La 13 septembrie 1739, fiul lui Antioh Cantemir, Constantin, care lupta cu fratele său, Dumitraşcu, în armata rusă, intră în Iaşi. În Moldova, sub domnia lui Grigore Ghica (1726-1733), fiii lui Antioh Cantemir, Constantin şi Dimitrie sau Dumitraşcu, ajunseseră cel dintâi ban, iar cel de-al doilea – mare comis. În jurul lor se grupase un partid puternic, care îi considera ca uzurpatori pe domnii trimişi direct de la Constantinopol. În 1736, Constantin şi Dimitrie, descendenţi ai fostelor familii domnitoare Cantacuzino din Ţara Românească şi Cantemir din Moldova, au fost chemaţi în Rusia. Constantin a fost numit general de brigadă, indiciu că guvernul rus avea de gând să-i facă domni, pe cel dintâi – în Moldova şi pe cel de-al doilea – în Ţara Românească. Ambii au participat în război, în fruntea corpurilor de voluntari români care se constituiseră pentru a lupta împotriva turcilor.
La mijlocul lunii iulie 1739, armata rusă se îndreaptă spre Nistru şi, la 17 august, nimiceşte oastea turco-tătară la Stăuceni. Hotinul capitulează la simpla somaţie a comandantului rus. O parte din trupele turceşti se retrag spre Bender, iar alta trece Dunărea. Detaşamentul lui Constantin Antioh Cantemir, format din trei mii de oameni, intră în Iaşi, de unde Grigore Ghica se retrăsese în Ţara de Jos. Comandanţii ruşi sunt primiţi cu toate onorurile în capitala Moldovei. Se încheie o „convenţie”, prin care Moldova era declarată independentă sub ocrotirea Rusiei, care garanta boierilor şi clerului menţinerea privilegiilor lor. Ţara trebuia să întreţină o armată permanentă de 20.000 de oameni, să înfiinţeze un corp de salahori pentru a lucra la fortificaţii şi să plătească o contribuţie de război.
După bătălia de la Stăuceni şi capitularea Hotinului, generalul rus Constantin Cantemir, rânduit să formeze cu „cazacii, ruşii şi valahii săi” aripa dreaptă a armatei ruse, l-a trimis pe fratele său Dumitraşcu să urmărească pe domnul Grigore Ghica până la graniţa Ţării Româneşti. Curentul antiotoman era atât de puternic, încât până şi adepţii lui Ghica, călăraşii şi servitorii boierilor, au trecut de partea fraţilor Cantemir.
În cimitirul din satul Stăuceni (în prezent raionul Nistru) se află un mare zid funerar de pământ. Acolo sunt înmormântați soldații ruși, care au căzut în bătălia de la Stăuceni în anul 1739.
La 13/25 septembrie 1874, Petricani – Chișinău, s-a născut Nicolae Donici, astronom român originar din Basarabia, membru de onoare (din 1922) al Academiei Române. A urmat cursurile Universității din Odesa. După absolvirea cu distincție în 1897, a plecat la Sankt Petersburg unde și-a început cariera științifică sub conducerea astronomului rus F.A. Bredihin, ocupându-se în mod particular de astronomie, colaborând cu cei mai importanți astronomi ruși ai timpului. A fost ales membru al Societății Astronomice din Rusia în 1904. În anul 1908 a construit un observator astronomic propriu la Dubăsarii Vechi în Basarabia, pe malul drept al Nistrului, având la dispoziție unul dintre cele mai moderne spectroheliografe din Europa Centrală și o secție de meteorologie. Între anii 1918–1944 a locuit și lucrat la Dubăsarii Vechi și București unde, împreună cu colaboratorii săi, a fotografiat eclipse de soare, a făcut cercetări de spectroscopie solară. A efectuat cercetări asupra eclipselor de Soare în diverse țări de pe glob (Spania, Indonezia, Cambodgia etc.), și asupra luminii zodiacale (Sahara, 1946); a fost unul dintre pionierii Uniunii Astronomice Internaționale. A decedat la 22 noiembrie 1956, în Nisa, Franța.
La 13 septembrie 1875, Mihai Eminescu îl duce, pentru prima dată, pe Ion Creangă la „Junimea”, unde acesta citeşte povestea „Soacra cu trei nurori”. A fost foarte bine primit: „Cum începea să citească, toți eram captivați de farmecul povestirilor sale, așa încât o seară în care citea Creangă era o adevărată serbare pentru noi”, scria Iacob Negruzzi. Creangă a publicat în Convorbiri literare povestea Soacra cu trei nurori la 1 octombrie 1875.
La 13 septembrie 1913 a decedat Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei mondiale, inginer şi constructor de avioane, prăbuşindu-se cu avionul său, în timpul unei încercări de trecere peste Munţii Carpaţi. Primul avion construit şi pilotat de Aurel Vlaicu (1882-1913) a zburat pe data de 17 iunie 1910. Evenimentul a avut loc pe câmpul Cotrocenilor, avionul ridicându-se la o înălţime de 3-4 metri şi zburând pe o distanţă de circa 40 metri. La 23 iulie acelaşi an, Vlaicu mai face o încercare, iar de această dată parcurge o distanţă de 400 metri, la o înălţime de 4 metri.
Al treilea zbor, care a avut loc pe 10 august, a fost un adevărat succes, pentru că aeroplanul a parcurs 4 kilometri. În 27 septembrie 1910, la propunerea Ministerului de Război, Vlaicu a dus, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acel moment, România a devenit a doua ţară, după Franţa, care a folosit avionul în scopuri militare.
La 13 septembrie 1949 în regiunea Habarovsk, Rusia, s-a născut Margareta Ivanuș, Artistă a Poporului din Republica Moldova. Bunica şi bunicul pe linie paternă au fost activişti ai mişcării muncitoreşti din România. Vasile, viitorul tată al Margaretei şi fratele său, rămânând practic orfani au fost trimişi la Moscova, unde s-au aflat în custodia Nadejdei Krupskaia. Astfel Vasile, tatăl Margaretei Ivanuş a primit o educaţie aleasă ̶ a învăţat să cânte la violoncel, a luat lecţii de canto, desena foarte bine. Dar a început perioada stalinistă şi în anul 1937, tatăl ei a fost trimis la Kolîma, condamnat pentru 10 ani, acolo, a cunoscut-o pe Daria Popova, viitoarea mamă a Margaretei, ea a era directoare de şcoală în acea regiune, nu a fost deloc uşor pentru ea să-şi apere dragostea şi să-şi întemeieze o familie, a fost demisă din funcţie pentru legătura cu deţinuţii. Acolo s-a născut şi Margareta şi numai după multe petiţii tatăl ei a fost reabilitat şi li s-a permis să se mute cu traiul în anul 1952 la Gomel, Belarus. În anul 1958 tatăl ei, Vasile Ivanuş, şi-a regăsit mama la Braşov, astfel s-au mutat cu traiul în România. În anul 1964 Margareta Ivanuș absolve Liceul „Spiru Haret” de la Bucureşti. Apoi familia se mută iar la Gomel. În anii 1965-1971 a studiat la Colegiul de Muzică „N. F. SoklovskI” din or. Gomel. După absolvirea colegiului începe să lucreze la Filarmonica din oraşul Gomel în calitate de solistă. A hotărât să-şi încerce norocul în calitate de solistă la ansamblul „Joc” din Republica Moldova, astfel pe parcursul anilor 1976-1977 ea a activat în calitate de solistă a ansamblului „Joc” sub conducerea lui V. Curbet. A încercat să colaboreze cu Uniunea Compozitorilor din Moldova, a cunoscut mulţi compozitori printre care şi pe Eugeniu Doga, astfel a ajuns M. Ivanuş să cânte partiturile din filmul „Vreau să cânt” cu Svetlana Toma în rolul titular.
În anul 1977 devine solistă a grupului „Orizont”. În anul 1984 i-a fost acordat titlul onorific de Artistă Emerită a Republicii Moldova. În anii 1985-1986 este solistă a ansamblului formaţiei „Rapsodia” de pe lingă Filarmonica Naţională. De-a lungul carierei sale M. Ivanuş a colaborat cu mai mulţi compozitori, precum V. Zagorschi, G. Mustea, C. Rusnac, însă cântecele lui Eugeniu Doga i-au devenit un fel de talisman.
Margareta Ivanuş îi considera profesori ai săi întâi de toate pe tatăl său, apoi pe Ioana Radu, iar un exemplu demn de urmat pentru ea a fost Maria Bieşu. Romanţele poetului ei preferat M. Eminescu cu iz de veşnicie îi încânta şi-i linişteau sufletul. Astfel, în anul 1992, ea a fost distinsă cu Premiul Mare, la Festivalul-concurs „Crizantema de aur” (Târgoviște, România), devenind pe drept cuvânt Regina romanţelor.
- Ivanuş a participat activ la viaţa muzicală a ţării şi nu numai, ea era invitată în calitate de juriu la concursuri internaţionale, precum „Slaveanskii Bazar”, a predat canto la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău, printre studenţii ei se numără asemenea talente precum Valentina Naforniţă, Irina Tarasiuk ş.a. S-a stins din viață pe 24 august 2025.
Evenimente istorice din ziua de 13 septembrie:
335: A fost sfinţită, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri), din Ierusalim.
1501: Michelangelo începe lucrul la statuia lui David, capodoperă a sculpturii renascentiste italiene, lucrată în marmură. David a fost prima statuie de mari proporții, dăltuită în marmură, realizată în perioada renașterii timpurii. Statuia a fost comandată inițial în cadrul unei serii de 12 reprezentări ale profeților din Antichitate, care urmau să fie amplasate în fața Catedralei din Florența.
1724: A avut loc sfințirea Mănăstirii Văcărești, ctitorie a familiei Mavrocordat din București. A fost cel mai valoros ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc și cea mai mare mânăstire din Balcani. Din păcate, în baza activității de „sistematizare teritorială urbană și rurală” inițiată în 1974 prin Legea nr.58/1984, întregul ansamblu al Mănăstirii Văcărești a fost demolat, pentru a permite reconfigurarea zonei, precum și construcția unui palat administrativ central, denumit de Ceaușescu Casa Poporului.
1776: A fost fondat orașul Dnipro (Ekaterinoslav, Dnipropetrovsk).
1902: În Marea Britanie, pentru prima dată ca dovadă a vinovăției unui acuzat au fost folosite amprentele sale digitale de la locul crimei.
1939: Al Doilea Război Mondial: Canada intră în război.
1953: Nikita Hrușciov a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
1968: Albania părăsește Pactul de la Varșovia.
1971: Nikita Hrușciov (77 de ani) este înmormântat la Moscova.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com