11 NOIEMBRIE – NUME PE RĂBOJUL ISTORIEI

11 12 IS 1

La 11 decembrie 1861, la Iaşi este rostită Proclamaţia domnitorului Alexandru Ioan I Cuza privind îndeplinirea unirii şi înfiinţarea naţiunii române. Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor şi a Camerelor celor două Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu. Parlamentul unic îşi va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, în care Alexandru Ioan Cuza proclamă Unirea definitivă a Principatelor,  iar oraşul Bucureşti devine capitala acestora. În proclamaţia de la Iaşi din 11 decembrie 1861 către naţiune domnitorul Alexandru Ioan I Cuza  înştiinţa: „Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.  Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”.

La 11 decembrie 1913 s-a născut actorul Jean Marais (pe numele adevărat Jean Marais-Villain), vedetă a cinematografului francez (filmele „Nopţi albe”, seria „Fantomas”, „Şapte băieţi şi-o ştrengăriţă”). În afara prezenței sale filmice de calitate, Jean Marais a fost de asemenea un remarcabil actor de scenă cunoscut datorită prezenței sale pe scenele cunoscutelor Théâtre de Paris, Théâtre de l’Atelie și Comédie Francaise, printre altele. Marais a primit numeroase premii internaționale și recunoașteri pentru contribuția sa la arta filmului, incluzând Legiunea de onoare decernată în 1996. Marais și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în casa sa din Vallaruis, din sudul Franței, unde a practicat pictura, ceramica și sculptura, fiind vizitat, printre alții, și de Pablo Picasso. Jean Marais a decedat la 8 noiembrie 1998, în Cannes, și a fost înmormântat la micul cimitir Cemetiere de Vallauris.

La 11 decembrie 1958, în Romania „populară” a fost arestat sub acuzația de „uneltire contra orânduirii sociale”  filozoful Constantin Noica, condamnat la 25 de ani de muncă silnică, la 1 martie 1960. În perioada 1949-1958  a avut domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel.  În 1958 este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de  „grupul Noica”. A executat la închisoarea Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

La 11 decembrie 1965 a murit la Coniston din Marea Britanie savantul român George (Gogu) Constantinescu, inginer, inventator şi inovator, născut la 4 octombrie 1881 la Craiova.  A fost numit de către revista engleză „The Graphic” unul din cei 17 titani ai lumii,  care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison şi Lister. A fost unul din cei mai prolifici inventatori români ai tuturor timpurilor cu peste 300 de invenţii brevetate (a promovat utilizarea betonului armat; a elaborat „Teoria Sonicităţii” pe care a aplicat-o în numeroase invenţii: mitraliera sonică, motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic, injectorul sonic, caloriferul sonic şi altele). A proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive. George Constantinescu a fost membru titular al Academiei Române din 1965.

La 11 noiembrie 2011,  a decedat  la Chișinău, poeta, publicista  și militanta  activistă  pentru reunirea Basarabiei cu România, Leonida Lari-Iorga.  Leonida Lari s-a născut la 26 octombrie 1949, în localitatea Bursuceni, RSS Moldovenească. A fost colaborator la Muzeul de literatură „D. Cantemir” din Chișinău (1971-1973), redactor la revista „Literatura și Arta” (1985-1988) redactor-șef al primei publicații în grafie latină din Republica Moldova – „Glasul națiunii” (1988-2003). Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova (una din componentele constituante ale Partidului Social-Liberal în 2001). Începând cu anul 1992 a fost deputat în Parlamentul României.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий