Zelenskyi cere ca Ucraina să fie primită în NATO şi UE: „Nu putem sta la nesfârşit în sala de aşteptare”

20_tn

Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyi, cere ca țara sa să fie primită în NATO şi UE, în faţa ameninţării ruse, şi îi îndeamnă pe europeni să treacă de la vorbe la acţiuni, notează AFP, preluată de Agerpres. Zelenskyi se întâlnește vineri cu președintele francez Emmanuel Macron și va avea o videoconferinţă cu cancelarul german, Angela Merkel.

„Nu putem sta la nesfârşit în sala de aşteptare a UE şi NATO”, a declarat liderul ucrainean într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, publicat joi seară pe site-ul jurnalului.

„A sosit timpul să mărim viteza, să fim invitaţi să aderăm la UE şi NATO”, a adăugat el, denunţând o „agresiune violentă” a Rusiei împotriva Ucrainei.

Volodymyr Zelenskyi a lansat un apel mai ales omologului său francez, care se prezintă ca un campion al Uniunii Europene.

„Dacă UE şi Emmanuel Macron ne consideră cu adevărat un membru al familiei europene, trebuie să acţioneze în consecinţă. Este timpul să nu mai vorbim şi să luăm decizii”, a subliniat el.

Preşedintele ucrainean a deplâns, de asemenea, că omologul său francez are „relaţii mai bune” cu Vladimir Putin decât cu el.

„Mai ales în acest moment, când Ucraina are nevoie într-adevăr de sprijin european”, a insistat el.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий