La 30 decembrie 39 s-a născut la Roma împăratul roman Titus, fiul împăratului Vespasian. Titus Flavius Vespasianus (39 – 81) a fost împărat în perioada 79-81. A fost proclamat Caesar în anul 69, devenind din anul 71, în calitate de prefect al pretoriului, coregent al imperiului. S-a remarcat în războiul din Iudeea, reușind să cucerească în august 70, după un îndelungat asediu, Ierusalimul, centrul răscoalei antiromane a iudeilor. În timpul domniei sale s-au construit la Roma Flavium amphiteatrum, cel mai mare amfiteatru roman, cu o capacitate de circa. 50.000 de locuri, inaugurat în anul 80, cunoscut din evul mediu sub denumirea de Colloseum, termele și arcul lui Titus. Tot in timpul domniei sale, o puternică erupție a vulcanului Vezuviu a acoperit cu un strat de lavă și cenușă trei orașe din Campania – Pompei, Herculaneum și Stabiae (august 79) – calamitate în care și -au găsit moartea circaca 15.000 de oameni. A fost urmat la tron fratele său, Domițian, pe care Titus l-a desemnat la 23 iunie 81 caesar și succesor.
La 30 decembrie 1826, la Iași s-a născut Iancu Alecsandri, prozator și traducător, diplomat. Frate mai mic al lui Vasile Alecsandri, a fost elev al pensionului lui Victor Cuenim și al Academiei Mihăilene din Iași. A început o carieră miitară, iar în anul 1846 se afla la Paris, alăturându-se generaţiei de luptători români pentru Unirea Principatelor. Prieten cu Nicolae Bălcescu și Costache Negri, a luat parte la revoluția de la 1848, sprijinind apoi intens emigrația română. A fost unul dintre fruntașii unioniștilor din Moldova, iar după înscăunarea lui Alexandru Ioan Cuza, a ajuns locotenent-colonel, aghiotant al domnitorului și a îndeplinit funcția de agent diplomatic al României. Primele raporturi diplomatice au avut loc la Paris, unde a stabilit contacte, a informat presa internaţională despre situaţia românilor. Din 1859 a fost „corespondent al guvernului Moldovei la Paris şi la Londra”, înfiinţându-se astfel o agenţie a României a Paris ca urmare a recunoaşterii puterilor garante a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza. În această calitate, a susținut, cu o desăvârșită abilitate, politica lui Cuza, menţinând permanent, timp de cinci ani, dialogurile franco-române la rang de încredere reciprocă. Demisionat după lovitura de stat din februarie 1866, a rămas la Paris, unde își întemeiase o familie. Păstrând permanent legătura cu țara, a trimis presei vremii numeroase corespondențe pariziene (1879–1881). Opera sa literară include Odă la Unirea românilor, Dor de morți, Morunul, Note zilnice. A decedat la 15 mai 1884, la Paris.
La 18/30 decembrie 1860, la Iași s-a născut Giovanni Dimitresco (Ion Dumitrescu), tenor de talie mondială. A studiat Canto la Iași și la București, cu Giuseppe Cima. În 1885 a debutat la Opera Națională din București în rolul principal din Ernani de Verdi. După studii de perfecționare la Milano cu faimosul pedagog Francesco Lamperti, a cântat cu mare succes la Teatro Filodrammatico în Rigoletto și Trovatore de Verdi. În stagiunea 1888–1889 a efectuat un turneu australian în calitate de membru al Companiei Italiene de Operă. În 1890 și 1892 a avut un mare succes la Covent Garden Opera din Londra; aici repertoriul său a inclus Don Ottavio în Don Giovanni, Enzo în Gioconda, Radames în Aida și José în Carmen. Între anii 1890–1892 a fost membru al Companiei de Operă „Carl Rosa”, care a făcut turnee cu oaspeți prin Anglia. Mai târziu a avut apariții la Barcelona, Zurich, Varșovia, Kiev, Moscova și Sankt-Petersburg. Interpretarea lui Vasco în L’Africaine și Raoul în Huguenots a fost considerată de neegalat. S-a retras din scenă în 1912. Dimitresco nu a făcut niciodată înregistrări. S-a stins din viață la 4 martie 1913, la Londra.
La 30 decembrie 1947, în România a fost abolită monarhia. România, aflându-se în spaţiul intereselor URSS, a devenit „republică populară”. Regele Mihai a fost forţat de comunişti, la ordinul ocupanţilor sovietici, să abdice şi să părăsească ţara. După înlăturarea de la putere a regelui Mihai, România a intrat pe deplin în mâna comuniştilor. La acel moment România era singurul stat monarhic din zonă, astfel încât spre sfârşitul anului 1947 liderii comunişti au încercat pe toate căile să-l înlăture pe regele Mihai. Prilejul a venit în noiembrie, când regele a plecat la Londra pentru a participa la căsătoria prinţesei Elisabeta (viitoarea regină Elisabeta a II-a) cu printul Philip de Grecia. Mihai a împuternicit guvernul să conducă ţara în lipsa sa, fapt ce a lăsat cale liberă comuniştilor. În timpul aflării sale în Anglia, monarhul a avut mai multe întrevederi cu premierul Winston Churchill, cu ambasadorul SUA la Londra, Clemente Atlee, străduindu-se să obţină sprijin pentru România.
În pofida faptului că mulţi l-au sfătuit să nu revină în ţară, regele Mihai s-a reîntors la Bucureşti în ziua de 21 decembrie. Strategia pentru înlăturarea sa era deja pregătită, astfel că pe 30 decembrie s-a produs inevitabilul. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej s-au prezentat în audienţă la rege şi i-au cerut acestuia să abdice imediat, pentru că, la câteva ore după discuţii, atât Guvernul, cât şi Parlamentul să fie informate de abolirea monarhiei. România a fost proclamată republică, iar în fruntea statului a fost instalat un prezidiu din care făceau parte Mihail Sadoveanu, Constantin I. Parhon, Gheorghe Stere, Ion Niculi şi Ştefan Voitec. Acesta era coordonat din umbră de sluga sovieticilor – Partidul Comunist Român.
La 30 decembrie 2020 a decedat Nicolae Sabău, cântăreţ de muzică populară, folclorist și muzician român. Nicolae Sabău s-a născut în data de 7 decembrie 1929, în satul Cicârlău, judeţul Satu Mare, (astăzi judeţul Maramureş), într-o familie de țărani, unde au venit pe lume 9 copii. A cunoscut greutățile vieții încă de la o vârstă fragedă, crescând în dragoste pentru muncă, păscând vitele și bivolii preotului din sat, ori trudind la morărița Verdeș, adormea în iesle visând la o bucată de pâine albă. „Măicuța mea a fost o femeie frumoasă cu un glas care ar stârni admirația multora. Cântecele ei o însoțeau la lucrul câmpului, în casă și ogradă sau în vie, la bucurii, dar mai ales la necazuri…», mărturisea Nicolae Sabău cu nostalgie. Nicolae Sabău a debutat artistic la doar 16 ani, cu interpretarea cântecelor „Arză-te focu Gutâi” și „Când am zis daina, daina”. Primul său concurs național a fost în anul 1956. În 1957 studioul teritorial al Radio Cluj l-a invitat să realizeze primele înregistrări cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj. În 1958 a fost difuzat la Radio București, cu Orchestra de muzică populară Radio, dirijată de Victor Predescu. În anul 1959 ia ființă Ansamblul de cântece și dansuri al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, instituție profesionistă de folclor, care îl promovează pe tânărul interpret Nicolae Sabău în spectacolul „Baia Mare în cântec și joc”. Pasiunea și dăruirea exemplară în interpretarea cântecului popular i-au adus lui Nicolae Sabău, în anii care au urmat, prestigiul profesional și un loc privilegiat în galeria marilor artiști ai genului. Colecția impresionantă de afișe ale artistului se constituie într-o carte unicat, document grăitor al evoluției sale alături de interpreți iluștri, în zecile de mii de spectacole și turnee realizate cu ansambluri folclorice profesioniste ori de amatori, pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră artistică.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com