Visul electoral al lui moş Porfir Sanduleac

Cine nu-l cunoaşte pe moş Porfir Sanduleac din satul Mălineşti, raionul Noua Suliţă?! Vesel şi glumeţ din fire, dar şi harnic ca o albină, gospodarul de nouăzeci de ani din Mălineşti prieteneşte de-o viaţă cu redacţiile ziarelor româneşti din regiune. Îi este pe plac şi publicaţia „Libertatea Cuvântului”.

Săptămâna aceasta, aşa cum poate, a trecut moş Porfir pe la redacţia noastră, spunându-ne: „Am venit să vă văd că mi-i dor de voi, colaboratorii ziarului, şi să vă spun un vis electoral pe care l-am visat nu demult. Cică am fost întrebat: ce aş face dacă aş fi deputat? „Sunt bătrân pentru a fi deputat, dar, dacă se poate, să mă fac nevăzut ca în poveste. Să pătrund ca musca în parlamentul acela, în birourile cele importante şi să văd unde ascund funcţionarii banii, câştigaţi prin sudoarea poporului”. „Ei, aşa ceva se întâmplă numai în poveşti, mi-a spus binevoitorul, iar deputaţii au şi ei slăbiciuni, ca şi oricare muritor de rând”. Aşa că, dragii mei, să-i alegeţi pe cei destoinici în parlament”, ne povăţuieşte moş Porfir Sanduleac.

Добавить комментарий