Vasile ŢURCAN: „Voi conta pe susţinerea oamenilor şi pe experienţa bogată pe care o am”

Screenshot_1

Duminică, 29 octombrie, au avut loc alegerile în câteva comunităţi teritoriale nou-create. Etnicii români din regiune au manifestat interes faţă de procesul electoral în două comunităţi – Mahala-Ridkivţi, raionul Noua Suliţă, şi Ostriţa-Ţureni-Horbova-Godineşti, raionul Herţa. În aceste localităţi spiritul şi tradiţia românească sunt la ele acasă.

Dacă în primul caz a lipsit totalmente intriga concurenţei pentru postul de primar al comunităţii, fiindcă a fost înaintat un singur candidat din partea ambelor sate – primarul de Mahala, doamna Elena Nandriş, care a acumulat ca pe timpurile „democraţiei sovietice” 97 la sută din numărul total al voturilor, în cea de a doua comunitate lupta pentru postul de primar a fost încordată. Toţi cei patru primari ai satelor Ostriţa (Vasile Ţurcan), Ţureni (Lilia Iastremschi), Horbova (Dan Crâşmaru) şi Godineşti (Viorel Botlung) au meritat, într-un fel sau altul, să se afle în fruntea comunităţii. Însă alegătorii au decis în felul următor: Vasile Ţurcan a întrunit 1.524 de voturi, Lilia Iastremschi – 891, Dan Crâşmaru – 814 şi Viorel Botlung – 577 de voturi. Deci, dl Vasile Ţurcan şi-a depăşit cu mult concurenţii şi a fost ales primar al comunităţii, iar Lilia Iastremschi, Dan Crâşmaru şi Viorel Botlung vor îndeplini funcţia de staroste fiecare în satul lui.

Mulţumind pentru felicitări, domnul Vasile Ţurcan s-a arătat a fi conştient de faptul că îl aşteaptă o muncă destul de responsabilă:

– Le sunt recunoscător oamenilor pentru încredere şi pentru faptul că la alegeri s-a procedat aşa cum prevede legea. Totodată au fost aleşi şi deputaţii în Consiliul comunei: 9 deputaţi din Ostriţa, 9 – din Horbova şi câte 4 din Ţureni şi Godineşti. Acestea sunt cele patru Consilii săteşti, însă pe teritoriul lor sunt opt sate. În decursul unei luni, până la sfârşitul lui noiembrie, va avea loc şi prima sesiune şi vom pune munca pe roate. Deputaţii sunt oameni serioşi şi cu autoritate. Am vizitat toate şcolile de pe teritoriul comunităţii, am stat de vorbă cu pedagogii şi ne vom strădui ca aceştia să dispună de condiţii normale pentru activitatea lor. Problemele sunt complicate, dar eu am destulă experienţă şi contez pe sus- ţinerea oamenilor. Aşa cum am procedat şi până în prezent.

Добавить комментарий