ZIUA DE NAŞTERE 26 MAI. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

0 26 mai

26 mai – ziua protectorului

Puncte forte: protector, moralist, onorabil.

Puncte slabe: impulsiv, vinovat. 

Persoanele a căror zi de naștere este în data de 26 a lunii au câteva probleme referitoare la capacitatea de a se deschide și dedica unei relații. Trebuie să ai răbdare cu aceste persoane, care pot forma un cuplu cu nativii născuți în data de 1, 10, 19 sau 28 – Secretul numerelor.

Cei născuţi pe 26 mai sunt înzestraţi cu o atracţie naturală. Sunt persoane extrem de încăpăţânate şi impun o anumită doză de respect. Ei sunt foarte responsabili cu declaraţiile legate de lume şi par să păstreze valorile tradiționale conservatoare. Într-adevăr, adesea ei vor reprezenta punctul de vedere al omului simplu. Totuşi, de-a lungul vieţii, pot fi capabili să se comporte neobişnuit şi chiar inacceptabil. Acest comportament contrazice credinţele pe care şi le-au însuşit. Natura lor impulsivă poate să-i implice în acte de violenţă.

Dorinţa arzătoare a nativilor de a fi liberi să acţioneze după bunul lor plac le poate facilita întemeierea familiei şi a grupului social din care doresc să facă parte. În acest sens, ei trăiesc pe muchie de cuţit în activităţile pe care le desfăşoară. Totuşi, acest lucru poate favoriza popularitatea de care se bucură. Ei pot juca şi rolul protectorului. Această nevoie imperioasă de a-şi exprima individualitatea poate avea rădăcini fundamentale în psihologia profundă a unei copilării prea organizate.

Deşi au dificultăţi în exprimarea sentimentelor în mod deschis, nativii zilei de 26 mai sunt de obicei foarte buni la suflet. În mod paradoxal, cei născuţi astăzi se văd în postura de campioni ai subordonaţilor. Adesea, însă, ei urcă pe poziţii de conducere. Responsabilitatea devine o fixaţie pentru ei. De-a lungul vieţii acest lucru le va solicita foarte multă energie. Adesea, nativii acestei zile au remuşcări şi se simt vinovaţi atunci când nu reuşesc să trăiască la înălţimea propriilor standarde destul de riguroase.

Persoanele născute pe 26 mai au o concepţie oarecum serioasă şi reţinută. Prietenii şi familia şi-ar dori ca nativii să ia viaţa aşa cum este şi nu cum şi-o imaginează ei. Este puţin posibil ca ei să fie fericiţi. Acest lucru devine chiar o permanență. În concepţia lor se prefigurează proeminent gâlceava şi conflictul. Astfel, într-o altă ordine de idei, nativii zilei de 26 mai pot fi foarte fatalişti. Încercând orice cale de rezolvare a problemei sau făcând tot posibilul să o rezolve, ei vor accepta inevitabilul cu calm, în condiţiile în care vor şti că au făcut tot ce se putea face în acest sens.

Dar, totuşi, nativii zilei de 26 mai posedă un centru al personalităţii foarte liniştit. Sunt capabili să-şi ascundă adevăratele sentimente şi, din când în când, chiar să se retragă în ei înşişi, posibil pentru a se izola de lume şi de grijile ei. Ei au un fel curios de a-şi rezolva problemele personale. Celorlalţi le vor da impresia că nici măcar nu le abordează. În general, nativii zilei de 26 mai stârnesc sentimente puternice fie de simpatie, fie de antipatie. Ei vor apărea în percepţia celor pe care îi întâlnesc în termeni fie albi, fie negri. De fapt, sunt personalităţi complexe, cărora trebuie să li se acorde mult timp pentru a fi pe deplin înţeleşi la adevărata lor valoare.

SFATURI: Renunţă să fii moralist. Astfel, vei fi mai blând şi cu tine însuţi. Fericirea nu trebuie ignorată sau subestimată. Învaţă să fii înţelept şi tăcut când eşti provocat în mod inofensiv.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий