La 19 ianuarie 1629 a decedat Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Anastasie Crimca. S-a născut în a doua jumătate a secolului XVI. Datele biografice din perioada iniţială a vieţii sale sunt cunoscute cu aproximaţie. Se admite că este de baştină din Suceava, din familia negustorului Ioan Crimca. Numele său de mirean era Ilie, căruia în 1587 domnitorul Petru Şchiopul i-a dăruit pentru slujba credincioasă o selişte. Se presupune că s-a călugărit în acelaşi an la Mănăstirea Putna, ca un an mai târziu să devină egumenul Mănăstirii Galata din preajma cetăţii de scaun a Ţării Moldovei. În timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Moldova, este ales episcop al Rădăuților (iunie 1600); în septembrie 1600 a pierdut scaunul, retrăgându-se la moșia sa Dragomirești, lângă Suceava. În 1602 a ctitorit (împreună cu frații Lupu și Simion Stroici) o bisericuță, devenită apoi bolniță, iar mai târziu biserica monumentală a mănăstirii care se va numi Dragomirna, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai de seamă creații arhitectonice ale începutului de epocă modernă în spațiul românesc. În primăvara anului 1606 este ales episcop de Roman, iar în primăvara lui 1608 Mitropolit al Moldovei, cu reședința în Suceava, păstorind până la moarte (cu o întrerupere în anii 1617 – 1619). În calitate de mitropolit a luat măsuri pentru o mai bună desfășurare a vieții mănăstirești și pentru scutirea slujitorilor Bisericii de dări; a avut o atitudine potrivnică închinării lăcașurilor așezămintelor din afara țării și împotriva călugărilor străini aflați în mănăstirile moldovene (în marea lor majoritate greci).
A îndeplinit două misiuni diplomatice în Polonia, din încredințarea domnilor țării; a înființat, cu cheltuiala sa, un spital în Suceava (1619). A purtat o grijă deosebită ctitoriei sale Dragomirna.
Aici a creat o adevărată școală de caligrafi miniaturiști, Crimca însuși fiind înzestrat cu talent artistic deosebit. După calculele specialiştilor până în prezent se cunosc nouă manuscrise executate de Anastasie Crimca, iar altele trei doar semnalate. Dintre cele mai cunoscute opere de copist ale cărturarului moldovean fac parte „Tetraevanghelierul” şi „Evanghelia” din 1609, două Liturghiere din 1610, „Tetraevanghelierul” din 1614, „Liturghierul” şi „Psaltirea” din 1616, precum şi un „Apostol” din 1619, toate aflate în colecţiile din România. De asemenea lui Anastasie Crimca i se atribuie, reieşind din maniera de executare, un şir de alte manuscrise în număr de circa 25. Dintre acestea 13 aparţinând lui Anastasie şi şcolii sale caligrafice au fost identificate în bibliotecile şi arhivele din Ucraina şi Rusia. Alte opere ale lui Anastasie Crimca au ajuns în bibliotecile din Viena, după anexarea Bucovinei de către austrieci. Cercetătorii constată că în opera lui A. Crimca sunt originale interpretări picturale ale literaturii creştine şi ca imaginaţie depăşesc modelele clasice bizantine şi slave.
În ziua de 19 ianuarie 1806 s-a născut în localitatea Bezin (azi Donici, raionul Orhei, R. Moldova), fabulistul român Alecu (Alexandru) Donici. Creaţia sa a fost influenţată de fabulele lui La Fontaine și Krîlov. În 1835 s-a evidențiat ca traducător în revista moscovită „Teleskop”. În cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publică „Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin „Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale. La Iași deține o funcție în Epitropia școlilor, apoi – cea de asesor al curții de apel, activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea învățământului public, a presei periodice, a teatrului național. Alecu Donici întreține legături strânse cu aproape toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la alte publicații periodice. În afară de fabule, a scris poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și de alți contemporani. Eminescu însuși îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului…”, numindu-l, în poezia „Epigonii” – „Donici, cuib de-nțelepciune”. Alecu Donici s-a stins din viaţă la 21 ianuarie 1865 la Iași, în Principatele Unite.
La 19 ianuarie anul 1890 s-a născut Ştefan Procopiu, fizician român, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române, desemnat în două rânduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel. Este descoperitorul magnetonului Bohr-Procopiu (1919, alături de Niels Bohr) şi al Efectului Procopiu de depolarizare a luminii. Pentru refuzul categoric de a se înscrie în rândurile partidului comunist i-a fost interzis orice contact cu lumea științifică din străinătate, fiind presat să studieze descoperirile sovietice. Astfel, și-a dedicat cercetările studiului variațiilor câmpului magnetic terestru, identificând, în premieră, că din 1932 valoarea momentului magnetic este în creștere, variind cu o perioadă de 500 de ani. Rezultatele a 24 de ani de observații și cercetări de teren Procopiu le-a realizat în hărți magnetice complete pentru teritoriul României, punând în evidență o anomalie locală pe linia Iași–Botoșani. A înființat prima bibliotecă de fizică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași cu donații personale. Autor a peste 170 de lucrări științifice publicate, inclusiv Introducere în electricitate și magnetism (1942), „Termodinamica”, „Perpetuum mobile și principiile energiei”, a adus contribuții valoroase în domeniul magnetismului, fenomenului de dublă refracție electrică și de depolarizare a luminii, proprietăților substanțelor feromagnetice, electricității, opticii și termodinamicii. Ştefan Procopiu, savant de talie mondială, a încetat din viață la Iași, la 22 august 1972.
la 19 ianuarie 1908, în sala Teatrului Național din București a avut loc premiera Simfoniei nr. 1 de George Enescu. George Enescu a terminat Simfonia nr. 1 în Mi bemol major în 1905, iar premiera absolută a avut loc în 21 ianuarie 1906 la Théâtre du Châtelet din Paris, la cel de-al paisprezecelea concert al seriei 1905–1906 a Concertelor Colonne, dirijate de Édouard Colonne, publicată în același an la Paris. Premiera din România, interpretată de Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice, sub bagheta compozitorului.
La 19 ianuarie 1932, în satul Cepeleuți din fostul județ Hotin, s-a născut Victor Teleucă, poet, eseist, traducător și publicist moldovean. Se stinge din viață la 12 august 2002, la Chișinău, la vârsta de 70 de ani. De menționat faptul că în unele surse anul nașterii este indicat 1933, ceea ce este o eroare. Atât academicianul Mihai Cimpoi, cât și doctorandul Dumitru Gabura, ginerele poetului, care sunt bine documentați, au confirmat că anul nașterii este 1932. Învață mai întâi la școala de șapte clase din sat, pe care o absolvă în anul 1948, an în care scrie prima poezie. Publică primele versuri de timpuriu în ziarele „Scânteia leninistă” și „Țăranul sovietic”. În anul 1952 termină școala medie din Grinăuți și activează un an de zile la ziarul raional din Briceni. În anul 1958 absolvă Universitatea Ion Creangă din Chișinău, Facultatea de Filologie și Istorie. Se angajează în calitate de redactor superior la Televiziunea Moldovenească. Tot în acel an debutează cu poemul „Răscruce”. Este un poet harnic și publică numeroase cărți, care apar la intervale mici de timp una după alta: „La ruptul apelor” (1960); „Neliniști” (1962); „Din patru vânturi” (1964); „Îmblânzirea focului” (1971); „Momentul inimii” ( 1975); „Încercarea de a nu muri” (1980); „Întoarcerea dramaticului Eu” (1983); „Piramida singurătății” (2000), acesta fiind unicul volum pe care poetul l-a văzut editat cu grafie latină. Urmează postumele „Ninge la o margine de existență” (2002), la doar câteva luni după stingerea poetului; „Decebal” (2003); „Improvizația nisipului” (2006); „Răsărit de Luceafăr ”( 2010); „Car frumos cu patru boi” (2011); „Mollis Davia” (2011) ș.a. Toate postumele apărute la Chișinău au fost editate de către Dumitru Gabura cu familia sa, care și-a asumat atât munca migăloasă, cât și marile cheltuieli financiare. Apar câteva cărți și în România. Poemul dramatic „Decebal” a servit drept libret pentru opera cu același titlu de Tudor Zgureanu. Poetul spune că a avut intenția „dacă nu să aducă evenimentele în acest prezent, cel puțin, să trezească în spectator ideea ce se află într-o stare de somnolență, nu se știe pentru cât timp, că noi nu suntem veniți de undeva de pe alte meleaguri și în suflet nu purtăm imensități de stepe, ci spiritul montan al devenirii noastre pe niște scări făcute din oasele strămoșilor noștri”. Mihai Cimpoi scrie în prefață că poemul este cântecul de lebădă, în care „poezia s-a contopit cu istoria și filosofia”. Iar Nicolae Dabija remarcă în postfață că „Victor Teleucă, poetul cel mai deschis către modernitate, și-a situat, neostentantiv, paginile sale deasupra timpului, în afara timpului, în locul timpului. Poemul merită să devină imn național”.
Evenimente istorice din ziua de 19 ianuarie:
1419: Cucerirea orașului Rouen de către englezi, un moment important în Războiul de 100 de ani.
1736: S-a născut James Watt, marcant inventator și mecanic scoțian, creatorul mașinii universale cu abur cu dublă acțiune. Numele său a fost dat unității de măsură pentru putere – watt-ul.
1853: La Roma a avut loc premiera operei „Trubadurul” („Il Trovatore”), compusa de Giuseppe Verdi. „Trubadurul” este o operă compusă de Giuseppe Verdi pe un libret de Salvatore Cammarano, scris după tragedia „El trovator” de Antonio Garcia Gutiérrez. Premiera operei a avut loc la Teatro Apollo din Roma.
1857: La Chişinău, în Basarabia ţaristă, este încheiat protocolul conform căruia a fost trasată noua frontieră în partea de sud a Basarabiei ţariste, urmare a înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeii. Unul din rezultatele acestui război pierdut de Imperiul Rus, a fost acela că judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenţa Moldovei, respectiv din 1859 a României, între anii 1856 şi 1878.
1915: Americanul Georges Claude a obținut brevetul pentru reclama publicitară realizată cu lămpi cu neon.
1945: Eliberarea ghetoului din Losz, un eveniment de mare semnificație istorică.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com