Ucraina și Republica Moldova vor organiza consultări comune privind integrarea în UE

kuleba

Ucraina și Republica Moldova vor organiza consultări bilaterale aprofundate privind integrarea europeană. Acest lucru a fost anunțat  joi, 10 decembrie, de ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba, în timpul vizitei efectuate la Chișinău, potrivit Evropieska pravda, notează Libertatea Cuvântului.

„Sper foarte mult că vom lucra împreună la agenda relațiilor dintre țările noastre și Uniunea Europeană. La etapa actuală  unul dintre acordurile noastre constă în organizarea de consultări bilaterale aprofundate privind integrarea europeană», a declarat ministrul ucrainean de Externe după întâlnirea cu  ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene din R. Moldova, Aureliu Ciocoi.

Ucraina este interesată în stabilirea unui număr maxim de contacte la toate nivelurile cu Republica Moldova, inclusiv în organizarea vizitei președintelui nou ales Maia Sandu în Ucraina, a anunțat Dmytro Kuleba, la  conferință de presă comună cu ministrul afacerilor externe și integrării europene al R. Moldova, Aureliu Ciocoi.

„După 2014 aceasta este prima vizită a ministrului Afacerilor Externe din  Ucraina în Moldova. Sunt convins că trebuie să depunem toate eforturile împreună cu colegii noștri moldoveni, pentru a ne asigura ca astfel de  contacte în contacte să nu se repete», a spus Kuleba.

Șeful diplomației de la Chișinău, Aureliu Ciocoi, a precizat că astăzi au fost puse în discuție mai multe subiecte și s-a decis că relația cu Ucraina va intra într-o nouă etapă de dezvoltare.

„Discuția a fost una deschisă, lucru care îmi insuflă speranța că vom reuși să atingem identificarea soluțiilor pentru problemele care persistă în relațiile noastre. Am hotărât să aducem un suflu nou în relațiile dintre R. Moldova și Ucraina și sper să intre într-o etapă calitativă nouă. Am discutat aspecte de securitate regională și internațională și mă bucur că pe acest aspect am găsit înțelegere totală”, a opinat Ciocoi.

De menționat că că pe agenda oficialului ucrainean se mai află o întâlnire cu președinta aleasă Maia Sandu, președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi și prim-ministrul Ion Chicu.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий