Veste tristă în luminoasele zile de Paști

20 04 2020 LC site CONSTANTINOVICI

În a doua zi de Paști a încetat să bată inima fostei profesoare de limba și literatura română de la Școala medie nr.10  din Cernăuți – Galina CONSTANTINOVICI. Această veste i-a întristat pe pedagogii de la școlile românești din regiune, căci Galina Constantinovici era o profesoară cunoscută și apreciată în întregul nostru ținut.

După absolvirea Școlii medii din Mămăliga, raionul Noua Suliță, ea a urmat Facultatea de Filologie a Universității cernăuțene și a revenit iarăși la școala natală, dar deja în calitate de profesoară, altoindu-le elevilor dragostea de cuvântul matern. Apoi a fost angajată la Școala medie nr.10 din suburbia Roșa a Cernăuțiului, mai aproape de casa familiei sale. Aici a activat până la pensionare.

Galina Constantinovici a fost un pedagog de excepție, lecțiile ținute de ea erau luate drept model pentru colegii mai tineri, iar acțiunile extrașcolare – apreciate de profesorii de română din oraș și regiune. Unii din discipolii Galinei Constantinovici au pornit, de asemenea, pe calea pedagogiei.

Administrația, colectivul pedagogic, foștii elevi ai Școlii medii nr.10 și părinții lor sunt profund îndurerați de moartea profesoarei de română, Galina Constantinovici, și exprimă condoleanțe familiei și rudelor ei. Ea, militantă a dăinuirii limbii române pe aceste meleaguri mioritice, a fost luată la ceruri în toiul sărbătorilor de Paști, în semn că drumul în veșnicie va fi luminos și senin, precum senin i-a fost zâmbetul și luminos sufletul, când se bucura sincer de succesele discipolilor ei. La fel de luminoasă, caldă și sinceră va fi amintirea despre ea.

S-o aibă Dumnezeu în dreapta Sa!

***

Colaboratorii ediției online a „Libertății Cuvântului” sunt alături de colectivul pedagogic al Școlii medii nr.10 de la Roșa, exprimând profunde condoleanțe familiei Constantinovici în legătură cu această pierdere grea – trecerea la cele veșnice a Galinei Constantinovici. Ea a fost prietena ziarului „Libertatea Cuvântului”, deseori a publicat în paginile lui articole pe teme pedagogice, evidențiind importanța studierii limbii materne în școală.

***

De asemenea, exprimăm profunde condoleanțe acestei familii și în legătură cu moartea Anei CONSTANTINOVICI, cumnata Galinei Constantinovici. Inima ei a încetat să bată cu o zi înainte: în Duminica Paștelui. Ana Constantinovi mulți ani la rând a fost curieră la redacția ziarului „Zorile Bucovinei”.

Dumnezeu să le odihnească în pace!

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий