Ungaria nu a solicitat Federației Ruse asistență în protejarea minorităților din Ucraina

thumbnail-tw-20191204090900-3444

Parlamentul Ungariei nu a aprobat nicio declarație și nu a solicitat părții ruse să ajute la protejarea minorităților din Ucraina.

Potrivit „Adevărului european”, acest lucru este declarat în comentariul purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Kateryna Zelenko, notează interregionews.

Potrivit acesteia, Ambasada Ucrainei la Budapesta a făcut apel la partea maghiară pentru a verifica informațiile furnizate de președintele Dumei de Stat, Vyacheslav Volodin.

„Am  primit un răspuns că, având în vedere că Adunarea de Stat Maghiară nu a aprobat astfel de declarații, nu au putut transmite nici verbal, nici în scris, aceste informații în timpul negocierilor maghiaro-ruse la nivelul parlamentelor”, a spus Zelenko.

Ea a menționat,  că Ucraina și Ungaria sunt țări- partenere și  sunt capabile să găsească soluții la toate problemele, inclusiv și  la cele cu  abordări diferite, prin dialog și consultare.

„Credem că Ungaria, care este membru al UE și NATO ne susține în combaterea agresiunii rusești, nu va forma alianțe cu agresorul împotriva Ucrainei și va reacționa la atare  informații”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.

Vom reaminti, președintele Dumei de Stat al Federației Ruse Vyacheslav Volodin, marți, 3 decembrie, a declarat că Adunarea Națională a Ungariei a solicitat părții ruse să ajute la protejarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina.

Добавить комментарий