La 4 decembrie 1658 s-a născut Dănilă Apostol, boier moldovean, hatman al cazacilor zaporojeni. Era român după ambii părinți. Tatăl său se numea Pavel Apostol, fiind fiul lui Efrem Apostol. Pavel Apostol era născut în Moldova și trecuse în Hătmănie, ca polcovnic de Mirgorod (1671-1673 și 1676-1678), titlu pe care l-a purtat o vreme și fiul său Dănilă. Pavel Apostol a ctitorit, în 1670, mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din preajma satului Porteanki din cuprinsul regimentului de Mirgorod. Mama lui Dănilă Apostol provenea din vechea familie boierească Catargi care trecuse de asemenea în Hătmănie. În 1683 a zdrobit oastea tătărască în bătălia de lângă râul Ingul și în 1686 în cea de lângă râul Sokolka. A participat la toate campanile împotriva cetăților turcești de la gurile Niprului, precum și în bătăliile din Liflandia și la asediul Varșoviei. În 1722 este trimis să lupte în Persia și participă la lupta de lângă râul Sulak, în Transcaucazia. În una din bătălii și-a pierdut un ochi. S-a înfățișat de mai multe ori în fața țarului sau țarinei la Moscova și Petersburg. Neamul său pe line bărbătească s-a întrerupt odată cu ultimul strănepot, astfel încât numele de familie a fost transmis lui Ivan Muraviov, un strănepot pe linie feminină, care a devenit Muraviov-Apostol, conform unui decret al țarului Alexandru I.
A fost căsătorit cu Uliana Iskrițki, fiica polcovnicului Vasile Iskrițchi și nepoata hatmanului Pavel Teterea. A avut 7 feciori și 4 fiice. Este înmormântat în biserica Schimbarea la Față din satul Veliki Sorocințî, ctitoria sa din ținutul Poltavei. În 1809 în această biserică avea să fie botezat cel cunoscut ulterior ca scriitorul Nikolai Vasilievici Gogol, care, se presupune, de asemenea avea rădăcini românești.
La 4 decembrie 1888 apare la Bucureşti foaia literară „Fântâna Blanduziei”, condusă de un comitet de redacţie în frunte cu Mihai Eminescu. Ziarul va apărea până pe 12 ianuarie 1890. Acest grup de publicişti şi prieteni ai lui Eminescu au hotărât scoaterea i reviste ,,Fântâna Blanduziei”, după numele piesei lui Vasile Alecsandri din 1884, revistă care avea pe frontispiciu, în stânga, semnătura facsimilată a poetului şi ca deviză, în partea dreaptă: ,,Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul”, deviză propusă de Leon Gheorghe Nicoleanu, vers din poezia lui Eminescu „Criticilor mei”, poetul fiind patronul spiritual al revistei. În primul număr al revistei Eminescu semnează articol intitulat chiar ,,Fântâna Blanduziei”. Articolul lui Mihai Eminescu, oferă o privire retrospectivă asupra crizei economice şi politice a societăţii moderne. Eminescu continuă să scrie la „Fântâna Blanduziei” încă trei articole: „Formă şi fond”, „1888” şi „Ziua de mâne”, demonstrând că încă era capabil să scrie publicistică, care ar fi deranjat pe guvernanţi şi politicieni, aşa cum o făcuse înainte de 1883. Acest lucru nu le era pe plac politicienilor şi au făcut tot posibilul ca această continuare a activităţii lui publicistice să înceteze. Eminescu reuşeşte să publice articole în revistă până la numărul 6, după care pe 3 februarie 1889 este internat la sanatoriul ,,Mărcuţa” din Bucureşti, spre surprinderea colegilor săi din redacţie. Cele două articole publicate de Eminescu în ,,România liberă” şi cele patru publicate în ,,Fântâna Blanduziei” reprezintă epilogul publicisticii eminesciene, poetul nemaiavând verva şi tonul polemic cunoscut, boala spunându-şi cuvântul.
La 4 decembrie 1917 a avut loc ședința de deschidere a Sfatului Țării din Basarabia. Sfatul Țării a fost organul reprezentativ al populației din fosta Basarabie țaristă, constituit la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 și care a activat până la 27 noiembrie/10 decembrie 1918. În timpul acestei prime ședințe, Ion Inculeț a fost ales președinte. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de ședințe plenare și două ședințe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie 1917–28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, ținându-și lucrările între 25–27 noiembrie 1918.
La 4 decembrie 1927, la Cahul s-a născut Ion Osadcenco, istoric literar, specialist în domeniul literaturii clasice. A absolvit Facultatea de Istorie și Filologie, secția de Limbă și Literatură, a Universității de Stat din Moldova din Chișinău în 1951. Tot aici a continuat cu studii de doctorand (1951–1954), fiind lector la catedra de Limbă și literatură română a USM. În 1956 a devenit Doctor în Literatură cu teza Costache Negruzzi și nuvelele sale istorice, iar în 1989, Doctor Habilitat în Filologie cu teza Relațiile literare ale Moldovei și Rusiei în secolul XIX. Din 1989 a fost profesor universitar. A fost decan al Facultății de Filologie (1962–1967). Concomitent cu munca didactică a desfășurat o susținută activitate științifică, publicând, din 1953, numeroase articole și studii monografice: Costache Negruzzi: viața și opera, De la cronografie la literatura modernă, Relațiile literare moldo–ruso–ucrainene etc. O parte din studiile despre Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Costache Negruzzi, Alecu Russo etc. au fost incluse în culegeri destinate școlii. A pregătit și editat scrierile lui Costache Negruzzi, a participat la elaborarea unor manuale și programe de literatură română. A primit titlul de Lucrător emerit al școlii superioare din RSSM (1988). S-a stins din viață la 17 noiembrie 1994, la Chișinău.
La 4 decembrie 1987 a încetat din viaţă filosoful şi eseistul român, Constantin Noica, membru titular post-mortem al Academiei Române. Constantin Noica s-a născut la 12 iulie 1909, în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman. Din octombrie 1940 a activat la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. În capitala Germaniei Constantin Noica s-a aflat până în 1944. A participat de mai multe ori la seminarul de filosofie al profesorului Martin Heidegger, împreună cu un alt filosof român, Alexandru Dragomir. Concomitent editează patru dintre cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul „Isvoare de Filosofie”. În perioada 1949 – 1958 Constantin Noica îşi are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici el și-a conturat ideea filosofică proprie și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private, organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com