La 19 septembrie 1677, la Iaşi a apărut „Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei” de Miron Costin, apreciată pentru viziunea umanistă asupra teritoriului şi istoriei naţionale şi pentru ampla demonstrare a latinităţii limbii şi poporului român. Este prima carte despre politica şi geografia ţărilor române, scrisă de un român şi destinată străinilor. Autorul, cronicarul Miron Costin, lămurea: „Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lângă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: «hereditas romana», iar acum moldovenii numesc «hereditas» herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă…”.
În lucrarea sa „Cronica Moldovei şi a Munteniei” Miron Costin consacră câteva mici capitole cuceririlor romane în Dacia, precum şi un şir de vestigii ale culturii materiale ce atestă dominaţia romană în Bazinul carpato-dunărean, prezintă date convingătoare cu privire la originea latino-romanică a limbii materne, se opreşte succint la legenda despre Dragoş, la credinţele şi superstiţiile moldovenilor, înşiruie ţinuturile, râurile şi oraşele Ţării Moldovei.
Aceste teme îşi găsesc oglindire şi în o altă lucrare a cronicarului – „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, scrisă în ultimii ani de viaţă ai lui. Această operă, de largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică, constă din 17 capitole, în care autorul vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile moldovenilor etc. Scopul urmărit de autor constă în a arăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită limba română, care de asemenea este de origine latină. Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice, epigrafice, numismatice şi etnografice.
Spiritul şi ideile din această scriere au fost dezvoltate, căpătând dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui Dimitrie Cantemir şi prin intermediul acestuia, în lucrările cărturarilor Şcolii Ardelene de la hotarul secolelor XVIII-XIX.
La 18 septembrie 1848, la Cernăuți s-a introdus limba română ca limbă didactică. Sub presiunea Revoluției Române din 1848, prin decizia Consistoriului din 18 septembrie, la Liceul Latino-German din Cernăuți s-a înființat catedra de Limbă și literatură română, încredințată lui Aron Pumnul – fost profesor de filosofie la Blaj. Eugenie Hacman, Episcopul Bucovinei, a introdus din proprie inițiativă limba română ca limbă de învățământ în locul latinei la Institutul Teologic din Cernăuți, dar s-a opus introducerii alfabetului latin. De asemenea, a luat ființă și o școală normală românească la Cernăuți, având misiunea de a pregăti învățători pentru școlile din Bucovina.
La 18 septembrie 1896 a murit la Chişinău Ştefan Gonata, agronom şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române. Ștefan Gonata s-a născut la 1 februarie 1838 la moșia tatălui de la Trifănești, în Basarabia. Avea șase ani când a pierdut unul după altul trei frați, apoi a decedat și mama. Tatăl și-a dedicat viața pentru educația fiului său. Încă de la o vârstă destul de fragedă începuse să facă lecturi serioase din autorii clasici. În 1856 absolvă liceul regional din Chişinău și pleacă la Odesa, la colegiul „Richelieu”, pe care-l părăsește din anul III. Își continuă studiile la Paris, unde urmează filozofia şi viticultura. Revenit în țară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 — 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite județe.
Ștefan Gonata a amenajat pe moșia sa un sector agricol experimental și a început desfășurarea de experimente științifice, mai ales în domeniul viticulturii. El a fost unul dintre acei care a adus și a aclimatizat în Basarabia vița-de-vie franceză. A colaborat la mai multe publicații agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observațiile sale științifice le împărtășea cu savanți din România și din alte țări europene. Era prieten cu Mihail Kogălniceanu, cu care întreținea corespondența. La numai 29 de ani, în 1867, participă la fondarea Societății Academice Române și din 1870 este ales membru de onoare al Academiei Române. La Zberoaia a deschis un spital și a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Ultimii ani de viață Ștefan Gonata i-a trăit chinuit de boală, în izolare. În chinurile bolii și-a dat foc manuscriselor și unor documente, iar ceea ce n-a ars atunci, a ars în timpul revoluției din 1917.
La 18 septembrie 1903 a încetat din viață Isidor Vorobchievici, preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor și scriitor ucrainean din Bucovina. S-a născut la 18 mai 1836 în Cernăuţi, fiind fiul preotului Ivan Vorobchievici, profesor de teologie la Cernăuţi şi al presviterei Elisaveta. La vârsta de 5 ani deja ştia bine să cânte la vioară. După absolvirea cursurilor primare, gimnaziale şi liceale, urmează cursurile Institutului Teologic din Cernăuţi între 1857 – 1860. Ştefan Nosievici, fost profesor la Institutul Teologic din Cernăuţi, fondatorul şi dirijorul corului de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Suceava i-a trezit interesul pentru cunoaşterea şi valorificarea folclorului românesc. După căsătoria cu Leontina Bendevskaia este hirotonit preot pe seama parohiei Davideni şi apoi la Moldoviţa. Între 1867 – 1869 urmează cursurile Conservatorului din Viena, perfecţionându-se în teoria armoniei şi în muzica bisericească bizantină. Ajuns la Cernăuţi va fi profesor de muzică şi cântare corală la Institutul Teologic, la Şcoala Normală de învăţători şi învăţătoare şi Gimnaziul german din Cernăuţi, iar după înfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă în cadrul Universităţii din Cernăuţi a fost numit profesor de muzică liturgică la această facultate. Ca profesor la Facultatea de Teologie a colaborat cu numeroase articole, studii, cronici şi articole la Revista „Candela” unde a fost şi redactor.
Una dintre marile calităţi ale părintelui Isidor Vorobchievici a fost aceea de pedagog. A avut şi elevi care în timp au devenit un reper în istoria culturii româneşti : Ciprian Porumbescu, despre care spunea că posedă un talent muzical evident care printr-un studiu continuu pe terenul ştiinţei muzicale şi prin o adevărată aprofundare a fiinţei şi a scopului acestei arte sublime, ne îndreptăţeşte la cele mai frumoase nădejdi, Eusebie Mandicevschi, Tudor Flondor ş.a.
Pentru a acoperi necesităţile didactice ale vremii a scris manuale de muzică atât în limba română cât şi în limba germană. În 1869, cu ajutorul Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina, al cărui membru era, a publicat primul tratat de armonie muzicală în limba română Manual de armonie muzicală. Apoi, în 1870 a publicat Colecţiunea de cântece pentru şcoale poporale în trei fascicole. Părintelui Isidor Vorobchievici i se datorează punerea pe note muzicale a unor poezii scrise de M. Eminescu (De ce nu vii, Ce te legeni codrule?, Revedere), V. Alecsandri (Barcarola, Dulce Bucovină, Mănăstirea Putna) poezii semnate de I. Vulcan, V. Bumbac ş.a., numeroase doine şi şi cântece populare româneşti. Unele dintre aceste compoziţii muzicale au fost şi sunt cântate şi astăzi de iubitorii muzicii şi liricii româneşti fără să cunoască şi numele compozitorului, devenind aproape cântece populare. A fost şi scriitor. În multe din poeziile sale, rămase în manuscris, se simte o puternică influenţă a Bardului de la Mirceşti, a poeziei populare româneşti, a legendelor populare care circulau în acea vreme, poezii ce dezvoltă teme ca robia turcească, năvălirea tătarilor, haiducia etc. Întreaga sa creaţie muzicală, peste 240 de manuscrise se află astăzi în colecţia Ion Vicoveanu de la Biblioteca Muzeului Bucovinei Suceava.
La 18 septembrie 1975 a decedat Iosif Balțan, scriitor din Republica Moldova. S-a născut la 25 decembrie 1923 la Chișinău, unde a absolvit gimnaziul. A participat la cel de al Doilea Război Mondial. În 1956 a absolvit Cursurile superioare de literatură de pe lângă Uniunea Scriitorilor din URSS, iar în 1958 şi Institutul de literatură „M.Gorki” din Moscova. Iosif Balțan a activat în cadrul Uniunii Scriitorilor din Moldova, a fost redactor-şef adjunct al revistei „Nistru” şi al săptămânalului „Cultura Moldovei”. A condus secția scenarii a studioului „Moldova-film”.
Debutează în 1949 cu volumul de versuri „La straja vieţii”. Au urmat apoi cărţile: „Poezii” (1952), „Din iureşul anilor” (1959), „Patru sute de privighetori” (1963), „De vorbă cu dragostea” (1965), „Cireşar” (1974) ş.a. Lirica lui Iosif Balțan se remarcă prin tendinţă meditativ-filosofică, claritatea mesajului artistic. Volumele de publicistică şi eseistică „Zile şi drumuri: Reflecţii, reportaje, evocări” (1961); „Sălășluințele frumosului” (1975) au reprezentat o nouă etapă în creația scriitorului. Eseurile despre L. Ukrainka, P.Tycina, S.Neris, I.Erenburg, V.Kataev, I.Ivaşkevici, I.Tuvim, V.Nezval, T.Arghezi ş.a. se impun prin bogăţia informaţiei, laconismul interpretării. Iosif Balțan a tradus din opera unor scriitori de vază (N.Tihonov, N.Hicmet, I.Tuvim, I.Erenburg, W.Scott, T.Dreiser, R.Kipling ş.a.). Bustul funerar al poetului a fost executat de renumitul sculptor L. Dubinovschi.
Evenimente istorice din ziua de 18 septembrie:
53: S-a născut împăratul Traian. Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117) a fost împărat Roman între 98-117. Urna de aur cu cenuşa împăratului a fost depusă într-o încăpere din soclul Columnei din Roma, care a devenit astfel şi mormântul cuceritorului Daciei. În timpul domniei lui Traian Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale teritoriale. A fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni a Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia.
324: Constantin cel Mare l-a învins pe Licinius în bătălia de la Chrusopolis, preluând controlul asupra Imperiului Roman.
1538: S-a încheiat prima domnie în Moldova a voievodului Petru Rareş.
1600: Mihai Viteazul este învins la Mirăslău de generalul Gheorghe Basta.
1640: La Kiev a început un Sinod bisericești. Acesta a aprobat catechismul ortodox, care a ghidat Biserica Ortodoxă de-a lungul secolelor.
1653: În urma unei răni, Timus Hmelniţki, fiul hatmanului cazacilor zaporojeni, Bogdan Hmelnițki, moare la Suceava.
1793: Președintele SUA, George Washington, a pus piatra de temelie a Capitoliului, devenit astăzi simbol al politicii americane și al libertății acestei națiuni.
1851: A ieșit de sub tipar primul număr al ziarului „New York Times”. Publicația costa 2 cenți și se numea atunci „New York Daily Times”.
1911: Regizorul Grigore Brezeanu a realizat primul film artistic românesc: „Amor fatal”, „dramă sentimentală aranjată pentru cinematograf”. Acesta corespundea aspectelor dominante ale producției mondiale din acea vreme.
1929: La uzina „Komunar” din Zaporijjia a fost asamblată prima combină sovietică.
1934: Uniunea Sovietică este admisa în Liga Națiunilor.
1959: Este creată Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe lângă Consiliul Europei la Strasbourg (Franța), instituţie fondată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu scopul de a asigura respectarea obligaţiilor care rezultă din aceasta de către statele contractante. La 3 noiembrie
1998, a fost inaugurată la Strasbourg noua Curte Europeană a Drepturilor Omului.
1991: Rada Supremă a Ucrainei a decis ca, până la adoptarea Constituției, să se utilizeze drapelul galben-albastru în cadrul evenimentelor protocolare.
1997: A intrat în vigoare Convenţia ONU asupra interzicerii folosirii, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com