La 22 septembrie 1768 a murit, la Roma, episcopul Ioan Inochentie Micu – Klein (Clain), luptător pentru cauza românilor ardeleni. Osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinţei lui testamentare, şi înhumate la Blaj, la 16 octombrie 1997.
La 22 septembrie 1919 a decedat Alexandru A. Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie. Alexandru Alexandru Suțu (Sutzu, Soutzo) (n. 30 noiembrie 1837-1919), a fost pionier al psihiatriei române, primul psihiatru român, primul profesor universitar de psihiatrie, primul autor de lucrări științifice de specialitate, primul organizator al asistenței moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislației psihiatrice moderne în România.
La 22 septembrie 1958 a avut loc premiera bucureşteană a operei „Oedip” de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rânzescu, în rolul principal – David Ohanesian). Tragedie lirică în 4 acte de George Enescu, pe un libret în limba franceză de Edmond Fleg, pornind de la tragediile Oedip rege și Oedip la Colonos scrise de Sofocle. Premiera mondială a avut loc la Opéra Garnier din Paris, pe 13 martie 1936. Premiera în România a avut loc cu ocazia primei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, cu interpretare în limba română, în excelenta traducere realizată de criticul Emanoil Ciomac; conducerea muzicală: Constantin Silvestri, regia: Jean Rînzescu, cu David Ohanesian în rolul titular, Zenaida Pally, Elena Cernei.
La 22 septembrie 1929, în localitatea Periș, Ilfov, s-a născut Dinu Cocea, regizor și scenarist. Era nepotul scriitorului N.D. Cocea, fiind văr cu actrițele Dina și Tanți Cocea. După succesul mare la public făcut cu seria de filme istorice: Haiducii, Răpirea Fecioarelor, Haiducii lui Șaptecai, Zestrea domniței Ralu, Stejar, extremă urgență, Ecaterina Teodoroiu, Iancu Jianu, zapciul, Iancu Jianu, haiducul, el a căzut în dizgrație față de regimul comunist din cauza unui proiect de film, Pe apa Sâmbetei, în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeș. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor care apăreau în cinematografe sau la postul național de televiziune. Acesta este motivul pentru care, deși un mare regizor, nu a fost cunoscut în România. În urma acestui conflict, a plecat din țară în 1985, stabilindu-se la Paris. La ediția din 2010 a Festivalului Internațional de Film de la Iași, i s-a decernat Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, ca o recunoaștere a contribuției aduse cinematografiei românești. A decedat la 26 decembrie 2013, la Paris. A fost singurul regizor roman premiat de Academia Americana de Film, în anul 2000, cu o stea pe Hollywood Walk of Fame.
La 22 septembrie 1994, la Botoşani a încetat din viaţă scriitorul şi teologul român, Alexandru Barbieru. Prozatorul, folcloristul şi publicistul român, Alexandru Barbieru, s-a născut la 13 martie 1913, în satul Nesvoia (Nesfoaia) din fostul judeţ Hotin, actualmente raionul Nistru, regiunea Cernăuţi. A absolvit școala primară în satul natal, Seminarul Teologic (1927-1935), Facultatea de Teologie din Chișinău (1935-1939), fapt deosebit de rar pentru acea perioadă, având în vedere ca preoții făceau numai seminarul teologic. În timpul războiului (1942-1943) Alexandru Barbieru şi-a continuat studiile la Seminarul Pedagogic Universitar din Cernăuți. În 1938 este hirotonisit preot în parohia Rângaci, unde a slujit până la ocuparea teritoriului de către URSS. În 1940 s-a refugiat peste Prut, în România. În 1941 a revenit în ţinutul natal şi până în 1944 a fost paroh la Marşinţi. După retragerea în România, Alexandru Barbieru a slujit în mai multe parohii. A debutat ca publicist în ziarul „Cuvânt moldovenesc” în 1929, colaborator al căruia devine în 1932. Publică recenzii, note, poezii, impresii de călătorie și texte folclorice, culese în peregrinările sale (semnând uneori și cu pseudonimul Delanesfoia).
În anii de studenție semnează publicistică în numeroase periodice din Basarabia, Moldova de peste Prut și Muntenia. În perioada 1939-1944, chiar în condițiile precare ale războiului, își continuă activitatea publicistică și literară, articolele sale apărând în revistele cernăuţene „Bucovina”, „Bucovina literară”, „Cetatea Moldovei” (Iași), „Cuget clar”, „Cuvânt Moldovenesc” (Chișinău) etc. A tipărit și câteva broșuri religioase: „Carte de rugăciuni” (1941), „Hristos, pacea lumii” (1941), „Mărturii împotriva stilismului” (1941), „Misiunea Sacerdotală” (1941), „Povățuitor pentru suflet și viață” (1943), dar, din cauza condițiilor neprielnice, nu a reușit să-și publice în volum versurile, proza și culegerile folclorice, lucru regretabil, mai ales că nuvelele sale din această perioadă demonstrează un remarcabil talent de prozator.
Stabilindu-se la Botoşani, Alexandru Barbieru a fost preot la Biserica „Duminica Mare”, continuându-și activitatea literară și de cercetare, scriind cărți de povești și publicând în presa locală și națională documente cu valoare istorică, amintiri despre Artur Gorovei, Magda Isanos, Otilia Cazimir, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Dumitru Furtună ş.a., articole literare, recenzii, poezii și folclor. A cules și a alcătuit antologia de folclor „Antologia Crăciunului”.
Alexandru Barbieru a fost membru al Societății Scriitorilor din Basarabia, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru activ al Filialei Botoșani a Cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor din România. Figurează în antologia de lirică basarabeană „Mireasa de peste Prut”, apărută la Bucureşti în 1994, anul morţii sale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com