La 9 decembrie 1642, Sinodul de la Iaşi binecuvântează „Mărturisirea ortodoxă” a lui Petru Movilă, mitropolit al Kievului; hotărârea sinodului, publicată la laşi, se considera prima tipăritură moldovenească. „Mărturisirea ortodoxă” a lui Petru Movilă este o lucrare fundamentală pentru teologia răsăriteană, stabilind standarde dogmatice ortodoxe și respingând ereziile vremii, consolidând astfel învățătura ortodoxă în fața influențelor catolice și protestante, fiind un moment crucial în istoria Bisericii Ortodoxe din Țările Române și Estul Europei.
Secolul al XVII-lea a fost o perioadă de intensă influență catolică (prin Uniate) și protestantă (Reformație) în spațiul ortodox, necesitând o reafirmare clară a credinței ortodoxe.
Lucrarea „Mărturisirea ortodoxă” (sau „Întrebări și Răspunsuri”) a lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului, a fost pregătită pentru acest sinod cu scopul de a sistematiza învățătura ortodoxă. Sinodul de la Iași din 1642, cu participarea ierarhilor ortodocși din Țările Române (Moldova, Țara Românească, Transilvania) și Ucraina, a aprobat oficial această mărturisire, fiind considerată o mărturie autentică a credinței ortodoxe. A stabilit o bază doctrinară solidă, a influențat învățământul teologic (prin Academia de la Kiev) și a întărit unitatea dogmatică a Ortodoxiei, fiind o lucrare esențială, alături de catehismul lui Chiril Lucaris (dar într-o viziune ortodoxă fermă).
La 9 decembrie 1671 are loc o răscoala împotriva domnitorului Moldovei Gheorghe Duca. Răsculaţii lăpușneni și orheieni, conduși de boierii Mihalcea Hâncu şi Apostol Durac, nemulţumiţi de fiscalitatea excesivă impusă de domnitor îl alungă pe Gheorghe Duca din ţară. Răsculații ocupă Iașiul, jefuiesc curțile și casele boierești și negustorești, omorând grecii pe care îi prind. Gheorghe Duca fuge peste Dunăre cu câțiva boieri. Se întoarce în scurt timp, cu o oaste în ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, armata lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații sunt înfrânți la Pașcani din ținutul Orheiului și lângă satul Ulmu. Urmează represiunea lui Duca, mulți oameni din ținuturile răsculate fiind robiți de tătari, spânzurați sau trași în țeapă. În 1674 Mihalcea Hâncu este luat în robie de către tătari, iar fiul său, Dumitrașcu Hâncu, vinde o parte din avere pentru a-l răscumpăra, iar scăparea din robie l-ar fi făcut să ctitorească în 1678 o mănăstire în inima codrilor – mănăstirea Hâncu. De numele lui Hâncu este legată şi denumirea orașului Hâncești din Republica Moldova.
În ziua de 9 decembrie a anului 1885 s-a născut Daniel Ciugureanu, medic și politician român din Basarabia, prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti (1918). Daniel Ciugureanu (1885-1950) a fost deputat în Sfatul Ţării de la Chișinău, prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat și senator la București, vicepreședintele Camerei Deputaţilor, vicepreședintele și președintele Senatului Regatului România Mare. Doctorul Daniel Ciugureanu a fost unul dintre fondatorii și fruntașii Partidului Naţional Moldovenesc și unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România. După Unire a fost ministru pentru Basarabia în patru guverne românești în perioada 9 aprilie/22 aprilie 1918 — 30 noiembrie 1919. Daniel Ciugureanu este considerat unul dintre oamenii de seamă ai vieții politice românești din prima jumătate a secolului trecut, personalitate care a contribuit esențial la Unirea Basarabiei cu Regatul României. Daniel Ciugureanu era de părere că nu există provincie mai românească decât Basarabia, că aceasta este o parte vie a unui corp prin care pulsează sânge din aceeași inimă. El nu putea concepe Basarabia în afara renașterii și întregirii naționale. Concepția respectivă și-a format-o datorită cunoașterii temeinice a istoriei românilor.
Daniel Ciugureanu a participat la toate etapele realizării Unirii, motiv pentru care Nicolae Iorga aprecia: „Când spui Basarabia îți aduci aminte de Ciugureanu și când spui Ciugureanu îți aduci aminte de Basarabia”. Arhiva politicianului a fost distrusă practic în totalitate de către securitatea comunistă română.
La 9 decembrie 1923, în Cotul Ostriței de lângă Cernăuți, s-a născut Aspazia Oțel-Petrescu, memorialistă și mărturisitoare creștină din temnițele comuniste, în care a pătimit 14 ani. Între 1944–1948 a urmat Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea „Babeș Bolyai” – primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, și apoi la Cluj. În studenție a conferențiat în cadrul Frăției Ortodoxe Române Studențești, cu lucrarea Iisus în poezia română. A fost una dintre studentele preferate ale lui Lucian Blaga, care a încurajat-o să-și cultive talentul literar. A lucrat ca dactilografă la Centrul de Studii Transilvane (1946–1948). În iulie 1948 a fost arestată, în plină sesiune de examene, pe motivul clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderența la Cetățuia – organizația de tineret a femeilor din Mișcarea Legionară, din cadrul Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuți. A fost condamnată la 10 ani de temniță grea, executați în închisorile Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. În 1958, în loc de eliberare, i s-au dat încă 4 ani de închisoare, la Mislea, Jilava, Botoșani și Arad – de unde a fost eliberată. S-a mutat cu mama sa, pensionară și văduvă, în Roman, cu foarte mare dificultate a reușit să se angajeze pe un post de contabilă la o cooperativă, în 1964 s-a căsătorit cu Ilie Alexandru Petrescu, văduv, împreună cu care a crescut cei doi copii orfani. După decembrie 1989 a participat la toate comemorările martirilor și mucenicilor din temnițele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor martirelor și sfintelor din temnițele comuniste. În 2007 a primit Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga” pentru creație literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, Lancrăm-Sebeș-Deva. A decedat la 22/23 ianuarie 2018.
La 9 decembrie 1934 pianistul Dinu Lipatti a primit Premiul „George Enescu”. La doar 17 ani, Dinu Lipatti a primit Premiul „George Enescu” pentru compoziție, cu suita simfonică Șătrarii, dar și medalia de argint a Republicii Franceze în 1937, pentru aceeași lucrare. Prima audiție a avut loc la București, în 23 ianuarie 1936, cu Orchestra Filarmonicii din București și dirijorul Mihail Jora.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com