Untul ucrainean este falsificat în proporţie de 60%

340201

Nivelul de falsificare a untului în rețeaua de vînzare cu amănuntul din Ucraina atinge 60%. Despre aceasta a anunțat președintele consiliului de administrare al Centrului de Cercetări Ştiinţifice pentru Expertizele Independente ale Consumatorilor „TEST”.

„În unt, nivelul de fraudă ajunge la 60% — în funcție de marcă», a menționat unul din experţi, transmite unn.com.ua.

Potrivit acestuia, contrar opiniei răspândite, în supermarketuri se găsesc mai puţine produse contrafăcute printre mărcile bine-cunoscute, în timp ce întreprinderile mici, care își vând produsele la piețe și târguri, recurg adesea la falsificări. După cum a explicat expertul, acest lucru se datorează faptului că producătorii mari sînt verificați mai des, fiind, de asemenea, mai ușor de identificat.

Totodată, el a precizat că nivelul de unt contrafăcut, comercializat la piețe și tîrguri ajunge la 80%.

Reamintim că în anul 2018 Ucraina a importat 220 mii tone de ulei de palmier, volum ce depăşeşte cu aproximativ 50 mii tone volumul din anul 2017. O porție de unt de 40 g., la sfatul ministrului Sănătății al Ucrainei, Uliana Suprun, şi-o poate permite doar o familie bogată. Acest lucru a fost anunțat de către șeful Asociației furnizorilor pentru rețele de retail, Alexei Doroşenko.

Добавить комментарий