La 3/13 martie 1600 s-a născut Gheorghe Ghica, domn al Moldovei (3/13 martie 1658-2 noiembrie 1659) și al Țării Românești (20 noiembrie 1659-1 septembrie 1660); fondatorul familiei Ghica. A avut două soții, Ecaterina și Smaragda, cu care a avut un fiu, Grigore I Ghica. Albanez la origine, a ajuns în Moldova ca neguțător, în timpul domniei lui Vasile Lupu, care i-a acordat diverse dregătorii, devenind chiar vornic al Țării de Jos, apoi capuchehaie (reprezentant permanent al Domnului) la Constantinopol pentru Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan, care și-a căsătorit nepoata cu fiul lui Ghica. La mazilirea lui Gheorghe Ștefan (ianuarie 1658), a devenit Domn al Moldovei. În 1659 Gheorghe Ștefan (în primăvară) și Constantin Șerban Basarab, Domnul Țării Românești (în toamnă) au încercat să-l înlăture, pe primul respingându-l cu forțe proprii, iar pe cel de-al doilea cu ajutor din partea tătarilor. În noiembrie 1659 sultanul l-a mutat Domn în Țara Românească. A mutat capitala la București, dărâmând reședința din Târgoviște. Între mai-aprilie 1660 tronul i-a fost ocupat de Constantin Șerban, el refugiindu-se la Giurgiu, dar l-a recuperat în urma intervenției unei armate turco-tătare contra lui rivalului său, ce a fost nevoit să se retragă. A fost mazilit în septembrie 1660, din cauză că nu putuse strânge și trimite la Constantinopol întreg haraciul datorat turcilor, țara fiind săracă, bântuită de foamete și ciumă. A fost dus ostatic la Adrianopol, apoi la Constantinopol, unde și-a aflat sfârșitul, la 2 noiembrie 1664.
La 3 martie 1863 a decedat poetul român Iancu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, Iancu Văcărescu (1792-1863) a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei românești. A fost sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare ale vremii: membru al Societății Literare din 1827, al Societății Filarmonice din 1833, al Asociației Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus „Britannicus” de Racine și a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) și pe tinerii poeți (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu). Atitudinea politică antirusească și naționalistă îi aduce arestarea și exilarea în anul 1831. Opera sa (reunită în volumele „Poezii alese”, 1830 și „Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848) introduce cu timiditate structuri lirice noi, anunțând pastelul sau meditația. În ciuda ecourilor manieriste (multe poezii sunt idile cu personaje mitologice), e un poet de tranziție între neoclasicismul secolului al XVIII-lea și romantismul pașoptist. A scris printre primele sonete în limba română și a inaugurat poezia ocazională pe teme istorice: simpatizant al Revoluției lui Tudor Vladimirescu, a scris pateticul îndemn „Glasul poporului sub despotism”, din care două versuri au rămas celebre: „ Să tremure! Să tremure cumplita tiranie/ Zdrobit va fi cine-a-ndrăzni gând de tiran să-i vie!” Lirica sa erotică, de factură neoanacreontică („O zi și o noapte la Văcărești”, sau „Primăvara amorului” ș.a.), manifestă, printr-un viu sentiment al naturii, tendința de a depăși vechile canoane ale epocii. O sinteză a formulelor clasice poate fi considerată poezia „Primăvara amorului”, în care zeul Amor îl introduce pe poet într-o natură nocturnă, convențională, dar cu detalii preromantice, ca ruinele orașului.
La 3 martie 1902, la Brăila s-a născut marele bariton Petre Ştefănescu-Goangă. Petre Ştefănescu-Goangă și-a făcut studiile la Paris și a cântat pe multe scene europene. Bunicul dinspre mamă al lui Ștefănescu-Goangă a fost pictorul Petre Alexandrescu, absolvent al Academiei de Pictură din Roma. La vârsta de 22 de ani debutează pentru prima dată pe scena Operei din Bordeaux, în rolul lui Mefisto, din opera Faust, de Charles Gounod, după care joacă pe mai multe scene din Franța. Momentul trecerii de la vocea de bas la cea de bariton, se produce în anul 1926, pe scena Operei din Toulouse, unde cântărețul îl interpretează pe Tonio, din opera Paiațe, de Ruggiero Leoncavallo. Între anii 1928-1931, atinge apogeul carierei lirice în străinătate, urcând pe scena teatrului Theatre Royal de la Monnaie, din Bruxelles, precum și la Rouen, Amsterdam, Anvers, Rotterdam, Gand, Haga, Barcelona, Bruges și Namur. A decedat la 5 septembrie 1973, la București.
La 3 martie 1922 s-a născut Alexandru Vona, scriitor româno-francez. Alexandru Vona (1922-2004) a fost un scriitor și inginer româno-francez de origine evreiască. A părăsit România în 1947, după ce a primit Premiul Fundațiilor Regale pentru scriitori tineri pentru un volum de poezie (în manuscris), numit „Vitralii”, care n-a mai fost publicat deoarece editura a dispărut odată cu venirea comuniștilor la putere. Manuscrisul volumului, dat în păstrare lui Mircea Eliade, s-a pierdut. Romanul „Ferestrele zidite” l-a scris în mai puțin de trei săptămâni în 1947, dar l-a publicat abia în 1993. A fost tradus în mai multe limbi de circulație internațională.
La 3 martie 1940, în localitatea Glod, Maramureș, s-a născut Ștefan Petreuș, cântăreț de muzică tradițională românească, ceteraș, fratele mai mare al grupului Frații Petreuș. A început să cânte din vioară din fragedă copilărie, de la 6 ani „zicea” vreo 2–3 melodii. În 1966 s-a angajat în orchestra de muzică populară a Ansamblului Maramureșul din Baia Mare, iar în 1967, s-a angajat și fratele său, Ion. Cu vestitul ansamblu băimărean, dar și cu alte formații artistice profesioniste și de amatori, frații Ion și Ștefan Petreuș, au cântat în numeroase localități din țară și din alte țări (Bulgaria, Iugoslavia, Belgia, Olanda, Egipt, Sudan, Italia, Moldova, China etc.). Cei doi frați au format grupul Frații Petreuș, renumit pentru cântecele din zona Maramureșului, de pe Valea Izei. Au debutat în radio și în televiziune în anul 1968, iar primul disc l-au înregistrat în 1969–1970. Ștefan Petreuș a decedat la 25 iunie 2022.
Evenimente istorice din ziua de 3 martie:
1878: A fost semnat Tratatul de la San Stefano, document prin care era recunoscută independența României, fostă vasală a Porții. De asemenea, printr-o înțelegere prealabilă, ce a avut loc între prințul Carol și țarul Alexandru al III-lea, Dobrogea urma să intre în componența României, la schimb cu trei județe din sudul Basarabiei.
1917: Formarea Radei Centrale Ucrainene la Kiev. Aceasta a fost piatra de temelie a mișcării naționale ucrainene moderne.
1918: Rusia Bolșevică și Puterile Centrale au semnat tratatul de la Brest-Litovsk, prin care Rusia s-a retras ca beligerant din Primul Război Mondial.
1921: Convenția de alianță defensivă între Polonia și România. Semnată la București, acest tratat a fost un pilon defensiv esențial în perioada interbelică. Cele două țări se angajau să se ajute reciproc în cazul unui atac neprovocat de la granița de răsărit (vizând direct Rusia Sovietică).
1923: Apare la New York prima ediție a revistei de știri Time fondată de Briton Hadden și Henry Luce. De atunci și până astăzi, revista apare săptămânal.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com