte bună pentru „relaxare şi inspiraţie”.

Turiştii pot cumpăra tururi cu barca pe Dunăre şi se pot plimba pe străzile colorate ale oraşului. Transportul este „foarte bun”, iar drumul cu trenul de la Budapesta este „foarte romantic”.

Krynica-Zdroj, Polonia

Krynica-Zdroj este un oraş mult mai puţin turistic decât multe altele din Polonia, însă acesta rămâne unul dintre cele mai frumoase din ţara aflată în centrul continentului. Cunoscut pentru izvoarele termale, Krynica-Zdroj este o destinaţie perfectă pentru „o escapadă de atmosferă”.

Aflat în vecinătatea munţilor Beskizi, turiştii pot avea privelişti impresionante în timp ce savurează o masă delicioasă la restaurantele rustice din zonă.

Mikulv, Cehia

Mikulov este recomandat ca o destinaţie de top pentru arhitectura sa impresionantă. Oraşul găzduieşte unul dintre cele mai frumoase castele renascentiste din Europa, iar vizitatorii pot descoperi „secretele fabricării vinului” într-o cramă care datează de la 1643.

Kazmierz Dolny, Polonia

Situat pe malurile râului Vistula, Kazimierz Dolny ar putea să fie „cel mai bine păstrat secret al Poloniei”, arată site-ul CNN.

Oamenii se pot caza în casele aflate pe dealurile care înconjoară oraşul şi pot cumpăra excursii de-a lungul râului. De altfel, turiştii mai pot savura preparate tradiţionale „incredibile”.

Tokaj, Ungaria

Oraşul este „mândria” Ungaria când vine vorba de fabricarea vinului, cu mărci care pot fi recunoscute în întreaga lume. Vizitatorii pot explora numeroasele crame subterane şi pot admira arhitectura spectaculoasă a oraşului.

Marianske Lazne, Cehia

CNN notează că oraşul Marianske Lazne a fost vizitat anterior de Împăratul Joseph I al Austriei şi de compozitorul Frederic Chopin şi arată că acesta este locul perfect pentru oamenii care vor să scape de agitaţia marilor oraşe.

Oraşul este încojurat de o pădure vastă şi izvoare termale. Totodată, în interior pot fi vizitate câteva clădiri istorice cu arhitectură neo-baroc şi câteva parcuri amenajate la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Eger, Ungaria

Eger este cunoscut pentru vinul roşu, de o calitate extraordinară, dar şi pentru băile sale termale. Fiind o fostă fortăreaţă medievală, Eger asigura apărarea regatului ungar de atacurile otomanilor.

Trencin, Slovacia

Acest fumos oraş din Slovacia este definit, conform CNN, de o fortăreaţă enormă, făcându-l o destinaţie ideală pentru oamenii care iubesc istoria.

Castelul din Trencin este aşezat în vârful unui deal, iar din interiorul acestuia oamenii se pot bucura de privelişti care taie respiraţia. Oraşul vechi este de asemenea fascinant, oferind o atmosferă medievală.

Telc, Cehia

Oraşul se află sub protecţia UNESCO şi are clădiri în stilul baroc, colorate viu. În proximitatea centrului se află mai multe cafenele de unde se pot savura preparate tradiţionale.

Banska Stiavnica, Slovacia

Aşezat lângă mai multe dealuri împădurite, localitatea se află în centrul Slovaciei. Clădirile acesteia se află sub protecţia UNESCO, iar americanii scriu că este ”o destinaţie încântătoare”, cu un centru vechi perfect prezevat.

Sandomierz, Polonia

Micul oraş aflat pe malurile râului Vistula (cel mai lung râu din Polonia), are toate ingredientele pentru o escapadă romantică perfectă.

Centrul vechi este impresionant, având un mozaic format din clădirile vechi şi porţile medievale, precum şi castelele antice.

Balatonfured, Ungaria

Acest oraş poate fi vizitat în toate perioadele anului, oferind vederi spectaculoase indiferent de anotimp. Oraşul are numeroase băi termale, precum şi localuri în care se pot savura preparate culinare ungureşti. De asemenea, vara, turiştii pot închiria o ambarcaţiune pentru a se plimba pe lacul din apropiere.

Добавить комментарий