La 22 decembrie 1889 s-a născut Nichifor Crainic (pseudonimul lui Ion Dobre), eseist şi poet, director al revistei „Gândirea” (1928-1944) şi principalul teoretician al ortodoxismului autohton. Este autorul volumelor „Nostalgia Paradisului”, „Ortodoxie şi etnocraţie”.
În ziua de 22 decembrie 1956 a încetat din viaţă Nicolae Labiş, la vârsta de numai 21 de ani, poet-simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion „buzduganul unei generaţii”. A reuşit să scoată de sub tipar plachetele de versuri „Primele iubiri” şi „Moartea căprioarei”. În poezia românească actuală, Nicolae Labiș rămâne un vis întrerupt, un „albatros ucis,” ce, asemenea războinicului furtunii aruncat „pe-un cimitir de scoici”, răsfrângea în ochiu-i stins „un nou urcuș”. Al. Piru estimează că „Dacă el însuși [Labiș] nu și-a mai putut relua zborul, o generație întreagă de poeți vor duce mai departe flacăra aprinsă de el în 1956”. Celebra poezie a lui Nicolae Labiş „Moartea căprioarei” a fost tradusă în limba ucraineană de poeta cernăuţeană, Tamara Severniuk.
La 10/22 decembrie 1875, din inițiativa unui grup de studenți români de la nou creata Universitate din Cernăuți, a luat ființă Societatea Arboroasa. Numele ei provenea din traducerea cuvântului nemțesc Buchenland (Țara Fagilor), cum au numit austriecii partea de nord a Moldovei. În același timp, organizații similare au fost înființate de către studenții germani, polonezi și ruteni ca grupuri pan-naționale. Inițiatorul Arboroasei, Teodor V. Ștefanelli, a fost membru al societății România Jună și a folosit statutul acelui grup ca un model pentru noua organizație. Scopul său declarat a fost de a îmbunătăți simțirea patriotică, literară și culturală a membrilor, de a dezvolta un spirit social și de a-i ajuta pe membrii mai săraci, inclusiv cu asistență medicală gratuită în caz de boală. Membri activi ai Societății pentru anul universitar 1875–1877 au fost 62 de studenți de la facultățile de Teologie, Filosofie și Drept. Pentru anii 1875–1876 a fost ales un comitet format din Gherasim Buliga (președinte), Leon Cerneavschi (secretar interne), Constantin Morariu (secretar externe) și doi membri, Ioan Iliuț și Ștefan Cocinschi. Deviza Societății era: „Uniți să fim în cuget,/ Uniți în Dumnezeu”. Pentru anul universitar 1876–1877 a fost ales un nou comitet: Ciprian Porumbescu (președinte), Zaharie Voronca (vicepreședinte), Constantin Morariu (secretar externe), Leon Cerneaschi (secretar interne), Orest Popescu.
La 22 decembrie 1939, Slobozia–Godinești, plasa Herța, s-a născut Ștefan Andronic, maestru de cor și profesor. La vârsta de 17 ani și-a început studiile la Școala Pedagogică cu profil muzical din Cernăuți, a urmat Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chișinău, la catedra de Dirijat Coral (1964–1970). După absolvire a fost profesor de muzică și dirijor de cor la Școala medie 10 din Cernăuți, dirijor de cor și profesor la Școala Normală din Călărași, apoi director adjunct, dirijor de cor, profesor la Școala de Muzică 3 din Chișinău, șef Secție Educație Estetică la Ministerul Științei și Învățământului, profesor la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, lector superior, conferențiar universitar la Institutul de Arte, iar între anii 1995–1997 a activat în cadrul Departamentului Știință, Educație, Tineret și Sport Chișinău. Din 2002 a fost profesor de canto coral academic și solfegiu, dirijor al Coralei Vocile Primăverii, până la pensionare. Numele său se contopește cu poezia lui Grigore Vieru. Este membru al Uniunii Muzicienilor, membru al Consiliului de conducere și membru al Consiliului Asociației dirijorilor de cor din cadrul Uniunii Muzicienilor. „Ștefan Andronic a fost cel care a distrus, treptat, prin părțile noastre, imperiul marșurilor pionierești, înlocuind sunetul gălăgios și deșert al trompetelor cu sunetul divin al colindelor strămoșești, al cântecelor patriotice clasice și, mai ales, al muzicii clasice universale: Mozart, Beethoven, Ceaikovski, Schumann, Brahms, Strauss, George Enescu și Ciprian Porumbescu”, scria Grigore Vieru.
La 22 decembrie 1943 în comuna Horodişte, raionul Dondușeni, Republica Moldova, s-a născut Vlad Zbârciog, prozator, scenarist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Învață la școala medie din satul Zăicani raionul Râşcani, pe care o absolvă în anul 1960. Apoi învață la Școala Medicală de la Tiraspol, pe care o termină în anul 1963. Studiile superioare le obține la Facultatea de Jurnalistică la Universitatea de Stat din Chișinău, în anul 1973. Activitatea de jurnalist și-a început-o pe paginile ziarelor raionale din Briceni şi Drochia (1966-1968). Pe urmă s-a mutat cu traiul la Chișinău, unde a activat în calitate de şef de secţie la săptămânalul „Cultura” şi „Literatura şi arta” (1973-1998). Debutează în literatură cu cartea „Flăcări albastre, portocalii…” (1976). A urmat apoi culegerea de eseuri „Poemele sufletului” (1973), volumul de proză „Țărmul din suflet” (1981), „Orașul de la capătul pământului” (1988), „Semănătorii de lumină” (1984) — culegere de schiţe. Căpătând mai multă experiență şi măiestrie, trece la forme literare mai voluminoase, cucerind genul romanului: „Conul de umbre” (1990), „Suntem ca o Poveste” (1999), „Orizontul pierdut” (2003) ş. a. Își încearcă puterile și în calitate de scenarist, colaborând cu Studioul Cinematografic «Moldova-film». A scris scenarii pentru filmele documentare „Prin văzul plasticianului” (1978), „Sinceritatea» (1985).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com