La 30 octombrie 1789, la Viena s-a născut Elena Asachi (Eleonore Teyber), compozitoare, pianistă și cântăreață română de origine austriacă. A fost fiica compozitorului austriac Anton Teyber și soția cărturarului Gheorghe Asachi. A fost o muziciană de seamă în viața culturală a Iașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A organizat întruniri muzicale în casa ei și a participat, în calitate de cântăreață și pianistă, la seratele muzicale din saloanele boierești. Activitatea ei muzicală este legată, de asemenea, și de concertele cântăreților și instrumentiștilor, aflați în turneu la Iași, care găseau în ea o acompaniatoare cu înalte calități muzicale. Activitatea Elenei Asachi e legată în cea mai mare măsură de teatru. Începând cu compunerea unor fragmente muzicale în cadrul unor scenete, ea a introdus tot mai mult muzica în piesele de teatru ale soțului ei. Cele câteva cântece, romanțe și arii, compuse de ea în acest scop, au pus bazele creației ulterioare a acestui gen. A decedat la 9 mai 1877, la Iași.
La 30 octombrie 1869 s-a născut Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, numit, în 1990, membru post-mortem al Academiei Romane. Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931), om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. Fiziologul român a făcut cercetări importante în domeniul medicinii. În 1921 el a publicat în premieră, în revista „Archives Internationales de Physiologie”, mai multe studii care se refereau la izolarea unui hormon pancreatic cu efect hiperglicemiat pe care l-a denumit pancreină. Era vorba de insulină, hormon folosit împotriva diabetului, extras din pancreas. Cu toate acestea, senzaţionala sa descoperire a trecut neobservată. În 1922, medicul Fr. Grant Banting şi biochimistul Ch. Herbert Best din Canada au anunţat din nou descoperirea insulinei, fiind recompensaţi, un an mai târziu, cu premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină. Prioritatea fiziologului român a fost recunoscută abia după 50 de ani de la brevetarea primului procedeu de fabricare a insulinei.
La 30 octombrie 1944, la Câmpina s-a născut Marcel Dragomir, unul dintre compozitorii cunoscuți ai muzicii ușoare românești. A început să cânte încă din studenție, ca instrumentist în formația Modern Grup, iar în 1972 a compus prima sa piesă, „N-aștepta”, interpretată de Aurelian Andreescu. A scris muzică pentru teatru, film și televiziune, dar mai ales cântece care au ajuns în repertoriul unor interpreți îndrăgiți, precum Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu și Angela Similea. Colaborarea cu Angela Similea a fost una dintre cele mai îndelungate, Marcel Dragomir compunând pentru ea numeroase melodii devenite șlagăre.
A participat la jurii ale unor concursuri internaționale de muzică ușoară și a devenit membru al Uniunii Compozitorilor din România în 1975. În 2011, a primit premiul „Campionii șlagărelor”, acordat de revista „Actualitatea Muzicală”. A murit la 9 martie 2015.
La 30 octombrie 1950, în Tomsk, RSFS Rusă, URSS, s-a născut Alexandru Samoilă, dirijor sovietic și moldovean, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Format la școala muzicii clasice cu tradiții rusești, a absolvit Conservatorul de Stat „Rimski-Korsakov” din Sankt Petersburg și Conservatorul de stat „Mussorgsky” Ural. Între 1981–2003 a fost dirijor șef și director artistic al Operei Naționale din Moldova. A colaborat cu Orchestra Națională Rusă, Orchestra Simfonică Ceaikovski, Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, Filarmonica New Japan și Orchestra Națională a Radio-ului României. A dirijat la Teatrul Bolshoi din Rusia, Teatrul muzical Stanislavski și Nemirovici-Dancenko, Teatrul Mihailovski din Sankt Petersburg, teatrele de operă din Kiev, Minsk, Samara, Celiabinsk, Ufa, Ekaterinburg etc. Are în repertoriul său dirijoral peste 50 de titluri de operă și balet și a susținut turnee în țări precum Marea Britanie, Spania, Portugalia, Italia, Japonia, Islanda, Ungaria, Bulgaria, Turcia etc. Printre succesele sale se numără colaborarea cu Royal Albert Hall din Londra (1996) unde a debutat cu spectacolul Aida de Giuseppe Verdi. A fost prim dirijor al Teatrului de Operă din Odesa (2009–2019), dirijor-șef al teatrului moscovit Novaia opera (2019–2021), iar din 2021, dirijor al teatrului. An de an revine în fiecare toamnă la Chișinău pentru a sta la pupitrul festivalului „Vă invită Maria Bieșu”, din respect și admirație pentru protagonistă. A fost distins cu titlurile Artist emerit (1983) și Artist al poporului (1988) din RSSM, cu Ordinul Insigna de Onoare (1987), este laureat al Premiului de stat al RSSM (1990), cavaler al Ordinului Republicii Moldova (1996) etc.
La 30 octombrie 1992, la Chișinău s-a stins din viață Gheorghe Malarciuc, prozator, dramaturg, scenarist, publicist. S-a născut la 6 iunie 1934 în satul Bursuc, raionul Camenca. Studiază la Universitatea din Chișinău. După absolvire (1956) lucrează în calitate de secretar responsabil şi redactor-şef la revista Scînteia leninistă, redactor la Comitetul de Radio şi Televiziune din RSSM, redactor-şef adjunct al secţiei scenarii la Studioul Moldova-film. Din 1970 Gheorghe Malarciuc era corespondent al săptămânalului „Literaturnaia gazeta”, unicul corespondent al publicaţiilor moscovite angajat dintre publiciştii locali, pe când ceilalţi erau trimişi de la centru. Acest statut îl evidenţia printre colegii de breaslă.
Gheorghe Malarciuc este și un reputat dramaturg. În 1963 Teatrul Naţional îi prezintă comedia „Nu mai vreau să-mi faceţi bine”, peste un an pe scena aceluiaşi teatru este montată „Eroica”. Gheorghe Malarciuc este autorul pieselor „Zile de foc, de apă şi de pămînt” (1974), „Marsilieza” (1984), „Dragă consăteanule!” (1984), „Cel mai iubit”, montate atât la Chișinău, cât şi la Bălţi.
Este autorul scenariilor la filmele „Ultima noapte în rai” (1964), „Serghei Lazo” (1967), „Viscolul roșu” (1971). În 1980 semnează libretul la opera „Serghei Lazo”. Scrie mai multe cărţi pentru copii, printre care „Din moşi strămoşi” (1959), „Copilul şi luna” (1959), „Legende despre Lazo” (1971). Volumul publicistic „Scrisori din casa părintească” suportase câteva ediţii, fiind tradusă şi în limba rusă, jucând şi rolul de pliant publicitar al Moldovei în deceniul al optulea.
Gheorghe Malarciuc era un apărător vehement al naturii şi un iniţiator al mişcării ecologiste din Republica Moldova, devenind pionierul şi însufleţitorul cercului de entuziaşti care militau pentru purificarea mediului înconjurător.
Evenimente istorice din ziua de 30 octombrie:
1497: După victoria categorică din Codrii Cosminului (26 octombrie), oștenii moldoveni au urmărit armata regelui polon Ioan Albert în zona Cernăuțiului, forțând resturile trupelor regale să treacă Prutul și să își continue retragerea spre nord, dincolo de granițele Moldovei. Unele cronologii plasează la 30 octombrie ultima confruntare, însă izvoarele care datează Bătălia de la Lențești — în care vornicul Boldur a zdrobit corpul de cavalerie mazovian venit în ajutorul polonilor — indică ziua de 29 octombrie, distincție care trebuie păstrată pentru acuratețe istorică. Dezastrul suferit de floarea cavaleriei poloneze în pădurile Bucovinei și la trecerea Prutului a lăsat o traumă atât de adâncă în memoria Regatului Poloniei, încât a dat naștere celebrului dicton păstrat de cronicarii epocii: „Pe vremea regelui Olbracht a pierit nobilimea”.
1921: În orașul Soroca a fost dezvelit monumentul dedicat generalului de brigadă Stan Poetaș, ucis în ianuarie 1919 în apropiere de Călărășeuca, în timpul luptelor cu bolșevicii din zona Hotinului. Ridicarea monumentului a reprezentat un gest solemn de comemorare a militarilor români care au participat la apărarea Basarabiei și a frontierei de pe Nistru în anii tulburi de după Unirea din 1918.
1941: Președintele american Franklin D. Roosevelt i-a comunicat printr-o telegramă lui Iosif Stalin aprobarea unui ajutor militar și economic în valoare de până la un miliard de dolari, prin programul Lend-Lease (Legea de împrumut și închiriere), destinat furnizării urgente de armament, echipamente și materii prime Uniunii Sovietice. Decizia a consolidat cooperarea strategică dintre Washington și Moscova împotriva Germaniei naziste cu mai bine de cinci săptămâni înainte de atacul japonez de la Pearl Harbor și de intrarea oficială a Statelor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial. În mesajul său din 30 octombrie, Roosevelt i-a propus liderului de la Kremlin condiții financiare fără precedent — împrumutul nu purta nicio dobândă, iar rambursarea urma să înceapă abia la cinci ani după încheierea războiului —, deschizând astfel robinetul logistic prin care SUA aveau să livreze ulterior Armatei Roșii peste 400.000 de camioane și jeep-uri, 14.000 de avioane, 13.000 de tancuri și 1,75 milioane de tone de alimente.
1941: Sub presiunea germanilor, trupele sovietice au părăsit centrele raionale din Crimeea: Ak-Șeih, Armiansk, Saki și Seitler. A început apărarea Sevastopolului, care a durat 250 de zile.
1961: La ora 11:32 (ora Moscovei), Uniunea Sovietică a testat deasupra arhipelagului arctic Novaia Zemlea celebra „Bombă a Țarului” (RDS-220), un dispozitiv termonuclear cu o putere de aproximativ 50 de megatone TNT — de peste 3.000 de ori mai puternic decât bomba lansată la Hiroshima. Explozia, cea mai puternică provocată vreodată de om, a devenit simbolul suprem al cursei înarmărilor nucleare și al pericolelor Războiului Rece. Proiectată inițial pentru o putere de 100 de megatone, bomba de 27 de tone a fost redusă intenționat la jumătate de echipa fizicianului Andrei Saharov (prin înlocuirea învelișului din uraniu-238 cu unul din plumb), de teamă că precipitațiile radioactive ar fi contaminat grav nordul URSS și că bombardierul Tu-95V nu ar fi putut scăpa; chiar și așa, ciuperca atomică s-a înălțat la 64 de kilometri altitudine (în mezosferă), geamurile locuințelor s-au spart pe o rază de până la 900 de kilometri (inclusiv în Norvegia și Finlanda), iar unda de șoc atmosferică a înconjurat Pământul de trei ori.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com