La 8 octombrie 1207 a încetat din viață Ioniță Vlahul (Caloianu). Țar de origine română al Țaratului Vlaho-Bulgar între anii 1197–1207, cel de al treilea frate al celor care au restaurat țaratul, Petru și Asan, eliberându-l de sub stăpânirea bizantină. A domnit la sud de Dunăre cu titlul de rege al bulgarilor și al românilor; îi revine meritul de a fi reușit să stabilizeze puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și totodată de a fi extins granițele țaratului, asigurându-i poziția de principală putere în Balcani, în principal în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol. A avut mari calităţi de militar și politician, reușind nu numai să întindă hotarele statului său, ci a obţinut și recunoașterea oficială a acestuia din partea atât a bizantinilor, cât și a papei. A primit titlul de rege pentru sine și pe cel de primat pentru arhiepiscopul bisericii Bulgariei și Vlahiei. A murit ucis de cumani în timpul asedierii Salonicului.
La 8 octombrie 1408, domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun acordă privilegii comerciale negustorilor lioveni. Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Muşat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care sunt atestate oraşele Iaşi şi Cernăuţi.
La 8 octombrie 1856 s-a născut la Suceava, Dimitrie Dan, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina), membru corespondent al Academiei Române din 1904. Între lucrările sale se remarcă „Obiceiuri şi credinţe armene la naştere, nuntă şi înmormântare”, „Rutenii din Bucovina”, „Poezii populare adunate în comuna Balca”. A decedat la Cernăuţi în ziua de 25 mai 1927. În zilele noastre, istoricul cernăuțean Antonie Moisei a scris o monografie despre Dimitrie Dan.
La 8 octombrie 1923, la Bucureşti s-a născut Ion Voicu, violonist român. Ion Voicu a fost cel mai cunoscut şi virtuos instrumentist rom, violonist, al României. La vârsta de şapte ani, Ion Voicu a început să înveţe vioara cu un student, primul său profesor, care a recunoscut faptul că elevul său, Ion Voicu, l-a întrecut, a ajuns mai departe decât el. Apoi, Ion Voicu a studiat cu alţi profesori (Garabet Avakian şi Vasile Filip), iar când avea vârsta de 14 ani, a susţinut examenul la „Academia Regală de Muzică” din Bucureşti, direct în anul 5. Ion Voicu şi-a terminat studiile preliminare în anul 1940, nu în 7 ani, cât era durata normală, ci în doar 3. Profesorul său a fost Constantin Niculescu.
Primul loc de muncă al lui Ion Voicu a fost, ca violonist, Orchestra Radio, al cărei şef era olandezul Willem Mengelberg. Iniţial, Ion Voicu nu a fost remarcat de acesta, dar când Mengelberg, la cererea directorului Radioului, Theodor Rogalski, l-a ascultat pe Ion Voicu şi a înţeles că violonistul rom este mai mult decât un membru al orchestrei, un instrumentist de aur, ca solist, i-a recunoscut valoarea. Marele violonist român, George Enescu i-a dat ore gratuite lui Ion Voicu, pentru a se perfecţiona. La scurt timp, în 1946, Ion Voicu a câştigat un concurs, unde marele violonist al lumii Yehudi Menuhin, a fost cel care a decis că merită primul loc.
Începând cu anul 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski, cu doi mari violonişti, George Enescu şi David Oistrakh. Timp de zece ani, Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii române „George Enescu” din Bucureşti.
În anul 1956, Ion Voicu a primit de la Statul Român o vioară extrem de valoroasă, un Stradivarius din 1702, pe care în anul 1986 a restituit-o autorităţilor. După căderea comunismului, Ion Voicu a reprimit instrumentul, pe 5 ianuarie 1990, la care cântă până la moartea sa, în 1997. Vioara a rămas în custodia familiei sale timp de 10 ani, când fiul maestrului, dirijorul Mădălin Voicu, o înapoiază Statului Român. În cei 50 de ani de activitate ai săi, marele maestru, violonistul Ion Voicu, a susţinut sute de concerte în zeci de ţări ale lumii şi a înregistrat peste 100 de discuri.
La 8 octombrie 2012 a murit Aureliu Busuioc, scriitor, ziarist şi dramaturg din R. Moldova. S-a născut la 26 octombrie 1928 în satul Codreanca, din județul interbelic Orhei. A urmat liceul „T. Boga” din Timișoara. A învățat și la Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, pe care a abandonat-o în timpul examenelor finale pentru a fi „repatriat”. Revine în Moldova în 1949 şi studiază la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. A fost șef de sector la ziarul oficial al comuniştilor din RSS Moldovenească „Moldova socialistă”, redactor-șef adjunct la revista „Chipăruș”, redactor-șef la ziarul „Tinerimea Moldovei”, consultant literar, iar în 1977-1987 secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Romanul său „Singur în fața dragostei” (1966) a fost ecranizat la Moldova-film. Unele scene au fost filmate în satul Boian din regiunea Cernăuţi. A fost de asemenea autor al mai multor scenarii de film.
Evenimente istorice din ziua de 8 octombrie:
451: La Calcedon, se deschide al patrulea conciliu ecumenic, care va defini dogma naturii divine și umane a lui Hristos, dogmă fundamentală astăzi pentru Ortodoxie și Catolicism. Mai puțin amintit, însă cu un impact geopolitic colosal, este faptul că la acest conciliu a fost adoptat celebrul Canon 28. Acesta a ridicat Scaunul Constantinopolului la același nivel de privilegii politice și decizionale cu cel al Romei. Decizia a stârnit furia delegaților papali și a plantat primele semințe instituționale majore ale Marii Schisme care avea să rupă definitiv Biserica șase secole mai târziu.
1434: Un act emis de Ștefan al II-lea, voievodul Moldovei, menționează curtea voievodală de la Iași, reprezentând cea mai veche atestare a acesteia. Deși astăzi este privit ca un reper în evoluția Iașului spre statutul de capitală, documentul fondator nu este un act de organizare administrativă internă, ci un privilegiu comercial acordat negustorilor din Liov. Ieșirea la lumina istoriei a viitoarei capitale moldave a fost, astfel, un produs strict pragmatic al rutelor medievale de comerț internațional care legau Marea Baltică de Marea Neagră.
1480: Forțele marelui cneaz Ivan al III-lea al Moscovei și cele ale hanului Ahmed al Marii Hoarde se poziționează față în față pe malurile râului Ugra. Retragerea ulterioară a Hoardei marchează sfârșitul a 240 de ani de supremație tătaro-mongolă asupra Moscovei.
1857: Constantin A. Kretzulescu depune în Divanul ad-hoc de la București rezoluția care cere ferm unirea cu Moldova într-un singur stat numit România. Sincronizarea acestui act a reprezentat o capodoperă a diplomației de culise. Documentul citit de Kretzulescu la București era o replică fidelă a cerințelor prezentate cu exact 24 de ore înainte, la Iași, de Mihail Kogălniceanu. Această coregrafie politică impecabilă a fost executată pentru a pune cancelariile europene în fața unui fapt împlinit, spulberând argumentul propagat de Imperiul Otoman conform căruia românii de pe cele două maluri ale Milcovului ar fi avut aspirații diferite.
1871: S-a născut Ivan Piddubnyi, sportiv ucrainean și sovietic (lupte clasice și haltere), artist de circ. Campion multiplu al campionatelor mondiale la lupte profesionale.
1878: Armata Română intră triumfal în București după Războiul de Independență. Armata Română întoarsă de pe frontul sud-dunărean defilează victorios în Capitală, prilej cu care vechiul Pod al Mogoșoaiei este rebotezat definitiv Calea Victoriei. Pentru a sublinia grandoarea momentului, municipalitatea a comandat înălțarea urgentă a unui Arc de Triumf în capătul arterei.
1970: Academia Suedeză îi decernează Premiul Nobel pentru Literatură scriitorului disident Aleksandr Soljenițîn, autorul care a documentat și demascat sistemul lagărelor sovietice prin opera sa. Nominalizarea a adus veridicitate incontestabilă terorii staliniste pe scena mondială. Cu toate acestea, recunoașterea absolută a fost acompaniată de o umilință politică: Soljenițîn a refuzat să participe la banchetul și ceremonia de premiere de la Stockholm. KGB-ul aștepta chiar această deplasare pentru a-i revoca pașaportul sovietic, astfel încât plecarea sa către lumina reflectoarelor suedeze s-ar fi transformat imediat și definitiv într-un exil forțat, pe care scriitorul nu l-a acceptat.
2009: Academia Suedeză o alege laureată pe scriitoarea născută în Banat, Herta Müller. Universul operei sale, marcat de teroarea regimului dictatorial și de tehnicile de hărțuire ale Securității, are o rădăcină biografică directă și dureroasă: mama scriitoarei s-a numărat printre etnicii germani din România deportați cu brutalitate în lagărele de muncă forțată din Uniunea Sovietică în primii ani postbelici. Această traumă tăcută a familiei a reprezentat fundația emoțională a celui mai aclamat roman al său, „Leagănul respirației”, o capodoperă despre supraviețuirea memoriei prin foame și epuizare fizică.
1871: S-a născut Ivan Piddubnyi, sportiv ucrainean și sovietic (lupte clasice și haltere), artist de circ. Campion multiplu al campionatelor mondiale la lupte profesionale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com