WSJ: Polonia preferă imigranţi din Ucraina, refuzându-i pe cei din Orientul Mijlociu şi Africa

380173_1 (1)

Polonia a primit milioane de imigranţi ucraineni, cel mai mare număr de extracomunitari ajunşi în Uniunea Europeană, în timp ce Guvernul de la Varşovia manifestă reticenţă faţă de planul Comisiei Europene privind redistribuirea imigranţilor din Orientul Mijlociu şi Africa.

În urmă cu patru ani şi jumătate, Maryna Karalop a împachetat şi s-a mutat din Ucraina în Polonia. De atunci, în Polonia au venit în total aproximativ două milioane de ucraineni — cel mai mare aflux de imigranţi în Uniunea Europeană din ultima perioadă, obseră WSJ într-un articol intitulat «Polonia refuză musulmanii, dar primeşte ucraineni».

Guvernul din Polonia a refuzat cotele Uniunii Europene pentru redistribuirea imigranţilor din Siria, Afganistan şi Eritreea a căror sosire a reconfigurat politica europeană prin alimentarea populismului. În acelaşi timp, Varşovia a deschis porţile pentru ucrainenii aflaţi în căutarea unei vieţi mai bune în contextul crizei economice generate de intervenţia rusă din 2014.

«Îmi văd viitorul aici. Este linişte, este confortabil, îmi place totul», afirmă Maryna Karalop, în vârstă de 40 de ani, care a deschis împreună cu soţul ei o agenţie pentru recrutarea forţei de muncă, în principal ucraineni. Fiica ei, care are 14 ani, a învăţat fluent limba poloneză şi este elevă.

Polonia a emis, potrivit datelor din 2017, mai multe permise de rezidenţă pentru cetăţeni non-UE decât orice alt stat european, 86% fiind acordate ucrainenilor. Ucrainenii reprezintă 18,7% din totalul imigranţilor veniţi în Uniunea Europeană.

Добавить комментарий