La 8 februarie 1859 a avut loc primirea entuziastă la Bucureşti a domnitorului Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, Alexandru Ioan Cuza, după dubla sa alegere ca domn, unde rosteşte Proclamaţia către ţară. Domnul Unirii a intrat în Bucureşti pe la Băneasa, fiind aşteptat cu pâine şi sare de oficialităţile locale şi de 100.000 de oameni, aproape întreaga populaţie a capitalei, cu aclamaţii şi urale. Încă din ajun, pe 7 februarie, Mihail Kogălniceanu, viitorul său prim ministru, care se afla în Bucureşti în așteptarea domnului, îi scria acestuia: „Situaţia este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi oraşul e în sărbătoare. Toată lumea a ieşit în stradă. Veţi primi o ovaţie cum n-a mai primit un domn în Principate, ce spun eu, cum n-au mai avut nici suveranii marilor state”. Atmosfera prilejuită de sosirea domnitorului Cuza la București este descrisă într-o scrisoare trimisă de D. A. Sturdza lui V. Alecsandri: „Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiați în bucăți decât să revie la vechea stare de lucruri (…). La București, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am văzut nici o dată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României”. După depunerea jurământului, Mitropolitul Nifon, în calitatea sa de Preşedinte al Adunării deputaţilor, ţine un discurs în care spune: „…Măria Ta, ca cel chemat de poporul român şi trimis de Providenţă, întinde-i dreapta Ta, ridică-l din căderea sa şi îl condu pe câmpurile cele pline de flori neveștejite; căci numai acolo poate el să-şi redobândească cununa gloriei şi a virtuţii cu care se încununară odată nemuritorii noştri strămoşi; iar Măria Ta să trăieşti ani mulţi ca să laşi mai multe pagini de fapte în istoria dulcei noastre Patrii!”.
Pe 8 februarie 1880, România a marcat un moment deosebit în istoria sa, primind recunoașterea oficială a independenței sale de către marile puteri europene: Franța, Germania și Marea Britanie. Această recunoaștere a reprezentat o încununare a eforturilor politice, diplomatice și militare începute în 1877, odată cu ruperea irevocabilă a legăturilor de vasalitate față de Imperiul Otoman. La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe al României în guvernul lui I.C. Brătianu, a anunțat ruptura de vasalitate față de Imperiul Otoman, proclamând independența țării. Această decizie a fost confirmată, oficial, la 10 mai, când Camera Deputaților și Senatul au consfințit statutul de stat independent al României. Independența obținută a fost apărată cu fermitate în timpul războiului ruso-turc din 1877-1878, în care armata română a avut un rol esențial, în capitularea armatei otomane. Cu toate acestea, tratatul de la San Stefano din 19 februarie/3 martie 1878, care recunoștea independența României, a impus și retrocedarea unor teritorii către Rusia, teritorii pe care guvernul român le considera parte integrantă a țării.
La 8 februarie 1899, în Dorohoi, județul Botoșani, s-a născut Theodor V. Ionescu, fizician, membru titular al Academiei Române, unul dintre cei mai importanți fizicieni români ai secolului XX. A urmat cursurile Facultății de Științe a Universității din Iași, secția fizico-chimică, unde în 1924 și-a susținut teza de doctorat dedicată studiului vitezei sunetului în lichide și legăturii acesteia cu căldura de evaporare. După finalizarea studiilor în țară, Ionescu și-a continuat formarea la Universitatea din Nancy, în Franța, unde a obținut un al doilea doctorat în fizică. În 1927, în laboratorul lui A. Cotton de la Sorbona, a realizat un modulator luminos bazat pe fenomenul de interferență – una dintre primele sale contribuții notabile în domeniul opticii. Revenit în România, a devenit profesor la Catedra de Fizică Experimentală a Universității din Iași, unde a modernizat laboratoarele și a contribuit la dezvoltarea infrastructurii de cercetare. A studiat viteza sunetului în lichide, a inventat un oscilator de joasă frecvență în arcul de mercur și, între 1931–1932, a analizat propagarea undelor electrice în gaze ionizate, stabilind formula vitezei de propagare. Una dintre preocupările sale centrale a fost studiul ionilor negativi moleculari în oxigen, cercetări care au dus la descoperirea „canalelor ionosferice”. Investigațiile asupra plasmei au stat la baza construirii unor noi tipuri de oscilatoare în perioada 1936–1938. În 1941 a fost transferat la Universitatea din București, unde a predat mecanică fizică și electricitate. A publicat numeroase lucrări științifice, printre care „Vitesse du son dans les liquides” (1924), „Electrons libres de gaz ionisés dans le champ magnétique” (1932), „Structure de l’ion négatif” (1940) și volumul „Electricitatea” (1962).
Theodor V. Ionescu a devenit membru corespondent al Academiei Române în 1955, iar în 1963 a fost ales membru titular. A fost laureat al Premiului de Stat și a rămas o figură marcantă a fizicii românești până la moartea sa, la 6 noiembrie 1988.
La 8 februarie 1911, la Iași s-a născut Liviu Deleanu, poet moldovean. Tatăl viitorului poet scria şi el poezii în idiș și ebraică, astfel Liviu la vârsta de 11 ani a început să lucreze deja în calitate de corector şi litograf la tipografie, apoi s-a inclus destul de repede şi în viața literară. La vârsta de 16 ani devine colaborator al revistei „Vitrina literară», unde-şi publica scrierile iniţial cu pseudonimul „Cliglon” și „C. L. Deleanu”. În anul 1927, deja cu numele de Liviu Deleanu, a lansat primul său volum de poezii „Oglinzi fermecate”. În perioada de până la război unele poezii ale lui L. Deleanu au devenit cântece cunoscute, inclusiv celebrul cântec „Sanie cu zurgălăi» ‒ scris de compozitorul Richard Stein pe versurile lui Liviu Deleanu în anul 1937 și considerat mult timp cântec popular.
În anul 1940 Liviu Deleanu se mută cu traiul la Chișinău, unde se implică practic imediat în viața literară. Împreună cu Bogdan Istru traduce imnul Uniunii Sovietice. În timpul anilor de război 1941-1945 locuieşte şi activează la Moscova. Tematica poeziilor şi poemelor sale din această perioadă este în primul rând militar-patriotică, antifascistă. În anul 1950 creează poemul lirico-epic „Krasnodon”. Liviu Deleanu este cunoscut şi calitate de autor de cărți pentru copii: „Poezii pentru copii”, 1947, „Licuriciul”, 1961 și altele. De asemenea, poetul traduce din limba rusă fabulele lui Ivan Krîlov, povești și poezii de A. Pușkin, poemele lui N. Nekrasov, poeziile lui M. Lermontov, A. Tvardovski, etc. Au fost editate şi reeditate multe culegeri şi cărţi ale poetului. A decedat la 12 mai 1967 la Chișinău.
La 8 februarie 1979 a decedat Alexandru A. Philippide, scriitor și traducător. Alexandru A. Philippide s-a născut la Iaşi. După studiile liceale, a urmat Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere-Filosofie din Iaşi. Şi-a continuat pregătirea în filosofie şi economie politică la Berlin, precum şi în litere, filosofie şi economie politică la Paris. A debutat ca scriitor în 1919, în revista „Însemnări literare”, cu poezia „Cântecul câtorva”. A colaborat cu versuri, proză, evocări şi studii literare în cele mai prestigioase publicaţii ale vremii: „Adevărul literar şi artistic”, „Cugetul românesc”, „Dimineaţa”, „Gândirea”, „Lumea literară”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa românească” ş.a. Ca poet a debutat editorial în 1922, cu volumul „Aur sterp”, urmat de „Stânci fulgerate” (1930), „Visul în vuietul vremii” (1939), „Monolog în Babilon” (1967). Eseurile sale estetice le-a adunat în volumele „Studii şi portrete literare” (1963), „Scriitorul şi arta lui” (1968), „Consideraţii confortabile” (2 vol., 1970 şi 1972), „Puncte cardinale europene — orizont romantic” (1972), „Studii şi eseuri” (2 vol.,1978) ş.a. În 1942, i-a apărut volumul de nuvele „Floarea din prăpastie”.
A tradus din creaţia lui Beaudelaire, Goethe, Heine, Lermontov, Novalis, Poe, Puşkin, Rilke etc., traduceri reunite în volumul „Flori de poezie străine răsădite în româneşte” (1973). A fost distins cu „Meritul Cultural” (1964), cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din România, fiind, de asemenea, laureat al Premiului „Herder”. Membru corespondent (1955), apoi membru titular (1963) al Academiei Române, a fost şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Filologice, Literatură şi Arte a Academiei Române (1965-1974).
Evenimente istorice din ziua de 8 februarie:
1600: Sfânta Inchiziție l-a condamnat pe Giordano Bruno la moarte prin ardere pe rug.
La 8 februarie 1828 se naste Jules Verne, scriitor francez, creator al romanului stiintific de anticipatie (decedat in 1905).
1864: Este deschisă școala preparandală din Iași, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanții înscriși în anul întâi se află și Ion Creangă.
1907: Răscoala ţăranilor din satul Flămânzi (județul Botoşani). Răscoala țărănească din 1907 s-a extins rapid în întreaga țară. Sub strigătul „Vrem pământ!”, revolta a cuprins, timp de aproape două luni, majoritatea județelor din Moldova și Muntenia.
1994: Ucraina a semnat documentul-cadru al programului NATO „Parteneriatul pentru Pace”.
2020: Zborul Ukraine International Airlines 752 se prăbușește imediat după decolare pe Aeroportul Internațional Imam Khomeini din Teheran; toți cei 176 de la bord sunt uciși. Avionul a fost doborât de o rachetă antiaeriană iraniană.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com